Mâna la gură, vai, ce delict!

E frumoasă Cupa Mondială! Stadioanele sunt pline, se joacă ofensiv, se dau goluri multe, nu lipsesc suprizele. E spectacol pe teren și în tribune, Planeta savurează această lună de fotbal.

Odată cu răsfățul americano-canadiano-mexican înghițim însă și o cantitate consistentă de aberații. Unele, chiar tâmpenii de-a dreptul.

Pe când pauza de țuică fiartă?

Despre pauzele de hidrare s-a tot vorbit, le amendează inclusiv marii antrenori, de la Bielsa la Nagelsmann. S-au practicat pe căldură mare, dar și, zilele trecute, la Los Angeles, când termometrele arătau doar 20 de grade, o temperatură de aprilie la noi. Nu mai încape niciun dubiu că termenul de hidratare se traduce de fapt prin publicitate și bani.

Probabil că acest obicei se va generaliza în fotbal, va avea loc și iarna și se va numi pauză de ceai cald. Se poate și pauză de țuică fiară, eșaloanele inferioare românești abia așteaptă!

Almiron, primul eretic pedepsit de inchiziție

Dacă la această prosteală care îmbracă fiziologica hidratare în straiele lucrative ale fabricării de bani din orice mai putem închide ochii, în schimb cartonașul roșu pentru dusul mâinii la gură pare un delict absurd, pe care inchiziția fotbalului îl incriminează cu o voluptate stranie, aceea a găsirii unui nou procedeu de tortură.

A pățit-o paraguayanul Almiron în meciul cu Turcia, el fiind primul eretic care a ars pe rugul a ceea ce omenirea numește astăzi corectitudine, adică ofrandă vie adusă pe altarul fair-play-ului așa cum este el înțeles în zilele noastre.

Întâi delațiune, apoi pedeapsă

Ați văzut probabil, Almiron a trecut pe lângă turcul Muldur ținând preț de câteva secunde mâna în dreptul gurii. Delaționistul otoman s-a plâns la arbitrul salvadorian, acesta a mers la VAR și s-a întors în teren răcnind că ”number ten” de la Paraguay primește ”red card”.

Numitul Ivan Barton, cetățean salvadorian, devine astfel primul arbitru din istoria fotbalului care elimină un jucător pentru blasfemia (în viziunea legiuitorilor) de a-și fi dus pentru câteva secunde mâna la gură.

Fapte similare?

Unde-i lege nu-i tocmeală, astfel de gesturi se pedepsesc nu cu cartonaș galben (deși și acela ar fi cam mult), ci direct cu eliminare.

Păi tot cartonaș roșu iei și dacă-i rupi unuia piciorul, dacă-i tragi un pumn, dacă îmbrâncești arbitrul, dacă-ți dai nădragii jos în fața tribunelor, arătându-le ce ai tu pe dedesubt de ei. Se compară culpele?

De la Prestianni și Vinicius

Alienarea contemporană spune că da. Pleacă de la premisa că dacă duci mâna la gură, probabil o faci ca să nu se vadă, ci doar ca să se audă, că-l înjuri pe unul. Totul pleacă probabil de la povestea de acum câteva luni cu Prestianni de la Benfica și cu Vinicius, care pretinde că adversarul său l-ar fi făcut ”maimuță”, ținând mâna în dreptul gurii.

Ca să împiedice pe viitor astfel de gesturi, regulamentul fotbalului a băgat în ceaslov interzicerea ducerii mâinii la gură, crezând că fotbaliștii se vor transforma în heruvimi care-și vor cânta unii altora cântece de slavă, ținând eventual mâinile (aripile, că vorbim de heruvimi) la spate.

Copile, du mâna la gură când tușești!

În acest timp, pe orice teren de fotbal din lume, la Cupa Mondială sau aiurea, în timpul oricărui meci, din gurile jucătorilor vor porni, inevitabil, zeci de sudalme către adversari. VAR-ului îi va imposibil să le identifice și să le sancționeze pe toate. Vor cădea sub incidența cartonașuui roșu doar cele emise cu mâna în dreptul gurii.

Când eram mici, am fost învățați ca atunci când tușim sau strănutăm să ducem mâna la gură. Părinții și bunicii noștri habar n-aveau că peste decenii pentru asta se va da cartonaș roșu.