Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 17 decembrie 2025 12:57 / Actualizat miercuri, 17 decembrie 2025 14:46
Am bănuit, am sperat, ca tot românul, că odată cu schimbarea asta la vârf, țara nu va mai fi condusă prin postări pe facebook. M-am înșelat și iar e tardiv de târziu. Fiindcă Nicușor Dan, noul președinte, ne-a surprins pe toți cu rapiditatea cu care a pasat Legea 40-60 spre Curtea Constituțională, la numai câteva zile de când a primit-o.
O fi fost la presiunea marilor patroni din fotbal și nu numai. Sau, uite, e cineva care chiar vrea să fie mai expeditiv, să nu tărăgăneze lucrurile... nu știu. Asta n-ar fi rău.
De ce se antepronunță președintele?! CCR ce mai face?
Rău și grav e că președintele se antepronunță, „Legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor.
În plus, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale. Totodată, nu respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă", a postat președintele.
Păi gata, e clar! De ce a mai fi trimis-o la CCR? Ce să mai facă magistrații supremi, dacă legea "nu e", "nu are", "nu respectă", "încalcă"etc?! Nu era mai bine și mai expeditiv s-o dea ramburs la Parlament?! Că tot acolo ajunge.
Și dacă e așa, că legea asta are atâtea bube, eu zic că ar trebui să meargă chiar mai departe, să dizolve Parlamentul. Păi cum dracu' sute de aleși au reușit să scoată o lege așa de proastă?! Să-i acuze de sperjur, în instanțe, fiindcă au jurat să respecte Constituția României! Sau măcar să le taie 30% pe 6 luni din salariul și bonusurile pe care cu indulgență și le-au tot acordat. Eu tot mai sper că e un cont fake de facebook, că nu e Nicușor Dan pe care, recunosc, l-am votat...
Nici nu mă interesează cine a fost cu inițiativa să transforme "ordinul Novak" în lege. Pentru mine, oricum, toată așa-zisa clasă (de unde atâta clasă!) politică e o glumă proastă și sinistră.
Am pierdut naționalele, cel mai reprezentativ Corp Diplomatic!
Dar ROMÂNIA are nevoie de Legea Novak! Fiindcă am dispărut aproape complet de pe radarul internațional la nivel de echipe naționale. Nu mai existăm în handbalul masculin, în baschet, rugby, hochei, gimnastică, chiar și în fotbal abia respirăm. Niște spasme, că rezultatele sunt mai mult accidentale.
Am ajuns să jubilăm că naționala feminină de handbal a terminat pe 9 la Mondiale. La ultimele olimpiade, la sporturile de echipă am fost doar cu cea de polo! Dar, cu tot respectul, la ce condiții îndură, a venit și ea ciuruită. La limita înecului. Poate nu e întâmplător revirimentul de la naționalele de volei, singurul sport care a ținut cont, în mai mare măsură, de "ordinul Novak".
Da, ROMÂNIA chiar are nevoie ca sportivii români să joace, măcar aici, acasă. Că toți se plâng că nu au arie de selecție, dar, ce să vezi, aduc străini, de cele mai multe ori din ăia de nu i-ar lua nimeni pe la ei. Și aduc cu nemiluita. De ce? Că sunt mai maleabili și semnează pe 20.000 de nasturi, dar sunt de acord să ia numai 10.000? Că așa se tot vorbește prin lumea sportului, pe la colțuri. Și știți cum e, nu e fum fără foc.
Se tot aduce în discuție că încălcăm Tratatul UE, dreptul la libera circulație a forței de muncă. O gogoriță. Da' circulați, băi băieți, nimeni nu vă oprește! Că avem o țară frumoasă, un popor cald, permisiv! Cine ne obligă să angajăm așa, la nesfârșit, străini?! Patronii, conducătorii pot spune: „Stop, am deja destui străini, du-te în județul următor! Circulă!”.
