OPINII  »  EDITORIAL

Man, alintatul din Serie B

Articol de - Publicat marti, 09 noiembrie 2021 09:30 / Actualizat miercuri, 10 noiembrie 2021 07:30

Fotbalul încă îl așteaptă pe Dennis Man. La 23 de ani, fotbalistul român al anului trecut în Ancheta Gazetei Sporturilor continuă să aibă o atitudine de copil alintat care, conștient fiind de talentul său, așteaptă ca întregul univers să-i cânte în struna valorii. 

Doar că universul mai are și alte lucruri pe cap decât să-i așeze calea arădeanului care se anunță de câțiva ani marele talent al fotbalului românesc. 

Viitorul e în mâinile jucătorului, dar, de trei etape, Man nu s-a dezlipit de banca Parmei, o echipă din a doua jumătate din Serie B. Antrenorul Enzo Maresca îl scoate la încălzire, dar când vine vorba de introdus oameni proaspeți în teren îl uită pe tușă pe atacantul care a costat 11 milioane de euro în ianuarie 2021. 

Primul impuls pentru români e să se gândească la o antipatie a antrenorului față de jucător. Venit din Anglia, unde a câștigat un titlul în Premier League 2 cu echipa U23 a lui Manchester City, fostul mijlocaș de la Juventus și Sevilla nu pare a avea ceva personal cu Man. 

Cu excepția perioadei în care atacantul a fost infectat cu Covid, Maresca l-a jucat constant până aproape de finalul lui octombrie. Apoi, în criză de rezultate, antrenorul a decis să schimbe sistemul, trecând de la 4-2-3-1 și 4-3-3 la 3-5-2. Cum în această așezare banda dreaptă e făcută mai degrabă de un fundaș, Man - folosit până atunci aripă dreaptă - și-a pierdut postul. 

Man, alintatul din Serie B
Dennis Man și Valentin Mihăilă Foto: Imago

Chiar și așa, un fotbalist de atac valoros are teoretic șansa de a se bate pentru celelalte două locuri rămase în față. Man nu s-a lipit de niciunul și n-a prins nici măcar un minut din ultimele 180 jucate de Parma. Cauza trebuie căutată în altă parte decât în rațiuni tactice. Într-o discuție purtată ieri cu Gazeta, impresarul Ioan Becali a încercat o explicație: 

Dennis e mai introvertit. Nu îi place să fie lăsat pe bancă. Enzo Maresca vine de la echipa U23 a lui City, e obișnuit să discute cu jucătorii mai tineri, dar la echipa mare ai și jucători cu personalitate. Are planurile lui, a schimbat sistemul, dar probabil că-i va introduce acum pe amândoi (n.r. - Man și Mihăilă), după ce a pierdut cu 4-0.

Dacă impresarul pasează responsabilitatea în cârca antrenorului, declarațiile lui Maresca din ultimele săptămâni abundă în indicii că lucrurile nu sunt în regulă cu Man. 

După victoria cu Cittadella (2-1): „Există mereu două opțiuni: ori îi demonstrezi antrenorului că are dreptate cu felul în care te comporți, ori îl pui în dificultate! Totul depinde de Man, eu am luat niște decizii, iar alegerile mele mi-au dat dreptate pe teren”.

După victoria cu Vicenza (1-0): „Acum Man joacă mai puțin, dar, dacă va munci mai mult, va intra în următoarele meciuri. Dennis doar trebuie să dea mai mult în această săptămână și va juca”.

Chiar înainte de înfrângerea cu Lecce (0-4): „Nu există un caz Dennis Man, se antrenează şi el bine. În ultimele două meciuri am schimbat puţin, iar rezultatele au fost pozitive. Nu negociez pentru atitudinea greşită, când atitudinea e una bună, va fi loc pentru toată lumea. Atitudinea greşită nu va fi niciodată recompensată, iar asta cred că poate fi un exemplu pentru toată lumea în ceea ce priveşte atitudinea”. 

Și Hagi a avut o problemă de atitudine în Serie B 

Maresca spune destul de clar că Man are o problemă de atitudine. Nu ar fi nici primul, nici ultimul fotbalist român aflat în situația asta. Culmea, pe vremea când juca tot în Serie B, Gică Hagi a trecut prin ceva similar, iar antrenorul lui nu era un italian, ci un român, Mircea Lucescu. 

Se întâmpla pe 24 aprilie 1994, la meciul Verona - Brescia (0-0). Deși era vedeta echipei, un fotbalist adus de la Real Madrid, Hagi a rămas pe bancă. O jurnalistă de la Los Angeles Times, venită la Brescia pentru a face un interviu cu mijlocașul român înainte de World Cup ’94, a nimerit în mijlocul taifunului dintre Hagi și Lucescu și a descris atmosfera tensionată

Man, alintatul din Serie B
Și Gazeta Sporturilor a scris despre conflictul dintre Hagi și Lucescu

Lucescu îl lăsase pe Hagi să meargă la București pentru meciul naționalei cu Bolivia, deși fotbalistul era suspendat după eliminarea din partida cu Irlanda de Nord. Actualul antrenor de la Farul a încălcat regulile și s-a întors mai târziu cu o zi din România, iar conaționalul său l-a pedepsit, ținându-l pe bancă la Verona, spre furia lui Hagi. Cei doi s-au certat chiar de față cu Julie Cart de la LA Times, care a scris ulterior: 

