)
Articol de Cristian Tudor Popescu - Publicat luni, 12 iulie 2021 11:29 / Actualizat luni, 12 iulie 2021 13:04
Ashleigh Barty e o miniatură de 1,66 m. Marea majoritate a adversarelor, Kerber, 1,73, Tomljanović, 1,80, Krejčiková, 1,78, Siniaková, 1,74, Blinkova, 1,79, ca să nu mai vorbim de finalista Plišková, 1,88, sunt mai înalte și mult mai înalte, posedând o forță de lovire pe măsură.
Doar în turul 1, Carla Suárez Navarro i-a opus unul dintre cele mai frumoase tenisuri din lume, de la înălțimea celor 1,62 m ai ei...
Cum a câștigat Barty Wimbledonul? Folosind racheta într-un fel inspirat de giganți australieni ca Rod Laver, 1,72, sau Ken Rosewall, 1,70. Despre ei se spunea că „nu dau două mingi la fel”. Loviturile lor nu spărgeau mingea, o tăiau, o învârteau, preluau din forța adversarului, imprimându-i tot felul de efecte „perverse”. O îngropau cu scurte perfecte sau o puneau pe linia de fund cu loburi intangibile.
Așa contracareză Ashleigh în tăcere (n-am auzit-o niciodată gemând sau țipând în timpul schimburilor) obuzele care-i vin cu zgomot de dincolo de plasă. În plus, are un serviciu lucrat miraculos, cel mai eficient din circuit în raport cu statura ei.
Mutatis mutandis, același stil îl regăsim la Novak Djoković, despre care spuneam, încă după Roland Garros, că este nr. 1 al tuturor timpurilor. Și el se luptă cu tineri care bat spre 2 metri, Berrettini, Tsitsipas, Zverev, Medvedev sau Hurkacz, capabili să servească constant cu peste 200 km/h și să expedieze forehand-uri cu o medie de peste 125 km/h.
Nole nu servește foarte tare, dar plasează mingea în careul de serviciu cu o precizie de care numai Federer mai e în stare. Ca și Ashleigh, are un rever tăiat cât se poate de incomod, care frânează avântul bombardierilor. Mobilitatea cauciucată e a unui defensiv de coșmar pentru adversari.
Peste toate acestea însă, ce îi face pe australiancă și pe sârb ceea ce sunt este inteligența tactică adaptivă. Amândoi „scanează” adversarul, identificându-i la milimetru punctul (punctele) vulnerabil, pe care îl exploatează apoi cu răbdare.
Se poate întâmpla ca oponentul să-și dea seama și să modifice, așa cum a făcut Berrettini când a realizat că nu poate face față cu reverul său cu două mâini schimburilor cu Novak – a început să răspundă cu rever cu o mână, tăiat, mult mai sigur.
Djoković „s-a prins” și a găsit altă sursă de puncte, ieșind primul din raliul pe rever cros cu lovitură agresivă pe dreapta lui Berrettini, obligându-l astfel să lovească din alergare, cu puțin timp la dispoziție – și să greșească.
Ashleigh a chinuit-o pe Plišková cu reverul tăiat, jos și tăios, forțând-o să îndoaie mult genunchii și să greșească loviturile tari pe care le încerca. Când cehoaica a ales să stea mai mult în raliu și să atace doar când are ocazia, ridicându-și astfel procentajul de winnere, Barty s-a adaptat tactic situației: a început să atace prima, mutându-se cu dreapta inversă și lung de linie, i-a intrat și așa a câștigat setul decisiv.
Principiul jocului apropiat de șah care îi unește pe regele șiregina de la Wimbledon: în primul rând, fă ce nu-i place adversarului și apoi ce-ți place ție.
La clasica întrebare „What is your best shot?”, Ashleigh Barty și Novak Djoković pot să răspundă într-un glas: „My best shot is my head”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
