Comentarii (32)
utilizator șters
utilizator șters  •  19 August 2026, 16:35
Postat de utilizator șters pe 19 August 2026, 16:25

1. Păi nu e de la sine-nțeles că "sezon regular", "play-off" și "play-out" provin din limba engleză? Dac-ar fi ceva de reproșat la adresa FRF în privința denumirii "sezon regular", acel ceva ar fi mai degrabă nepăstrarea denumirii "regular season" și nu netransformarea lui "regular" în "regulat", dar asta e o digresiune tardivă, irelevantă în zilele noastre, ea avându-și locul înainte ca FRF să oficializeze denumirea "sezon regular". 2. Cuvintele "regular" și "regulat" nu au sensuri diferite în limba română, "regular" fiind cuvântul original, provenit din limba latină, care a fost înlocuit în timp de "regulat" din cauză că din ce în mai mulți români au ales să pronunțe și să scrie "regulat", care suna mai românește, deși "regulat" era incorect și nu exista în dicționar, după ani de zile dicționarul începând să-l menționeze pe "regulat" ca formă acceptată, dar nerecomandată, ulterior ajungând să-l recomande pe "regulat" și să-l categoriseasca pe "regular" ca formă învechită. E aceeași situație că în cazul lui "ilar" și "hilar", inițial "hilar"referindu-se doar la hil și neavând nicio legătură cu amuzamentul, dar din ce în ce mai mulți români au început să folosească "hilar" în loc de "ilar", dicționarul din zilele noastre ajungând să menționeze "hilar"

...ca formă acceptată, dar nerecomandată pentru "ilar", iar peste câțiva ani "hilar" va deveni forma recomandată, iar "ilar" va fi categorist ca învechit, ceea ce nu înseamnă că "ilar" va deveni incorect sau că va avea o altă semnificație.

utilizator șters
utilizator șters  •  19 August 2026, 16:25
Postat de ticbis pe 19 August 2026, 11:07

Mai nenea, confuzia vine de la faptul ca in limba engleza cuvantul "regular" acopera toate sensurile, in timp ce in limba romana exista "regular" si "regulat", fiecare cu sensurile lui. Traducerea din engleza in romana a cuvantului "regular" este invariabil "regulat"; desi in limba romana exista si cuvantul "regular", care insa are o cu totul alta semnificatie fata de termenul britanic. Si nu este singura situatie de felul asta, pot da inca 100 de exemple... Altfel, te felicit pentru participarea "regulara" la orele de limba romana din scoala generala...:)))

1. Păi nu e de la sine-nțeles că "sezon regular", "play-off" și "play-out" provin din limba engleză? Dac-ar fi ceva de reproșat la adresa FRF în privința denumirii "sezon regular", acel ceva ar fi mai degrabă nepăstrarea denumirii "regular season" și nu netransformarea lui "regular" în "regulat", dar asta e o digresiune tardivă, irelevantă în zilele noastre, ea avându-și locul înainte ca FRF să oficializeze denumirea "sezon regular". 2. Cuvintele "regular" și "regulat" nu au sensuri diferite în limba română, "regular" fiind cuvântul original, provenit din limba latină, care a fost înlocuit în timp de "regulat" din cauză că din ce în mai mulți români au ales să pronunțe și să scrie "regulat", care suna mai românește, deși "regulat" era incorect și nu exista în dicționar, după ani de zile dicționarul începând să-l menționeze pe "regulat" ca formă acceptată, dar nerecomandată, ulterior ajungând să-l recomande pe "regulat" și să-l categoriseasca pe "regular" ca formă învechită. E aceeași situație că în cazul lui "ilar" și "hilar", inițial "hilar"referindu-se doar la hil și neavând nicio legătură cu amuzamentul, dar din ce în ce mai mulți români au început să folosească "hilar" în loc de "ilar", dicționarul din zilele noastre ajungând să menționeze "hilar"

Dumitru_C
Dumitru_C  •  19 August 2026, 14:39
Postat de OZZIEB pe 19 August 2026, 08:05

Daca are un dram de demnitate, individul asta ar trebui sa dea palmaresul asociatiei suporterilor ca sa porneasca un proiect curat din liga a 4-a dupa ce va veni iminentul faliment. Pacat de club, ca a fost condamnat de niste decizii atat de proaste incat ai impresia ca acolo s-a jucat fotbal manager un copil de 10 ani. Pacat de suporteri care o sa-i viseze multa vreme pe alde Batista, Zouma si altii ca ei, turisti pe sume exorbitante.

Cine i-a adus? Marele manager Balaș? Ăla ce se lăuda că a făcut profit peste 20 de milioane de euro, dar așa mare manager a fost ca nu realiza ca acei bani sunt venituri, nicidecum profit care e o scadere simplă intre venituri și cheltuieli. El nu se uita si la cheltuieli ci doar la ce a vândut. Iar când i-a luat Varga banii din vistierie, a rămas cu plata cheltuielilor :)))

therealreddog33
therealreddog33  •  19 August 2026, 14:21

Da nea cici ce zice de toată treaba asta?

vidam.juhasz
vidam.juhasz  •  19 August 2026, 14:19
Postat de ticbis pe 19 August 2026, 12:37

Nu stiu ce-ai scris ca raspuns la comentariul meu si nici de ce ti-a fost blocata postarea. Pot doar sa banuiesc... :))) Cu toata stima si respectul pe care-l am fata de etnicii maghiari de nationalitate romana din Romania (i-am cunoscut foarte bine si multi dintre ei sunt chiar geniali), ii rog insa respectuos sa nu se pronunte pe subtilitatile limbii romane, pentru ca-i depaseste evident subiectul. Altfel, s-auzim de bine!

