Chivu, antrenorul vertical

Sunt opt luni de când românul care a făcut „gavetta”, cum spun italienii despre antrenorii care au pornit în carieră de jos, de la o condiție umilă, și-a apucat destinul cu ambele mâini și a luat Serie A în piept. La pachet cu o provocare la care nimeni nu s-a hazardat: salvarea aproape miraculoasă de la retrogradare a Parmei.

Scriam la momentul numirii în locul lui Fabio Pecchia că Chivu e un cobai în experimentul lui Krause, însă scurtul timp avut la dispoziție a dovedit contrariul. Cristi a ars rapid etapele și, profitând și de o conjunctură favorabilă, a evadării lui Inzaghi spre petrodolarii saudiți, a pus un alt pariu, cu o echipă traumatizată de execuția în public de la Munchen, dar mai ales cu el însuși!

A primit un cec în alb de încredere din partea lui Marotta, pe care nu puțini l-au completat cu îndoieli, critici, strâmbat din nas și concluzii pripite după două eșecuri legate în alb și negru. Așa a fost startul de sezon, într-un roller-coaster și centura strâns legată. Doar că fostul fundaș rămas în memoria fanilor nerazzurri ca gladiatorul cu cască neagră, care a văzut moartea cu ochii în iarbă, a survolat toate turbulențele decolării. Iar acum, echipa pe care el și-a pus amprenta începe să respire aerul înălțimilor.

Chivu știe să-l facă pe fiecare jucător să se simtă important

Al șaselea succes consecutiv, serie inaccesibilă în ultimul sezon al lui Simone Inzaghi!, și al patrulea la zero, repurtat pe terenul antrenorului în activitate cu cele mai multe jocuri în Serie A, certifică tranziția dirijată promițător de Chivu pe drumul reușitei. Mai ales grație schimbării esențiale în jocul lui Inter.

Cristi e antrenorul vertical (aici nu este niciun fel de aluzie la supranumele fostului tehnician nerazzurro Hector Cuper, ce pierdea în urmă cu un sfert de secol două finale de Champions League la rând). Așa cum metaforic scria Gazzetta dello Sport, probabil nici rugăciunea de bun creștin a lui Chivu nu include gesturi orizontale!

Spre deosebire de predecesorul său, adeptul unei construcții mai elaborate, cu mai multe pase și cu tranziții pozitive mai puțin rapide, actualul Inter propune alt stil, în trendul elitei europene. O apărare avansată (cu 8 metri mai sus decât cu Inzaghi), un centru de greutate al echipei mutat mult spre terenul advers. Pressing mai agresiv, mai aproape de careul rivalilor. Cu progres sensibil în statistica recuperărilor și contraatacurilor încheiate cu execuție la poartă sau chiar cu gol.

De la portarul Sommer până la căpitanul Lautaro Martinez, toată lumea vorbește despre obsesia lui Chivu pentru jocul vertical! Iar ultimul gol marcat, cel al victoriei cu AS Roma, de pe Olimpico, pas în profunzime marca Barella, sprint și țintă lovită în plin de Bonny (adus de la Parma la cererea noului antrenor), e o dovadă de netăgăduit.

Chivu a intrat în mintea jucătorilor săi, care îl consideră fratele mai mare - vezi bucuria colectivă de la finalul partidei din capitala Italiei -, însă pe care-l respectă, urmându-i linia directoare, strategia și tactica.

Chiar dacă elevii săi au mai și crâcnit, cazul lui Dumfries după o schimbare nedigerată, toți s-au supus cauzei comune. Totul a plecat de la recâștigarea încrederii și resetarea necesară, după sezonul în care Inter a ratat toate obiectivele. Lotul nu a suferit schimbări majore, calitativ și numeric, dar Chivu știe să facă pe fiecare din lot să se simtă important. Le acordă minute și șanse de a conta în joc. Teoria meritocrației l-a ajutat să iasă cu bine din furtuna iscată după eșecul dureros din Il Derby d'Italia.

Renașterea simțită de Barella și spectacolul citit de Capello!

Deja cârcotașii de meserie începeau în a cobi că nu va prinde „il panettone”, că Inter e o pălărie prea mare. Au urmat însă cinci săptămâni perfecte, iar echipa a crescut pe toate planurile. Patru din șase victorii la zero. Doar două goluri primite de Sommer (alternat inteligent în poartă cu Pepo Martinez, pregătind ștafeta vârstei la vară), grație și integrării rapide și sigure a lui Akanji.

Renașterea, alt cuvânt pronunțat cu tărie de regizorul Barella, se aplică 100% și liniei de mijloc. Neschimbate, însă reîncărcate cu energie și moral (rodul pregătiri fizice ireproșabile), în care numai Hakan Calhanoglu a rămas dator exigențelor lui Chivu. Și apoi vine spectacolul văzut de Fabio Capello și eficiența impresionantă în a transforma pe tabela de marcaj numărul mare al oportunităților de gol.

Un capitol la care au pus serios umărul și rezervele tandemului Thu-La. Încă un atu major față de „era Inzaghi”: Bonny și Pio Esposito au livrat fix dublul golurilor marcate de Taremi, Arnautovic și Joaquin Correa (toți făcuți pachet în vară) în același interval de timp stagional!

Chivu nu mai e soluția de avarie după refuzul lui Fabregas!

Sigur că greul abia acum începe și Chivu va trebui să confirme valurile de laude în următoarea lună. În care va avea examenele de maturitate, cu Napoli și cu Atletico Madrid, ambele în deplasare, dar mai ales corolarul cu AC Milan, actualul lider și rivalul din Il Derby della Madonnina. Și echipa contra căreia, cu Parma, Cristi a revenit de la 0-2 pe Ennio Tardini, ratând la mustață o incredibilă răsturnare de situație.

Era prima mutare tactică radicală din cariera sa de antrenor, cu care l-a convins pe Marotta. Președintele clubului a repetat că niciodată nu s-a îndoit de alegerea făcută și că românul n-a reprezentat soluția de avarie după refuzul lui Cesc Fabregas.

Unicul antrenor român pe care îl avem în elita Europei nu a fost slab după 3-4 cu Juventus, după cum nici nu a ajuns genial între timp. Dar își poate cumpăra timp dacă va face Revelionul la cârma nerazzurrilor, iar Inter va fi bine poziționată în cursa pentru lo scudetto. Titlu câștigat de trei ori la rând ca jucător.