Articol de Alin Buzărin - Publicat luni, 25 august 2025 15:06 / Actualizat luni, 25 august 2025 15:06
De admis n-ai cum să n-o admiți, pentru că trei eșecuri la rând acasă o definesc cât se poate de clar
Sunt trei eșecuri pe teren propriu cu Farul, cu Slobozia și cu Argeșul. Adică împotriva a două echipe care au jucat sezonul trecut în playoff (una abia a scăpat de retrogradare la baraj), plus o nou-promovată. Trei meciuri care trebuiau să aducă nouă puncte n-au adus absolut nimic. Și-atunci starea de criză e cât se poate de limpede, chiar dacă joi s-ar putea face pasul spre grupa Europa League. Ce, acolo nu pot participa și echipe în criză?
Logica lui Tănase
Se pare însă că în tabăra roș-albastră nimeni nu vrea să vadă adevărul. Se tot spune că eșecul cu Farul a fost determinat de arbitrul Găman, cel cu Slobozia de paradele portarului Rusu, iar despre seara penibilă cu FC Argeș concluziile sunt halucinante. Florin Tănase, căpitanul din repriza a doua, spune că echipa ”primește prea ușor goluri”.
L-o fi primit ușor pe al lui Rotund, cu ialomițenii, pe cele de la Bettaieb și Mihai Popescu (în proprie poartă) cu argeșenii, dar de dat goluri, a dat? E posibil ca pe teren propriu cu o nou-promovată primul șut pe poarta adverse să vină în minutele de prelungire, la foarte puțin timp după unica ocazie reală, atunci când Thiam a fost blocat de Briceag?
Dar Tănase poartă 10 pe spate, e jucător de linile din față, și atunci normal că de vină e ariergarda, că ia goluri „prea ușor”. Spălatul mâinilor, aruncatul răspunderii pe umerii altora, ce minunată atitudine de căpitan!
Eternele liste cu vinovați
Gigi Becali e conștient că FCSB a ajuns „o epavă”, dar stilul său nu e acela de a vedea lacuna ansamblului, ci de a identifica vinovați individuali. Acum a fost vina lui Alibec, Politic și ”George” Popescu (era mai bun când îl chema Octavian), în alte dăți au fost alții.
Rechizitoriile de după meciuri stigmatizează, pe rând, aproape pe toată lumea, adică meciurile nu se pierd pentru că echipa joacă slab, iar după minutul 65-70 al partidelor, chiar foarte slab, execrabil. Ci pentru că ieri x, azi y, mâine z sunt de vină. De regulă se identifică doi sau trei vinovați pe meci. Dacă ar fi vorba doar despre ei, iar ceilalți opt-nouă ar juca bine, n-ar mai fi aceste înfrângeri rușinoase în serie.
Noroc cu pauza
Că va trece sau nu de Aberdeen, FCSB va continua în Europa până în iarnă, ceea ce înseamnă că va juca tot de două ori pe săptămână. La cum arată fizic, îi va fi foarte greu să facă față, pe lângă lipsa inspirației pur fotbalistice campioana dovedește meci de meci că 90 și ceva de minute sunt prea multe, ideal ar fi să se fluiere finalul cel târziu prin minutul 70! Dar acest aspect poate fi pus la punct în pauza pentru echpele naționale, de la începutul lui septembrie. Mai ales că la cum arată majoritatea fecesebiștilor, selecționerii nu prea au pe cine să cheme la loturi…