OPINII  »  FCSB

FCSB e campioana unei mari anticipații?

Mihai Mironică
Mihai Mironică

Articol de - Publicat luni, 07 iulie 2025 15:40 / Actualizat luni, 07 iulie 2025 21:23

Și după finala câștigată recent în fața principalei rivale, CFR Cluj, există senzația că dominația campioanei și deja a supercampioanei FCSB nu va putea fi oprită nici în acest sezon.

Asta deși triumful echipei bucureștene nu a fost chiar atât de clar, victorie cu 2-1 într-un meci în care FCSB a deschis scorul cu un gol într-o fază în care Hindrich nu s-a plâns de poziția neregulamentară a lui Tănase, doar că am văzut multe goluri anulate pentru astfel de poziții în apropierea traiectoriei balonului.

Același Tănase a contrabalansat cu invocarea unui fault făcut asupra lui la golul trupei clujene, numai că arbitrul Marian Barbu, despre care Sorin Cîrțu a spus că este un simpatizant FCSB, nu a găsit nici urmă de fault cu toate că a scormonit pe monitorul VAR.

Senzația de invincibilitate a supercampioanei vine mai degrabă din neputința rivalelor de a progresa semnificativ. CFR rămâne principalul motiv de neliniște pentru Becali, dar echipa clujeană vine cu această anomalie ca un mijlocaș de luptă și nu unul ofensiv, Muhar, să fie cel mai bine plătit fotbalist al vicecampioanei.

CFR va arăta mai bine cu Munteanu, cu Ilie, cu noul fundaș dreapta luat în această vară, dar echipa lui Dan Petrescu parcă ar avea nevoie și de mai multă calitate în atac, și de mai multă soliditate defensivă pentru a o răsturna pe FCSB de pe tron.

Mitriță, precum Mbappe?

Craiova se mișcă binișor, aduce jucători interesanți, dar are de acoperit un gol uriaș, un crater lăsat în urma lui de Mitriță. Craiova nu a luat vreun fotbalist de magnitudinea celui care a fost cel mai bun jucător din campionat în sezonul trecut.

Dar Mihai Rotaru speră ca Mirel Rădoi să facă la Craiova ce a izbutit Luis Enrique la PSG, să dea marea lovitură după ce a plecat Mbappe-ul Universității, Alex Mitriță.

Craiova nu a luat vreun fotbalist de magnitudinea celui care a fost cel mai bun jucător din campionat în sezonul trecut. Dar Mihai Rotaru speră ca Mirel Rădoi să facă la Craiova ce a izbutit Luis Enrique la PSG, să dea marea lovitură după ce a plecat Mbappe-ul Universității, Alex Mitriță.

Să vedem, Mitriță mi se părea ca o asigurare de viață pentru Craiova. Iar în locul lui Mbappe, a răsărit la PSG un iminent Balon de Aur, Dembele. Cine va fi acel Dembele care se va ridica la Craiova? Poate Baiaram.

Nici Rapid nu dă semne că are cu ce să facă saltul uriaș de la echipa ironizată de propriii suporteri până la o aură de campioană. Dan Șucu vine cu povestea cum că Rapid beneficiază de o șansă unică, asocierea cu Genoa, dar echipa giuleșteană a regresat de când patronul său a preluat și clubul din Serie A.

Șucu merge pe aceeași rețetă, un străin care să conducă proiectul Rapid, cum a făcut și sezonul trecut. Cu Neil Lennon a fost un eșec stânjenitor, să vedem ce se va întâmpla cu directorul sportiv italian, proslăvit de Șucu, dar cam invizibil pe piață.

FCSB e campioana unei mari anticipații?
Dan Șucu rămâne este împotriva banilor publici în fotbalul profesionist. FOTO: Facebook @FC Rapid 1923

Câinii latră după mașinile de titlu

Cât despre Dinamo, nici măcar cel mai optimist câine nu visează la oprirea așteptării de 19 ani pentru un nou titlu. La ce hemoragie de titulari a suferit Dinamo, inclusiv cu cel mai bun jucător al Supercupei, cred că va fi o performanță dacă în acest sezon câinii vor mai intra în play-off.

Acolo unde cred că vor fi din nou cei de la U Cluj. Dar cum ar fi ca, în mijlocul celei mai intense campanii de reducere a cheltuielilor publice din era post-comunistă, echipa unei primării să devină campioană? Ar fi curat murdar.

FCSB are probleme serioase cu jucătorul under. Cercel e atât de bun încât nu a prins lista de Champions League. Ceilalți „underi” sunt și mai slab cotați.

