Articol de Mihai Mironică - Publicat vineri, 22 august 2025 16:59 / Actualizat vineri, 22 august 2025 17:00
Acum 16 ani, am fost să comentez meciul din Europa League dintre Sheriff Tiraspol și Steaua, că așa o consideră UEFA pe FCSB dacă îi atribuie Cupa Campionilor. Și am ajuns la intrarea în așa-zisa Republică Transnistreană. Pe șoseaua dintre Chișinău și Tiraspol, separatiștii au instituit un punct de control vamal, ca la intrarea într-o altă țară.
Eram echipă mare, numeroasă pentru că noi asiguram și producția TV. Toți colegii mei de la carul de transmisie au fost lăsați să treacă. Atunci când mi-a venit rândul, polițistul cu șapcă imensă, în stil rusesc, a spus simplu, fără vreo explicație: „aiest băiet, niet”. Nici eu, și nici colegul meu comentator nu am fost lăsați să intrăm în Transnistria. A doua zi, cu ajutorul unui alt coleg de la PROTV Chișinău, am putut intra în zona separatistă să comentăm meciul de la Tiraspol.
Nu am crezut că 16 ani mai târziu am să descopăr că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord poate fi mai absurd, mai sfidător, ca să forțăm niște termeni, decât separatismul rusesc din Transnistria. FCSB a mers în zona separatistă din UK, care de ani în șir încearcă să se rupă de restul țării, pentru a juca un meci din cupele europene. Un meci dintr-o competiție europeană cum se joacă zeci pe continent chiar săptămânal în această perioadă.
Campioana României nu doar că a fost sabotată sportiv de autoritățile britanice, ci și ofensată, batjocorită chiar. Trei dintre fotbaliștii săi au fost sechestrați într-un hotel, nu li s-a permis să joace într-un meci oficial. Este un tratament umilitor care nu are nicio justificare.
Zeii dosarului cu șină
S-a speculat că FCSB nu a făcut din timp demersurile pentru obținerea vizelor. Sau că s-a produs o confuzie în măreața împărăție a birocrației. Să nu ne imaginăm că noi i-am inventat pe zeii dosarului cu șină. Specia aceasta este universală.
Dar când intervine și ambasada din Londra și tot nu poate fi înduplecat zeul vizelor, asta este deja batjocură la adresa României. O țară care și-a trimis campioana, conform calendarului UEFA, să joace la Aberdeen, dar care și-a văzut trei jucători tratați ca niște indezirabili și interziși să apară pe un gazon de fotbal.
Aberdeen are în lot trei australieni care au nevoie de viză pentru a intra în România. Nu ne putem imagina că autoritățile române s-ar putea comporta așa cu o echipa britanică. Și în cazul în care s-ar putea produce o inadvertență în privința unor date, un telefon de la ambasada britanică din București nu doar că ar debloca imediat situația, dar le-ar face pe autoritățile române să întindă un covor roșu de la Arena Națională până la aeroportul Otopeni pentru australienii non-comunitari ai lui Aberdeen.
Statul român, curajos doar cu Colțescu
Ne aducem aminte de acuzațiile aduse lui Sebastian Colțescu că ar fi făcut un gest rasist la un meci jucat la Paris. În realitate, Colțescu îi indicase centralului un jucător căruia trebuia să-i arate cartonașul galben. I-a spus că este vorba de jucătorul negru de pe bancă.
Nu a fost un gest rasist, a fost un mod de a-l identifica pe acel jucător pentru central. Pierre Webo, jucător camerunez, a auzit cuvântul “negru” și l-a confundat cu “negoro” care este un termen ofensator în limba spaniolă. Și de aici tot scandalul.
În acea noapte, Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, care trebuia să-i protejeze pe românii din străinătate, a postat un mesaj penibil cum că România condamnă rasismul cetățeanului său. În loc să-l apere pe românul linșat pe nedrept, Aurescu se alătura corului acuzatorilor.
Acum, e liniște asurzitoare dinspre Ministerul de Externe al Oanei Țoiu. Nicio postare, nicio luare publică de poziție. Asta deși ambasada României din Londra s-a implicat să rezolve cazul fotbaliștilor campioanei României și a fost tratată cu un sublim dispreț. Răspunsul autorităților britanice a fost o superbă trimitere la plimbare: “cererea d-voastră este în curs de procesare”.
E și acum în același curs. Dar nu s-a inventat oficialul român care să spună ceva despre această umilire. Statul român are curaj doar să-i bage și el un cuțit în spate lui Colțescu când au tăbărât străinii pe el.