OPINII  »  LA LIGA

Între Monopoly și realitate

Editorial Andrei Niculescu
Editorial Andrei Niculescu

Articol de - Publicat duminica, 15 august 2021 16:56 / Actualizat duminica, 15 august 2021 16:56

A început noul sezon în Spania, iar LaLiga pare că s-a întors în timp cu 25 de ani. Și-a recăpătat, până la proba contrarie, condiția de la începutul anilor '90, când era un campionat atractiv, dar marile vedete se găseau prin alte părți. 

Ulterior, LaLiga a devenit "Liga de las Estrellas", apoi "La Mejor Liga del mundo", pe fapte, nu pe vorbe, astăzi e o întrecere ce plătește tribut acțiunilor, iresponsabile de-a dreptul, ale unor președinți care credeau că stăpânesc un sac fără fund și pot cheltui în neștire, de parcă ar fi stat la o masă și-ar fi jucat Monopoly.

Plecarea lui Messi a lăsat Primera fără ultima și, poate, cea mai importantă vedetă din istoria sa. Cine ar putea prelua, azi, rolul de port-drapel? Iată o întrebare ce necesită destul timp de gândire. Benzema pare să se fi înscris primul la cuvânt, ridicând două degete și agitându-și mâna, într-un soi de "eu, eu, eu!" al unui elev ce n-a putut în ultimii ani să se gândească la coroniță, fiindcă premianții erau mereu alții. 

Între Monopoly și realitate

Pe umerii generosului Karim s-a construit primul succes al lui Carlo Ancelotti, la a doua experiență pe banca madrilenilor și în unicul campionat din cele 5 importante pe care nu l-a câștigat. Optimismul contagios al italianului s-a transferat însă și spre un Eden Hazard ce-și poate propune să se lupte cu Benzema pentru titulatura de care aminteam mai sus. 

Văzându-l pe Hazard contra lui Alaves, fanii Madridului s-au frecat pesemne la ochi, căci belgianul a fost mult mai proaspăt și mai dornic să alerge decât în cele două campionate scurse. Și, în plus, nu s-a accidentat.

Există poate o explicație. Real Madrid l-a recuperat pe Antonio Pintus. E posibil ca multora numele sau imaginea să nu le spună nimic, e tipul acela chel ce poate fi văzut când și când pe banca de rezerve. Pintus e preparatorul fizic adus de Zidane, când a fost pus prima dată antrenor, luat apoi de Conte la Inter și readus acum la Madrid de Ancelotti. 

"Sergentul" Pintus, cum îi zicea Ramos, "Psihopatul", cum îl poreclise Cristiano, fără să fie însă nimic răutăcios în caracterizarea portughezului, poate fi cheia pe care Eden Hazard s-o folosească în tentativa lui de a redeschide ușa gloriei din perioada Chelsea.

Haaland îl provoacă pe Lewa

A început și Bundesliga, iar lui Erling Haaland pare să-i fi folosit din plin vacanța extravagantă de la Mykonos. A scăpat de vestimentația ciudată și a îmbrăcat iar tricoul care-i vine cel mai bine. Al atacantului dispus să facă țăndări toate recordurile. Cu moaca lui de robot și cu mișcările lui de cyborg, Haaland l-a provocat deja la duel pe Lewandowski și e greu de spus de data asta cine va fi câștigător. Peste mereu elegantul Lewa s-a mai adăugat un an, în schimb Haaland lasă deja senzația că nimic nu-l poate opri.

Mbappe, expus în fața fanilor

Până să-l vadă pe Messi jucând, fanii PSG-ului s-au adunat să-l vadă prezentat, dar să-i și tragă un mic perdaf lui Mbappe înaintea partidei cu Strasbourg. Adevărul e că Nasser Al Khelaifi s-a arătat extrem de abil (nu-l bănuiam de așa ceva pe fostul profesor de tenis, îl bănuiam bun doar la cheltuit banii șeicilor) când l-a expus pe Kylian. Într-adevăr, în momentul ăsta nu pare să existe vreun motiv plauzibil pentru care el să nu vrea să continue la PSG. Asta dacă mergem pe ideea că vanitatea nu poate fi un motiv.

Luptă colosală în Premier League

A revenit fotbalul și în Anglia. Ei bine, aici se anunță un duel incredibil. Parcă niciodată în istoria sa, Premier League n-a propus o luptă ca-n acest sezon, cu patru echipe implicate și cu o certă dificultate de a stabili o favorită între ele. Rămâne mai mult campionatul marilor antrenori decât al marilor jucători, dar nu-i nimic rău în asta, dimpotrivă.


Comentarii (3)
972520872778599
Carlos Mendoza  •  16 August 2021, 06:45

Doamna Marjana de la Belgrad a fost interceptată sunând la numita Carmen Harra si informând-o ca prietenul Guardiola stie ce are de făcut, ca sa câștige EPL: trebuie cumparat Son, ASAP.

adrian_riga
adrian_riga  •  15 August 2021, 19:31

Ziar serios, ziarist serios, analiza dupa o etapa. Nu iti e rusine?

digei
digei  •  15 August 2021, 19:25

Andrei Niculescu, nu ma intereseaza campionatele Spaniei si Frantei, al Italiei cam 10%, al Germaniei 20% daca e sa ma refer la cele date de voi. Ma uit la Premier Legue, supercampionat, supercomentatori, o placere sa te uiti pe Eurosport. Daca ne-ar scuti de prezenta"specialistului" Sanmartean ar fi chiar de nota 10. Ti-am zis asa ca prea va vad pe cei de la Gigi TV entuziasmati de ceea ce transmiteti.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează