Cristi Chivu, între Cercul Polar și Cholo Simeone

În retur, n-a mai fost nimic din toate astea. Era Milano, era „San Siro”, la doi pași era Scala, nu Cercul Polar, era public, era o atmosferă pe care norvegienii n-o palpează prea des, era istorie, era totuși vicecampioana Europei din sezonul trecut în căutarea unui loc în „optimi”.

Mai era diferența de valoare individuală, care era chemată să facă diferența, în contextul aceleiași diferențe de buget și salarii ca-n tur, că asta n-avea cum să se schimbe. Dar mai era, pe undeva printr-un colț, amenințarea ridicolului, căci cum altfel poate fi definită o eliminare (în dublă manșă, aspect extrem de important, cu retur pe teren propriu) a liderului din Serie A în fața locului doi din Norvegia.

N-o lua nimeni în seamă pe ea, pe amenințare, stătea acolo în colțișorul ei, stingheră, înconjurată de un optimism care avea ca singur motiv de preocupare posibilitatea prelungirilor, mai degrabă ca aspect logistic, decât sportiv.

Și s-a întâmplat. „San Siro” a înghețat de-a dreptul văzând cum acești norvegieni, din rândul cărora doar numele lui Hauge spunea câte ceva, reușesc nu doar să se califice, ci s-o facă după două victorii. Adăugate la cele două obținute anterior, cu City și Atletico, se fac patru, iar Bodo se ridică din acest punct de vedere la nivelul Ajax-ului din 1972, ultima echipă dintr-un campionat periferic capabilă să bată 4 adversare din zona granzilor.

Ajax-ul lui Ștefan Covaci, apropo. Eu n-aș scoate din lista acestor rezultate formidabile nici egalul cu Borussia Dortmund, care a fost totuși obținut în Germania, deci tot pozitiv este, mai ales că din 30 noiembrie încoace, data ultimei etape din campionatul intern (și nu Bodo e noua campioană, ci Viking!, aceste dueluri europene au fost singurele oficiale pentru gruparea lui Kjetil Knutsen.

Iar acum ajungem la amenințarea de mai sus. A ridicolului, vă aduceți aminte! Cam asta e, din păcate pentru Cristi Chivu, chit că el zicea înainte de meci că n-ar fi o rușine ca Inter-ul său să fie eliminată de Bodo Glimt.

Poate că din punctul lui de vedere nu e, dar e greu de definit altfel, oricât am marșa pe panta subiectivismului sau a patriotismului suveranist prost înțeles, din considerentele amintite mai sus, legate de istorie, de bugete, de valoare, de aspirații. Să te bată Bodo Glimt într-un meci e una, să te scoată cu două victorii e alta, iar presa italiană deja plasează această dublă în zona gri a istoriei clubului, alături de momentul Helsingborg, din august 2000, și de momentul Hapoel Beer-Sheva, 16 ani mai târziu.

Cristi Chivu / Foto: Imago

I se poate reproșa ceva lui Chivu?

Această contraperformanță e totuși ceva inedit în aceste luni petrecute de Cristi Chivu pe banca Inter-ului, căci ne obișnuiserăm cu succese în fața echipelor mai mici, care s-au constituit ca bază pentru poziția de lider liniștit în Serie A, și performanțe așa și-așa, contradictorii să le zicem, contra rivalilor direcți.

Oricum am privi lucrurile, Bodo Glimt ar trebui să facă parte din categoria echipelor mici. În mod evident, responsabilitatea lui la acest eșec nu poate fi ocolită. Pentru că așa e fotbalul construit, victoriile sunt ale jucătorilor, înfrângerile sunt ale antrenorilor și-s convins că el înțelege bine. Este, cred, cel mai greu moment din scurta lui carieră de tehnician, dar în mod normal un tip inteligent ca el va avea capacitatea să învețe din asta.

I se poate reproșa ceva după această dublă manșă? E o întrebare firească, dincolo de elementele de ordin statistic, ce ne arată că are 5 eșecuri din primele lui 10 meciuri în Champions League. Evident că reproșurile nu-l ocolesc, ar fi ilogic să fie altfel. Sigur, se poate spune că o greșeală ca a lui Akanji dă de pereți toate planurile posibile pentru un retur ca ăsta și cântărește enorm în economia oricărei partide.

Însă trebuie să vedem că eroarea a venit după aproape o oră de joc, perioadă în care Inter n-a lăsat deloc senzația că se poate impune, dimpotrivă, impresia era că se poate juca până în martie și norvegienii nu primesc gol. Mi s-a părut că Inter-ului i-a lipsit acea „grinta” la care tot fac referire italienii, acea furie obligatorie pentru un meci retur pe teren propriu. În astfel de conjuncturi, publicul trebuie adus încă de la început în joc, trebuie folosit ca un element de presiune suplimentar, dar asta nu se poate face, într-un meci ca ăsta, ce nu e un derby care să ridice nivelul de exaltare, decât printr-o atitudine corespunzătoare.

„Pe ei și la casierie!” era o vorbă din tinerețea lui Chivu de pe la noi, doar că marți seară acest ”pe ei” a fost destul de plat, previzibil, de parcă timpul era suficient. Tocmai, că nu era. Luciditatea norvegienilor trebuia scuturată în permanență, iar ingrediente pentru asta sunt destule.

Este Chivu astăzi în pericol?

Există vreun pericol în acest moment pentru Cristi Chivu? Întrebarea nu-i lipsită de logică, deși mulți ar putea scoate repede la înaintare clasamentul din Serie A. În mod normal, nu. Totuși câștigarea campionatului e principalul obiectiv al Inter-ului, care nu e Real Madrid să facă din Champions League o obsesie. La campionat se poate adăuga și Cupa, căci Inter e în semifinale, unde a dat peste Como, dar are returul pe teren propriu. Astfel că motive, în mod normal, repet chestia asta, în mod normal, nu sunt.

Coincidența a făcut însă ca fix în preziua returului cu Bodo Glimt, dinspre Spania să vină o informație cum că Cholo Simeone ar avea deja un precontract cu Inter pentru la vară. Vine informația din zona unei emisiuni cu o reputație mai degrabă proastă atunci când vine vorba de astfel de ”bombe”, însă nu cred că e o invenție în totalitate. Adică nu cred că jurnalistul s-a trezit de dimineață și s-a gândit ce să mai inventeze ca să fie interesant.

Cred că e o informație care i-a parvenit de undeva, doar că ea are rădăcini în vara anului trecut. Atunci, există unele semnale în acest sens, e foarte posibil ca între Inter și Simeone să fi existat niște discuții, mai degrabă întrebări, la care Cholo să lase o portiță deschisă pentru vara lui 2026, devenind explicabilă în context numirea punte a lui Cristi Chivu, surprinzătoare trebuie să recunoaștem. De-aici până la precontract e însă cale lungă, într-adevăr e greu de crezut că există, asta fiind de fapt exagerarea de tip ”clikbait”, de care avem parte și noi pe-aici cu duiumul.

Astăzi nu există niciun motiv normal pentru ca Inter-ul să facă pe la spatele lui Cristi Chivu astfel de jocuri. Lăsând la o parte faptul că nici pentru Cholo Simeone n-ar fi motive neapărat de plecare de la o grupare cu care se identifică și care-l plătește cu un salariu imposibil azi pentru Inter. Însă normalitatea în fotbalul de azi a devenit o noțiune suficient de abstractă. Despre memorie și recunoștință, nici nu mai vorbesc.