De asemenea, FCSB nu e complet acoperită în centrul apărării, iar atacanții ei sunt de sticlă. Dar, chiar și așa, campioana are în continuare cel mai bun lot și o conducere care, sfidând regulile mult-trâmbițate ale profesionalismului, surclasează tot ce înseamnă profesionalismîn fotbalul nostru.

Citește și:
Soacra pune presiune și îi dă cele mai bune sfaturi » „Dublul” campion al României e gata de revenirea în Superligă: „Să fie totul bine!”
Liga 2
Soacra pune presiune și îi dă cele mai bune sfaturi » „Dublul” campion al României e gata de revenirea în Superligă: „Să fie totul bine!”
Cum arată interiorul Daciei care a scris istorie la Dakar » Butoane, cabluri, fibră de carbon și soluții „old-school”
Altele
Cum arată interiorul Daciei care a scris istorie la Dakar » Butoane, cabluri, fibră de carbon și soluții „old-school”
Leo Grozavu cere socoteală după eșecul de la Miercurea Ciuc: „Trebuie să răspundă!”
Superliga
Leo Grozavu cere socoteală după eșecul de la Miercurea Ciuc: „Trebuie să răspundă!”
Cine este bruneta misterioasă care a atras atenția în timpul antrenamentului lui Novak Djokovic
Tenis
Cine este bruneta misterioasă care a atras atenția în timpul antrenamentului lui Novak Djokovic
Mulți români - dispuși să vândă casa și să se mute în străinătate
Profit.ro
Mulți români - dispuși să vândă casa și să se mute în străinătate

Comentarii (7)
concret.v2
concret.v2  •  09 Iulie 2025, 10:10
Postat de mzm1 pe 08 Iulie 2025, 21:10

Da, aveți dreptate, domnule Mironică, FCSB a câștigat Supercupa jucând destul de modest, numai că adversara sa a jucat și mai slab! În legătură cu îngrijorarea pe care o arătați legată de soarta lui Dinamo, cred că vă înșelați. Eu cred că Dinamo va face în campionatul care urmează cel puțin ce a făcut și în cel precedent! Iată, conform tragerii la sorți, în primele 10 etape va juca cu vreo opt, nouă echipe ale primăriilor, pe care sigur le va zdrobi ca și anul trecut și se va instala pe podium! Ca să nu aibă vreo surpriză cu retrogradarea. Timpul ne va arăta care din noi va avea dreptate... În altă ordine de idei, nu înțeleg de ce în articolul dv. ați repetat două fraze identice!? E vorba de capitolul despre Craiova (Mitriță precum Mbappe): prima frază repetată este „Craiova nu a luat vreun fotbalist de magnitudinea....... ”, iar cea de a doua este „Dar Mihai Rotaru speră ca Mirel Rădoi... ”. Eliminați dublurile, că stau acolo de două zile!

E bine ca satelitul Botosani poate dona mereu puncte catre baza din Berceni, in schimb gigeii viseaza conspiratii in ceea ce o priveste pe Dinamo, cu echipe tinute de primarii. Tu chiar meriti sa iti puna Bolojan taxa pe poluare in spatiul online.

mzm1
mzm1  •  08 Iulie 2025, 21:10

Da, aveți dreptate, domnule Mironică, FCSB a câștigat Supercupa jucând destul de modest, numai că adversara sa a jucat și mai slab! În legătură cu îngrijorarea pe care o arătați legată de soarta lui Dinamo, cred că vă înșelați. Eu cred că Dinamo va face în campionatul care urmează cel puțin ce a făcut și în cel precedent! Iată, conform tragerii la sorți, în primele 10 etape va juca cu vreo opt, nouă echipe ale primăriilor, pe care sigur le va zdrobi ca și anul trecut și se va instala pe podium! Ca să nu aibă vreo surpriză cu retrogradarea. Timpul ne va arăta care din noi va avea dreptate... În altă ordine de idei, nu înțeleg de ce în articolul dv. ați repetat două fraze identice!? E vorba de capitolul despre Craiova (Mitriță precum Mbappe): prima frază repetată este „Craiova nu a luat vreun fotbalist de magnitudinea....... ”, iar cea de a doua este „Dar Mihai Rotaru speră ca Mirel Rădoi... ”. Eliminați dublurile, că stau acolo de două zile!

keepon
keepon  •  08 Iulie 2025, 14:26

Dacă tot va ieși FCSB campioană, propun să scrieți doar despre văduve, copii orfani, persoane cu dizabilități și meciuri din ligile inferioare. Așa scăpăm și de lingușeala zilnică a așa-zișilor ziariști bucureșteni, acești supuși întru totul gigismului. Hai, ne vedem la anu'

Vezi toate comentariile (7)
Comentează