Haaland: Just another day at the office

Călătorise cu o seară înainte la Wolverhampton, în centrul Angliei. Apropo, orașul a fost desemnat, în 2020 (înainte de pandemie, căci Covid-ul e posibil să fi schimbat unele repere), drept cel mai bun loc de trăit din întreg Regatul britanic. Haaland nu mergea însă acolo ca să se mute, ci să muncească. Ceea ce a și făcut. Fără nimic ieșit din comun. A jucat 90 de minute, a dat un gol și a contribuit, în stilul lui, la o nouă victorie "de serviciu" a celor de la Manchester City. "Just another day at the office", nu-i așa?

Cam asta a devenit viața norvegianului sub comanda lui Guardiola. Cel mai "ne-City" transfer făcut de când Pep e în fruntea "cetățenilor". Până să-l ia pe Haaland, Guardiola avea o idee fixă: "Iubesc fotbaliștii care ajung în careu, nu care stau în careu". Ceea ce, uitându-ne la istoricul numerelor 9 cu care a colaborat din 2008 încoace, explică unele alegeri. 

Haaland era un pic atipic în fața acestei idei, un pic mai mult ar zice unii, căci el nu e Benzema (pe care Pep a vrut să-l ia la Barcelona în 2009 ca să-l pună lângă Messi, iar asta l-a făcut pe Florentino Perez să meargă la Karim acasă, într-un cartier destul de obscur al Lyon-ului, ca să-l convingă), nu e Lewandowski, nu e Kun, nu e Eto'o, nu e nici măcar Zlatan.

Ne-am întrebat cu toții la momentul transferului cine va trebui să se schimbe, Haaland sau Guardiola, pentru ca lucrurile să funcționeze. N-avem un răspuns prea clar în momentul ăsta, ceea ce știm însă e că lucrurile chiar funcționează. Iar Haaland, "every day at his office", îi aduce lui Pep goluri, dar goluri pe care nu le prea dădea City în sezoanele trecute, când existau destule momente de dominare, de posesie de-a dreptul iritantă și plictisitoare, fără să apară cineva care să bage totuși mingea în poartă. 

A apărut acum, iar Guardiola și-a schimbat, evident, discursul: "Dacă e o centrare din bandă, e acolo, dacă e un șut din afara careului, e acolo, dacă e o minge respinsă, e acolo. Are un instinct formidabil". Astfel că, apropo de dilema de mai sus, parcă-parcă echipa s-a mulat pe jocul lui Haaland, nu invers, totul pornind, evident, de la uriașa capacitate a celorlalți din teren de a pasa, de a se asocia. Iar importanța lui Haaland nu s-a văzut neapărat sâmbătă, ci miercuri, cu Borussia Dortmund, un meci pe care, anul trecut, City poate nu l-ar fi câștigat, la cât de bună a fost prestația nemților.

Dacă va fi Haaland elementul decisiv în stingerea obsesiei numite Champions League (pe care cei de la City n-o recunosc, dar e limpede că există) vom vedea. În ultimii 5 ani, de fiecare dată City a fost marea favorită a competiției în septembrie, iar în iunie se făceau analize pentru a vedea ce a lipsit. Și cam toți trăgeam aceeași concluzie: un număr 9. Acum, Pep îl are, să vedem ce concluzii vom trage anul viitor în iunie.

Apropo, pe 17 septembrie 2019, lumea auzea pentru prima dată de Haaland. Sigur, unii, puțini, fuseseră avizați de cele 9 goluri marcate într-un meci (!!), cu Honduras, la Mondialul sub 20 de ani. Pe 17 septembrie 2019, la primul său meci în Champions League, Haaland reușea, la Salzburg fiind, un hat-trick cu Genk. Atunci și-a obținut porecla de "cyborg". După trei ani a început să normalizeze și laudele. Ba chiar să le bagatelizeze.

Suferă acum Bayern după Lewandowski?

Pe 7 august, scriam tot aici, după debutul fulminant de sezon, că la Bayern lucrurile funcționează ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Deși se întâmplase, căci plecase principalul responsabil cu golurile din ultimii ani, Lewandowski. Deja începuseră să apară unele informații, mai pe surse, mai directe, că Nagelsmann ar fi fost de fapt motivul divorțului de atacantul polonez, un divorț pe care nimeni nu l-ar fi anticipat cu un an în urmă. 

Scriam atunci că Nagelsmann pare să-și fi dorit ca Bayern să scape de dependența de Lewy și să joace conform ideilor sale, care, între noi fie vorba, cam seamănă cu cele ale lui Guardiola de acum câțiva ani în materie de vârf de atac. 

Astăzi, după 4 meciuri la rând fără victorie în Bundesliga, cu 3 remize și un eșec, poziția lui Nagelsmann e cam șubredă, căci rivalii, după primele meciuri, par a fi deprins felul în care poate fi stopat un joc ce curge bine până în zona careului advers, unde se blochează. Mai rău pentru tânărul și neliniștitul Julian nu e că s-a supărat Salihamidzici, pe care nu l-a mai lăsat la un moment dat să stea pe bancă, lângă el, ci că pare că s-a cam supărat Thomas Muller. Adică vestiarul. Inclusiv blândul Ancelotti a simțit ce înseamnă asta la Bayern, de Nico Kovaci nici nu mai vorbesc. Iar în tot acest timp există un alt Thomas suficient de apetisant pe piață: Tuchel.

„Just another day at the office" și pentru polonez

Apropo de Lewandowski. "Just anoter day at the office" și pentru el, la Barcelona. Care se bucură acum de golurile sale. Încă două cu Elche, sâmbătă, plus acea senzație, pe care sigur ați avut-o, că-l caută mingea în fața porții mai degrabă decât o caută el pe ea. Pare-se că golurile lui sunt acum regretate la Munchen, chit că-n meciul direct de marțea trecută el a ratat, vorba lui Oliver Kahn, "trei situații pe care în mod normal, aici, nu le rata". În acel meci, Lewy a arătat că, înainte de a fi o mașină de dat goluri, e om. 

Cu sentimente, poate cu unele regrete, sigur cu emoții. Contextul acelei partide nu l-a ajutat, poate și pentru că fanii lui Bayern l-au primit suficient de cald și nu ostil. Altfel, rămân la părerea expusă tot aici zilele trecute, Lewandowski nu e un atacant de manual, el e cel care a scris manualul.

P.S. 1

E incredibil cât ghinion poate avea Marco Reus! Sâmbătă s-a accidentat în derby-ul cu Schalke și prezența lui la Mondialul din Qatar e serios pusă sub semnul întrebării. Asta după ce, tot accidentat fiind, n-a putut deveni campion mondial cu Germania în 2014.

P.S. 2

Am văzut cu toții imaginile cu David Beckham stând la coadă, 12 ore, pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei. Am remarcat și vestimentația, am înțeles și că ar fi refuzat "privilegiul" oferit de a sări peste rând. Unii vor spune că e un excelent exercițiu de PR al unui om care și-a construit întreaga carieră (și avere) în jurul acestei idei. Posibil. Mă întreb însă ce fotbalist ori fost fotbalist de la noi, ce "vedetă" de la noi, la degetul mic fiind față de dimensiunea globală a lui Beckham, ar fi acceptat atâtea ore la coadă, în mijlocul oamenilor normali și n-ar fi apelat la statutul său. Cred că totuși e și o chestiune de educație aici. Observați că nu m-am referit la oamenii politici. Ei nu mai sunt de mult oameni.