OPINII  »  EDITORIAL ALIN BUZĂRIN

Ștefănescu, pe contraatac

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 21 martie 2024 17:59 / Actualizat joi, 21 martie 2024 19:12

”Aripa” lui Sepsi s-a pomenit în epicentrul unei furtuni. A manevrat abil coaja de nucă pe care naviga și a izbutit să iasă cumva la mal

Printre ”omeniile” din ultima vreme, onorabili conducători din fotbalul românesc au vorbit și despre uneltirea pro FCSB a lui Sepsi, ticluită prin starea de suspendare a lui Marius Ștefănescu la meciul de play-off de săptămâna trecută. Ce-i drept, al treilea forfait în acest sezon (din tot atâtea confruntări directe) al numărului 11 covăsnean, fotosensibil, se susține, la coloritul roș-albastru.

Firul evenimentelor

În minutul 90+4 al ultimei runde din sezonul regulat, după ce Sepsi marchează golul de 2-1 la Ploiești și își parafează, practic, intrarea în play-off, Ștefănescu le face suporterilor adverși semn să tacă. Arbitrul amendează gestul și-l penalizează pe Marius cu cartonaș galben. Al nouălea al sezonului, ceea ce-l suspendă automat pentru primul meci al play-off-ului. Contra FCSB-ului, dar în acel moment adversara lui Sepsi putea fi și alta.

Premeditare?

Viitura declanșată a ras malurile Superligii. Rapidiștii, cei de la nivelul cel mai înalt, au acuzat că Ștefănescu a premeditat , ”n-a dorit să participe la acel meci”, citatul este din Dan Șucu. Li s-a răspuns bățos dinspre Berceni, iar impresia e că li s-a răspuns cu temei. Nu poți să emiți astfel de ipoteze bazându-te doar pe niște coincidențe ornate cu senzații personale.

Pe site-ul clubului

După câteva zile în care numele său s-a rostit mai mult decât pentru alte fapte fotbalistice, Ștefănescu a răspuns. Un contraatac coerent și argumentat, găzduit de site-ul oficial al clubului său. Ideea principală lansată de Marius este că nu poți să pui la îndoială buna credință a unui om, a unui fotbalist, doar ca să-ți iasă ție anumite presupuneri și raționamente. N-ai cum! E vorba de un jucător care la 25 de ani mai are destulă carieră dinainte, poate niște transferuri, și numele său nu poate fi folosit pe post de plastilină în jocurile unor domni care din plictiseală s-au apucat de modelat.

Ștefănescu, pe contraatac
Marius Ștefănescu. Foto: Imago Images

Profil de indisciplinat

E adevărat, Ștefănescu poate fi luat drept zurbagiu (e oltean din Caracal, sânge fierbinte), recalcitrant, indisciplinat. Cele 9 cartonașe galbene încasate îi pot creiona acest profil. (Există și 11 goluri marcate, care-l cauționează cumva, dar asta e altă discuție). Al nouălea dintre avertismente a fost luat după un deget dus la buze în minutul 94. Dacă-și dorea neapărat suspendarea, putea să facă altceva. Un henț voluntar, o minge lovită ostentativ după fluierul arbitrului. Metode de autoîngălbenire voluntare sunt destule.

Erau și alte posibilități

Mai trebuie luat în calcul ceva. Să zicem că pe banca lui Sepsi se aflase deja că U Cluj a terminat 0-0 la Voluntari și că trupa lui Laszlo Dioszegi a intrat în play-off. Dar în acel moment Farul putea primi gol la Botoșani (s-a terminat 0-0 și au fost vreo 10 minute de prelungire), ceea ce l-ar fi dus pe Hagi pe locul 6, prin urmare adversar al FCSB-ului în prima etapă de play-off. Prin urmare, Sepsi ar fi întâlnit în runda de debut a play-off-ului fie Rapidul, fie CFR-ul (meciul Rapid-FCSB 4-0 avea să se fi disputat abia a doua zi, pe 9 martie, evenimentele de la Ploiești petrecându-se pe 8 martie). Așadar, o droaie de posibilități pentru a se scoate din cauză premeditarea. Plus că la Ploiești Sepsi a deschis scorul în minutul 17 și a condus până la egalarea din minutul 88. Timp suficient nu pentru un galben, ci chiar pentru un roșu din două galbene.

