)
Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 14 octombrie 2025 18:58 / Actualizat miercuri, 15 octombrie 2025 11:23
Recunosc că am rămas cu un gust amar după intervenția lui Mircea Lucescu la fanatik.ro. în care, fotbalistic, l-a dezmembrat pe Răzvan Marin și, prin ricoșeu, chiar și pe Nicolae Stanciu. De ce să faci asta cu niște oameni pe care te-ai bazat la începutul mandatului, când aveai nevoie de ajutor?!
Greu de explicat, de priceput, chiar de admis, deși în lumea de azi, când scopul a ajuns să scuze chiar orice mijloace, a devenit lege.
Până la un punct, pot să-l înțeleg pe selecționer. La 80 de ani, cel mai galonat tehnician român din istorie, cu un palmares impresionant, greu de atins, cu atâta experiență adunată de prin toată lumea și la toate nivelurile, nu mai are chef să dea socoteală nimănui. Se vede și la întâlnirile cu presa, când sfătos-nostalgic-nervos, decide brusc că gata, nu mai răspunde la întrebări și pleacă.
Lucescu nu are voie ca selecționer
Deși sunt sigur că, de la înălțimea piedestalului pe care s-a și l-am ridicat, atunci când apare la conferințele de presă, la flash-interviurile de dinainte și de după meciuri, știe prea bine că nu vorbește cu jurnaliștii, ci cu oamenii, cu suporterii. Acasă, în familie, în cercul de prieteni, în civilie, poate să zică "n-am chef!". Ca selecționer, nu!
S-a văzut cum fanii care fuseseră la meciuri întrebau pe la garduri de ce nu l-a folosit pe Baiaram, pe Mitriță, de ce aia sau ailaltă. Voiau răspunsuri și, până se inventează altceva, singura variantă să li se explice e prin intermediul presei. Dar asta e altă poveste.
Revenind la cea cu Răzvan Marin și Nicolae Stanciu, nu pot să nu mă întreb dacă Mircea Lucescu a procedat corect cu ei. Da, e adevărat, se vedea clar că randamentul celor doi la echipa națională era în scădere. Viața, anii, uzura, schimbările de echipe, de cultură fotbalistică, lasă urme, nu iartă pe nimeni.
Total de acord că era nevoie de sânge proaspăt la națională. Dar să apari să spui că ai vrut să fie o despărțire elegantă, cu respect față de ce făcuseră până la un moment dat, iar acum să-i desființezi public, că oricum voiai să renunți, să nu mai joci cu ei, nu mi se pare deloc fair.
Tind să cred că Mircea Lucescu n-ar fi avut acest discurs dacă n-ar fi învins cu Austria. Deși poate că ar fi făcut-o, fiindcă de lipsă de orgoliu, și d-ăla bun și d-ăla rău, chiar nu poate fi acuzat. Ultimul exemplu a fost clar: "Victoria cu Austria este a mea, în primul rând, apoi a jucătorilor!".
Fiindcă vrea să arate tuturor că este șefu', că decide tot. Și ține s-o spună cu voce tare, să nu fie dubii. De parcă cineva i-ar fi pus la îndoială asta.
Selecționerul decide pe cine cheamă la națională
Da, Mircea Lucescu trebuie și poate decide pe cine cheamă, cine joacă, cât joacă, cine intră, unde intră la echipa națională. Așa e normal și asta e indiscutabil. Dar, cum spunea și Răzvan Marin la DigiSport, normal și elegant era să-i fi spus simplu, în față, că nu se mai bazează pe el.
Nu să spună public, după ce l-a "accidentat", de au intrat în panică și cei de la AEK Atena, că s-a folosit de acest pretext, ireal de fapt, ca să-l scoată din echipă, să nu mai joace cu el. Asta chiar a fost o gratuitate. Urâtă! Zicea Adrian Porumboiu, într-o intervenție pentru GSP.ro, că "nu știm decât să ne ucidem între noi, în fotbalul românesc". Din păcate, nu doar în fotbal, ci mai peste tot.
Dar cred că la înțelepciunea și inteligența pe care le are, Mircea Lucescu putea să treacă altfel peste acest episod. Să găsească o cale, chiar elegantă până la capăt, prin care să le transmită elevilor săi că ori schimbă ceva ori nu se mai schimbă deloc în vestiarul naționalei.
Când a greșit, de fapt? Când îi chema și îi folosea, deși aveau probleme, Răzvan că nu juca, Nicușor că se pierduse prin deșert? Sau acum, când le face reproșuri în văzul și auzul lumii?! Nu cred că a câștigat ceva cu această execuție publică. Uneori chiar și când câștigi, de fapt poți să pierzi. Timpul o să ne spună dacă mult sau și mult mai mult.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
