Articol de David Istrate - Publicat marti, 27 octombrie 2026 17:28 / