)
Articol de Cătălin Striblea - Publicat marti, 11 mai 2021 10:32 / Actualizat marti, 11 mai 2021 14:25
La stadionul Ion Oblemenco din Craiova a început un maraton al vaccinării. Are și un titlu frumos: “Ia-ți revanșa!”. Iar între vocile înregistrate de Europa FM acolo se aude cea a unui domn care spune că e “mare păcat că un stadion așa frumos stă gol.” Și că marea lui speranță este să se întoarcă pe stadion ca să vadă meciurile Craiovei.
Simpatic omul și are parte de toată considerația mea pentru gestul său. Și pentru speranță, dar și pentru dragostea față de echipă. Adevărul este, însă, că stadionul de la Craiova tot gol va rămâne după ce viața va reveni la normal.
Știu, e cel mai plin din toată țara, dar media numărului de spectatori din ultimul sezon cu public este de 11 mii de oameni din cele 30 de mii locuri ale sale. Și asta pentru că enorm de multă lume simte că nu are de ce veni.
Eu, unul, vă anunț cu ocazia asta că, atunci când va fi posibil, e probabil să ajung pe ceva stadioane, dar foarte puțin pe unul în care m-aș putea învecina cu domnul Silvian Cristescu, de exemplu. Și că este foarte sigur că nu-mi voi lua niciodată nevasta la meci, iar copilul cu atât mai puțin, ca să vadă mai marii din fotbal împărțindu-și degete și urări și apoi sărind la bătaie ca să-și demonstreze nu știu ce.
Lucrurile astea nu fac parte din ceea ce mi-aș dori eu să văd. Golăniile, apucăturile de cartier, bărbăția revanșardă și pasiunea distorsionată în grobianism nu fac parte din ceea ce-mi doresc eu. Nu e pentru familia mea și nici pentru familiile prietenilor mei.
Eu sunt ăla care vrea să stea pe locul pe care l-a plătit, nu vrea să mănânce semințe și nici nu are chef să se ia în gură cu nimeni. Pentru mine un eveniment sportiv e altceva decât confruntarea a doi mușchi și scurtcircuitul unor puțini neuroni.
Din motivul acesta fotbalul din România are publicul greșit. Și nu numai fotbalul. E vorba de mai multe discipline conduse de așa-ziși oameni de sport. Oameni care “știu cu ce se mănâncă fotbalul”. În ce-l privește pe domnul Cristescu, sunt convins că știe să dea cu piciorul în minge și că poate să explice mai bine ca mine de ce un jucător e mai bun ca altul. Dar cu siguranță nu știe mare lucru despre afacerea în care lucrează. Și nici nu are ce să-mi spună ca să vin la stadion.
Care e povestea, ideea sau sentimentul pe care vreți să-l transmiteți oamenilor obișnuiți din Craiova? Cum credeți și ce le spuneți ca să vină mai aproape de echipa pe care o susțineți? E bătaia sau înjurătura lucrul potrivit? Credeți că pe noi ne interesează la nesfârșit disputele dumneavoastră mici?
Nu. Pe noi ne interesează să ne simțim bine. Să trăim o după-amiază frumoasă. Să ne bucurăm de un tricou, de un jucător, să bem cu prietenii o bere, să trăim cu zâmbetul pe buze. Nu cu frică. Nu cu groază.
Vreau să mă simt ca pe Anfield, pe Stamford Bridge sau ca în tribuna oficială a stadionului lui Levante, unde colegii spanioli m-au rugat să nu flutur un fular al echipei în prezența administrației lui Real Madrid, a lui Unai Emery și a lui Rubi pentru că “nu e politicos”.
Ce nu înțelege sportul românesc de astăzi este faptul că, de exemplu, Craiova nu este în competiție doar cu Botoșaniul, CFR sau FCSB, ci într-o competiție mai profundă și mai complexă. Ea concurează pentru timpul și banii mei, în fiecare minut, cu Netflix, Românii au Talent, cu campionatul englez, cu o carte bună, cu un restaurant frumos. Timpul meu este limitat și el trebuie să fie chiar plăcut. Viața mea este mult prea ocupată ca să-mi fie furată de strigătele barbare ale unui cetățean din tribună.
De ce să cheltuiesc patru ore și probabil câteva sute de lei din banii mei ca să vin să văd o scenă reprobabilă? Despre asta e vorba aici. Mie mașinile lor nu-mi spun mare lucru. Și nici statutul de noi îmbogățiți. Nu rezonez cu lucrurile astea. Și suntem o generație întreagă care avem alternative.
Nu vă mai mințiți că lumea nu vine la stadion doar din cauză că fotbalul e slab. Chiar așa slab cum e, multă lume ar vrea să sprijine o idee, o echipă, o poveste. Dar singura poveste pe care ne-o spuneți este cea a unor triburi cu membri care se bat cu pumnii în piept, răcnesc des unii la alții și apoi se înjură peste tot unde apucă.
Jucătorii au devenit cei mai mici și mai neimportanți oameni, iar ceea ce aveți de vânzare e un fel de reality show de pe lângă fotbal. Un reality show cam trist. În loc să vă văd pe voi, am două ore să mă uit la documentarele Prime despre Barcelona, City, Kroos sau Thiago Alcantara. Iar banii mei se duc la ei, nu la voi.
Știu că nu vă interesează banii mei pentru că nu-s așa mulți. Mai bine de la televiziuni și de la primării. Doar că televiziunile nu o să mai plătească așa mult în curând, căci produsul nu prea merită. Iar primăriile o să mai plătească o vreme, până când se vor prinde că pierd mai mult public decât câștigă.
Așa că faceți curat și învățați să vă purtați frumos! Un pas mic, dar măcar nu mai săriți în ochi.
P.S. În lumina ultimelor imagini, textul este valabil și pentru domnul Alex Chipciu, care are, în sfârșit, o performanță remarcată la CFR Cluj.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