Dar puțini știu sau se fac că nu știu că articolul 45, punctul 4 din același Tratat UE spune că libera circulație a forței de muncă prevede angajări în sistemul privat, nu public?! Ooops! Mai lăsați cărțile și puneți mâna pe carte! Păi la noi, marea majoritate a străinilor care vin sunt angajați la cluburile de drept public. Pe bani publici. Și nu puțini. Vin, îi țin pe români pe bară, încasează și pleacă. Și apoi vin alții, nu e nicio problemă.
Ne plângem de jucătorii români că n-au valoare și sunt scumpi. Normal că nu au valoare, că nu avem infrastructură, nu avem profesioniști cu adevărat, care să-i crească, să-i învețe, să-i cultive. Nu avem un sistem care să producă valoare, constant.
Normal că sunt scumpi, fiindcă sunt atât de puțini. Și cei care au norocul să se trezească cu câte un talent self made în curte trag cât pot, ca să câștige cât mai mult. Ca băieții cu șezlongurile de pe litoral. Că munca, strategia pe termen lung, planurile de viitor e grele, știu.
Dor de naționale
Dar uite că mie, și sunt sigur că nu numai mie, mi-e dor de echipele alea de club românești, cu români, care câștigau cupe europene și campionate mondiale. N-avem numai "efectul Coandă", avem și "efectul Maricel". Sunt și acum mândru de Cristi Gațu și de Vasile Stângă, de cei de dinaintea lor. Sunt mândru de victoria aia a naționalei de handbal cu Rusia, de la Olimpiada din 1980, de la Moscova.

Sunt mândru de Steaua '86, de Craiova Maxima, de Dinamo '84, de naționala de fotbal a anilor '90. Sunt mândru că le-am dat francezilor 15-0 la rugby, în '80. Ne băteam cu ei, eram acolo, contam. Da, sunt mândru de toate astea și de mult mai multe. Și știu că mulți dintre cei care au sărit opăriți împotriva Legii Novak erau și ei mândri. Doar că au uitat.
Nu sunt populist, nu vreau să candidez nicăieri și niciunde. Dar țin cu România! Știu, ideea de patriotism pute, am ajuns să ne rușinăm cu ea. Și e jalnic că un cetățean de etnie maghiară, Eduard Novak, care are și el păcatele lui, a ajuns să propună o astfel de lege. De care mulți români au râs, iar acum vor s-o îngroape!
Aud că sunt în Legea Novak ceva exprimări mai nepotrivite, care nu dau bine la sensibila UE. OK, să se modifice, să se rectifice. Dar să rămână esența. 40% dintre cei de pe teren să fie români. OK și cu străinii, dar cei eligibili pentru naționalele României. ROMÂNIA are nevoie de asta! Și punct!
Că am pierdut ECHIPELE NAȚIONALE, cel mai reprezentativ Corp Diplomatic, cele mai bune ambasadoare ale României! Care fac pentru noi mult mai mult decât sutele de marțafoi ce se foiesc prin ambasade și consulate!
Ar trebui chiar mai mult. Cluburile de drept public, care oricum, tot pe lege, nu au ce căuta în federații, să nu mai poată angaja străini. Mai ales în fotbal, unde se joacă fără nicio noimă, că tot nu pot ajunge în Superligă. De ce să plătim străini din bani publici pentru munca în zadar? Doar ca să dăm bine la UE?!!! Și pentru comisioane la negru?!!!
Cât despre privați, angajați câți străini vreți, nicio problemă! Puteți să aveți și 20 din lotul de 30! Dar pe teren să nu fie mai mult de 6! Și români minimum 5. Sau doi la baschet, sau 3 la volei, handbal, etc. Fiindcă sunteți în România. Și ROMÂNIA ARE NEVOIE DE ASTA, domnilor!
- PS. În postarea sa, președintele Nicușor Dan mai scria că „Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare". Da, ne amintim cum în mandatul său la primărie, CSM București sugea zeci de milioane de la țâța banului public, angajând străini pe bandă rulantă. Nu doar la handbal feminin. Și nu doar despre CSM este vorba, ci și despre alte multe cluburi de drept public. Iar românii stăteau și se uitau, cum fac și acum. Interesantă susținere, domnule președinte!