Nu m-am pronunțat, era doar un link la piesa rapperilor Warren G și Nate Dogg, intitulată "Regulate". Așa, ... să-ți mai aduc aminte de anii tinereții, când te sălta miliția de la Carul cu Bere. :))

ticbis
ticbis  •  19 August 2026, 12:37
Postat de vidam.juhasz pe 19 August 2026, 11:36

***

Nu stiu ce-ai scris ca raspuns la comentariul meu si nici de ce ti-a fost blocata postarea. Pot doar sa banuiesc... :))) Cu toata stima si respectul pe care-l am fata de etnicii maghiari de nationalitate romana din Romania (i-am cunoscut foarte bine si multi dintre ei sunt chiar geniali), ii rog insa respectuos sa nu se pronunte pe subtilitatile limbii romane, pentru ca-i depaseste evident subiectul. Altfel, s-auzim de bine!

vidam.juhasz
vidam.juhasz  •  19 August 2026, 11:36
Postat de ticbis pe 19 August 2026, 11:07

Mai nenea, confuzia vine de la faptul ca in limba engleza cuvantul "regular" acopera toate sensurile, in timp ce in limba romana exista "regular" si "regulat", fiecare cu sensurile lui. Traducerea din engleza in romana a cuvantului "regular" este invariabil "regulat"; desi in limba romana exista si cuvantul "regular", care insa are o cu totul alta semnificatie fata de termenul britanic. Si nu este singura situatie de felul asta, pot da inca 100 de exemple... Altfel, te felicit pentru participarea "regulara" la orele de limba romana din scoala generala...:)))

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ticbis
ticbis  •  19 August 2026, 11:24
Postat de utilizator șters pe 19 August 2026, 08:00

1. Probabil c-ai preluat definițiile cuvintelor "regulat" și "regular" din cărțile scrise de tine, că în DEX e cu totul altceva decât ceea ce ai scris tu mai sus. 2. Cuvintele "regular" și "regulat" sunt similare ca semnificație, "regular" provenind din latinescul "regularis" și precedându-l pe "regulat". 3. FRF a botezat structura campionatului cu următorii termeni: "sezon regular", "play-off" și "play-out", putea să aleagă oricare alt termen în loc de "sezon regular", de exemplu "sezon regulat", "sezon consacrat", "sezon copiat", "sezon pantalon", acel termen devenind corect din oficiu. 4. Folosirea termentului "sezon regulat" este o greșeală, din cauză că "sezon regular" este o denumire oficială, nefiind la latitudinea fiecăruia dintre noi să folosim "regular" sau "regulat", chiar dacă semnificațiile cuvintelor respective sunt similare în limba română, la fel cum numele fotbalistului de la Rapid este "Aioani", fiind greșit să scriem sau să pronunțăm "Aioanei", sau numele fotbalistului de la FCSB este "Bîrligea", fiind greșit să scriem "Bârligea".

P.S.: completare la postarea precedenta: Daca esti vorbitor nativ de limba romana si daca ai studiat in scoala limba engleza, ai vazut acolo in gramatica britanica ca exista verbe regulate si verbe neregulate. Britanicii le zic "regular verbs" si "irregular verbs"; romanii nu le vor zice niciodata "verbe regulare" si "verbe neregulare"... Priceput acum?

ticbis
ticbis  •  19 August 2026, 11:07
Postat de utilizator șters pe 19 August 2026, 08:00

1. Probabil c-ai preluat definițiile cuvintelor "regulat" și "regular" din cărțile scrise de tine, că în DEX e cu totul altceva decât ceea ce ai scris tu mai sus. 2. Cuvintele "regular" și "regulat" sunt similare ca semnificație, "regular" provenind din latinescul "regularis" și precedându-l pe "regulat". 3. FRF a botezat structura campionatului cu următorii termeni: "sezon regular", "play-off" și "play-out", putea să aleagă oricare alt termen în loc de "sezon regular", de exemplu "sezon regulat", "sezon consacrat", "sezon copiat", "sezon pantalon", acel termen devenind corect din oficiu. 4. Folosirea termentului "sezon regulat" este o greșeală, din cauză că "sezon regular" este o denumire oficială, nefiind la latitudinea fiecăruia dintre noi să folosim "regular" sau "regulat", chiar dacă semnificațiile cuvintelor respective sunt similare în limba română, la fel cum numele fotbalistului de la Rapid este "Aioani", fiind greșit să scriem sau să pronunțăm "Aioanei", sau numele fotbalistului de la FCSB este "Bîrligea", fiind greșit să scriem "Bârligea".

Mai nenea, confuzia vine de la faptul ca in limba engleza cuvantul "regular" acopera toate sensurile, in timp ce in limba romana exista "regular" si "regulat", fiecare cu sensurile lui. Traducerea din engleza in romana a cuvantului "regular" este invariabil "regulat"; desi in limba romana exista si cuvantul "regular", care insa are o cu totul alta semnificatie fata de termenul britanic. Si nu este singura situatie de felul asta, pot da inca 100 de exemple... Altfel, te felicit pentru participarea "regulara" la orele de limba romana din scoala generala...:)))

simedre_ion
simedre_ion  •  19 August 2026, 09:16

A venit și decontul , după atâtea campionate luate pe datorie !

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Comentează