Rănile Rapidului

Plutește în atmosferă, după acest recent FCSB-Rapid 3-1, un miros persistent de stupoare. Cum adică să piardă giuleștenii, care erau văzuți de multă lume drept mari favoriți, că doar bătuseră CFR-ul, jucaseră foarte bine cu Farul și așa mai departe. Un șuvoi de argumente în favoarea unui deznodământ previzibil doar pentru cei care, hrăniți cu prea mult entuziasm, văd lucrurile în nuanțe mult prea trandafirii.

Treptele urcușului

Se uită că acum doi ani, pe vremea asta, 2020 toamna, Rapidul era în eșalonul secund, fără prea mari șanse de promovare. Stadionul nu era gata, meciurile erau găzduite ba în Regie, ba pe la Buftea. Ce s-a făcut de atunci încoace în Giulești a fost bine, fiecare zi a însemnat un pas în plus. 

Aducerea lui Mihai Iosif, calificarea în acel play-off de liga secundă, apoi startul bun pe prima scenă, publicul de pe Arena Națională, mutarea în Giulești, atmosfera de acasă, trecerea la „nivelul Mutu”, venirea lui Dan Șucu lângă Victor Angelescu. Destule pentru mai puțin de doi ani, în care ratarea play-off-ului din ediția trecută nu poate fi trecută la neîmpliniri, cât timp obiectivul anunțat fusese evitarea retrogradării.

Dreptul de a visa

Acum, multora dintre pătimașii rapidiști nu le vine să creadă că i-a bătut FCSB-ul, de parcă ei erau Real Madrid, iar adversarii vreo echipă sătească. Aceiași entuziaști s-au hrănit prea mult din atmosfera din Grant, din efuziunea de acolo, de unde toată lumea a ieșit învinsă în acest sezon, cu excepția Farului, care abia a scăpat de înfrângere, prin urechile acului. E permis să visezi, chiar și la titlu, e chiar frumos și tonic, dar nu e bine să neglijezi niște aspecte esențiale.

Câteva omisiuni

Se uită prea ușor că Rapidul are un cuplu de fundași centrali cu o medie de vârstă de peste 37 de ani, că Junior Morais (36) nu e nici el departe de acea vârstă, că Onea, chiar dacă e născut și școlit în Franța, vine de la acel Iași care a retrogradat, că Ioniță a stat un an și ceva din cauza dopajului, că Luckassen e la a patra echipă românească, (după același Iași, Viitorul și Sepsi) nicăieri nestând prea mult, că Albu a ajuns în fotbalul mare la o vârstă destul de coaptă, că până și harnicul și utilul Kait vine dintr-o țară, Estonia, în care harul pentru fotbal are destule limite. 

Și chiar că Adi Mutu e la abia a treia echipă de seniori pe care o antrenează (înainte a mai fost la Voluntari și Craiova) și că mai poate avea uneori acele momente de blocaj, cum ar fi întârzierea schimbărilor în derby, deși era clar că treaba nu mergea cum ar fi trebuit.

Le-ar putea prinde bine

În toată această nedumerire asupra deznodământului derbyului, trebuie avut în vedere și că dacă Rapidul marca la început (fie la șutul lui Kait, scos greu de Târnovanu, fie la „capul” lui Dragoș Grigore, unde ofsaidul a fost de doar câțiva cm), rămâneam în continuare cu impresia că giuleștenii sunt o candidată serioasă la titlu. Această aducere cu picioarele pe pământ s-ar putea să le folosească, pentru că e bine să ai o măsură corectă a lucrurilor, să nu crezi că ești mult mai bun decât ești în realitate.