Lucescu a folosit fiecare truc din arsenalul său de antrenor pentru a-l motiva pe încăpățânatul și, spune el, leneșul Hagi să-și îmbunătățească nivelul fotbalului jucat. Lucescu e sincer: «Este un jucător mare care nu prea are o etică a muncii. Ar putea să fie cel mai bun jucător din lume după Maradona. Dacă-și schimbă atitudinea, ar putea să fie unul dintre cei mai buni fotbaliști de la Cupa Mondială. Am încercat să-l motivez. Am încercat să-l enervez. Vreau să-l văd că reacționează. Mondialul e ultima lui șansă de a fi văzut ca un mare fotbalist». 

Cu sau fără influența lui Lucescu, peste câteva luni de la acest episod Hagi a arătat lumii ce geniu poate fi și, implicit, a scăpat de Serie B, transferându-se la Barcelona. În cazul lui Man, nu există comparație cu Hagi decât în postura de rezervă nefolosită în Serie B din cauza atitudinii. 

Până la episodul de la Brescia, Hagi atrăsese atenția fotbalului mare cu Supercupa Europei câștigată cu Steaua, meciurile europene mari din finalul anilor ’80, sclipirile din partidele naționalei în drumul spre Mondialul din ’90 și cu cifrele bune din al doilea sezon de la Real Madrid. Man, în schimb, are câteva zeci de goluri în Liga 1, patru goluri în Italia, unul în Islanda, pentru națională, și cam atât.

În plus, spre deosebire de vremea lui Hagi, nivelul fotbalului italian de club s-a prăbușit vizibil. Chiar dacă naționala lui Mancini e campioană europeană, ultima câștigătoare italiană de cupă intercluburi e Inter în 2010. În ultimul deceniu, doar echipele din Spania, Anglia și Germania au pus mâna pe cupe continentale, în timp ce italienii se uită neputincioși la TV. 

Serie A e în picaj liber, iar Serie B nu are cum să fie în progres. În acest fotbal decrepit e rezervă Man. Imaginea Nike în România, patronul unei linii de îmbrăcăminte - business căruia îi dedică mult timp și atenție - și posesorul unei bentițe inscripționate cu DM98, Dennis Man a retrogradat cu Parma, iar acum probabil își frânge degetele de frustrare că steaua sa strălucitoare nu are parte de o competiție serioasă. 

E aceeași frustrare pe care a avut-o și Hagi în Serie B. De aici probabil și un dor de ducă, alimentat de impresarii - coincidență, aceiași în cazul lui Man ca și în cel al lui Hagi - care au început să discute despre un posibil transfer la Galatasaray. E fix clubul unde s-a refugiat Hagi după experiența nereușită de la Barcelona. 

Man, alintatul din Serie B
Dennis Man. Sau DM98, cum scrie pe bentița lui

Man caută scăparea, dând dovadă de nerăbdare. Din păcate, lipsa de răbdare e greșeala cel mai des admisă în interviuri de zecile de foști fotbaliști români care n-au reușit în străinătate. La 23 de ani, Man are încă timp să arate lumii de ce a fost dorit cândva de Manchester City

Fotbalul mare îl așteaptă pe atacantul Parmei, dar DM98 - autointitulat după modelul „cereșapte” - trebuie să înceteze să mai aștepte de la univers să-i rezolve problemele pe care le poate rezolva chiar el, trăgând cu dinții în fiecare secundă a carierei sale încă promițătoare.

 Prima ocazie e dubla cu Islanda și Liechtenstein.


Comentarii (15)
tipsy
tipsy  •  11 Noiembrie 2021, 23:39

Aceeasi placa obosita pe care jurnalistii o folosesc deja de zeci de ani. Vezi doamne jucatorii sunt valorosi si talentati, dar n-au ambitie sau mentalitate. Voi chiar nu va puneti problema ca poate NU AU VALOARE? Ca poate ei au toata ambitia din lume, dar asta e nivelul maxim? Denis Man (la fel ca restul fotbalistilor romani din ziua de azi) de abia stie sa dea cu piciorul in minge, ce mare talent vedeti? Sunt zeci de mii de jucatori ca el, gasesti pe toate drumurile.

adrian_riga
adrian_riga  •  10 Noiembrie 2021, 12:13

Stucane, tu nu ai aflat ca o partida de fotbal dureaza 90 min? 3x90=270, nu 180 cum sustii tu.

161617185646735
Madalin Gelu  •  10 Noiembrie 2021, 10:36

ce pretentie sa ai de la un fotbalist care nu a castigat NIMIC.o Cupa a Romaniei si atat. cei de la PARMA au luat o mare TEAPA .cum sa dai atatia bani pentru cineva ce a castigat Cupa Romaniei? au si italienii fraierii lor.Asta e dovada campionatului nostru,marea vedeta vanduta pe bani multi nu joaca nici macar in SERIE B.Si noi vrem la MONDIAL in 2022 .te apuca rasul

Vezi toate comentariile (15)
Comentează