Varianta ”cealaltă”

Mai e un argument, pe care Marius Ștefănescu nu l-a rostit în timpul contraatacului său online, dar el există. Dacă am chef să ajut o echipă adversă față de care aș avea un potential coup de foudre (așa cum se povestește c-ar fi între el și FCSB), atunci, decât să stau pe tușă, mai bine joc. Dar joc prost! Mă bag între fundașii lor, pierd toate mingile, nu dau pase, poate mai și greșesc prin apărare. E o metodă eficientă, până să se prindă antrenorul (neamț, deci necunoscător al metehnelor meleagului) ce și cum, și să mă schimbe, tot stau vreo 60 de minute pe teren, iar echipa mea are practic un om în minus. Așa, cu cartonașul, se joacă 11 la 11, ceea ce e un dezavantaj pentru cei pe care eu se zice c-aș vrea să-i ajut.


Comentarii (36)
Claudiu2022
Claudiu2022  •  25 Martie 2024, 13:16

Sucu nu își dă seama că nu poate câștiga campionatul niciodată, frustrarea e prea mare, și trebuie să mai cotizeze și ei ceva la arbitrii.

rololiv
rololiv  •  25 Martie 2024, 02:35

“Domnul” Sucu confirma ca ajunge sa ii dai putina franghie impostorului si se va spanzura singur cu ea. Iar franghie a primit din plin, Slava Domnului!, in anul centernarului singurului club care in 1946 a facut propaganda explicita bolsevicilor, punandu-si pe tricou Soarele, insemnul electoral al BPD. Datator de lectii si note la purtare, imediat dupa «intrarea in fotbal», dl Sucu a inceput sa emita elucubratii la foc automat, dar in numele clubului, ca asa a invatat dansul de la Mobexpert: ca firma e totuna cu tartorul ei. Apoi explica sententios cum se incalca grav regulamentele FRF, prezentand drept fapte teorii conspirationiste despre care i-au umplut capul fidelii colaboratori si, cireasa pe tort, explicand cum nu e in regula sa incalci legea aruncand cu petarde si fumigene, dar nu e ca si cum cineva ar fi fost impuscat si asa se face si in alte parti, iar atmosfera din Giulesti este magica (poate pt ca noua configurare a tribunelor nu mai permite epicurienilor din tribuna sa scuipe direct pe banca «oaspetilor»). In fine, ceea ce marturiseste si despre inteligenta dlui Sucu, sensibilitatea dansului a fost grav afectata de faptul ca baietii din a doua casatorie i s-au adresat cu apelativul «***»! Realmente, asa ceva este o problema pentru care Becali e vinovat sau mai degraba o problema de educatie in familia a carei matroana a inceput sa traga cu repetitie in prima sotie a dlui Sucu ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

talpaiadului
talpaiadului  •  24 Martie 2024, 08:38
Postat de Doru.S pe 23 Martie 2024, 08:39

Mu prea cred aceasta teorie a ta. Daca joci slab iti pui o stampila de jucator mediocru sau slab. Se stie ca meciurile cu Fcsb sunt urmarite de impresari

Nu e teoria mea, ci doar un argument prezentat de Buzarin in articolul de mai sus. Iar ceea ce ai spus tu reprezinta un contraargument la argumentul lui Buzarin. Comentariul la care mi-ai raspuns tu nu a fost de sine statator, ci era parte dintr-o discutie, asa ca daca vrei sa intelegi cum au stat lucrurile acolo, te rog sa citesti intreaga discutie dintre mine si lefter_popescu.

Vezi toate comentariile (36)
Comentează