Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 16 iulie 2026, 10:32 / Actualizat joi, 16 iulie 2026 10:35
I-am iubit pe Pele, pe Cruyff sau pe George Best din poze, din cărți, din povești sau din puținele imagini filmate care au rezistat timpului. Am avut șansa să fiu contemporan cu imensul Maradona și am crezut că mai mult nu se poate.
L-am iubit pe Hagi al nostru, după părerea mea singurul din lume care lovea mingea perfect din mișcare, din alergare, imprimându-i efecte incredibile. Transversala de pe Wembley știe.
Dar a apărut Lionel, piticul ăsta titan, care l-a transformat până și pe Diego într-o dulce, dar tot mai îndepărtată amintire. Și, cumva, parcă tot mai bun cu trecerea timpului, a ajuns să aibă lumea la piciorul lui. Stângu'.
Nu țineam nici cu Argentina, nici cu Anglia, însă țineam cu Messi în această a doua semifinală a Mondialului. Și pietonul genial ne-a încântat iar. Am spus mereu că mi se pare că Argentina e prea dependentă de el chiar și acum, la 39 de ani. Se spune că toți trag pentru el, că nu e genul de dictator, ci că e iubit și de aceea restul aleargă și pentru el.
Eu zic că Argentina trage de el, că fără el n-ar fi mare lucru. Chiar, ce s-ar fi întâmplat, cum s-ar fi scris istoria acestui Mondial dacă Messi ar fi fost eliminat cu Algeria?! Ar fi meritat... dar n-o să știm niciodată.
Aseară era 1-0 pentru Anglia, care a crezut că poate să scape cu golul lui Gordon și apoi a încercat soluția Rocar. Argentina se enervase, dar parcă nimeni nu-și asuma mari riscuri, tot pe el îl aștepta, să inventeze ceva. Și dacă englezii tot și-au luat măsuri să-l oprească, Messi a devenit din rege doar un umil servant.
A dat câteva pase, a pus câteva centrări, dar ai lui au ratat din toate pozițiile. Apoi a venit assistul pentru Enzo Fernandez. Genul de pasă pe care eu n-aș considera-o decisivă, fiindcă până la urmă a fost o reușită de autor, în urma unei execuții de excepție. Poate doar că i-a dat timp lui Enzo să-și pregătească trasorul.
Dar a urmat capodopera, centrarea ideală și ireală, pentru Lautaro. Cum să dai o asemenea centrare, acolo, în fața porții?! Atacantul n-a avut decât să împingă mingea în poartă, pecetluind remontada Argentinei. Argentina lu' Messi.
Ne întrebam cu toții, înainte de Mondial, ce-ar mai putea face piticul, mai ales că s-a retras de ceva vreme din fotbalul mare, la Miami, unde totul e mai ușor, mai simplu, mai așa, de vacanță. Chiar dacă MLS a crescut serios în ultimii ani. I se anticipa finalul carierei. Gata, făcuse deja destule.
Dar Messi, piticul Everest, cel mai bătrân jucător într-o semifinală de Mondial, ne-a dovedit tuturor cât de mult greșisem. A dat 8 goluri și 5 asisturi, adică a contribuit la 13 dintre cele 19 goluri ale Argentinei lui Scaloni. Pardon, a lu' Messi.
Iar acum, piticul ne invită la ultimul tango, la New York, la încă o finală a lumii, a doua consecutivă. Și dacă e cineva care poate să disloce aproape perfecțiunea Spaniei, doar Messi o poate face. Eu îi țin pumnii.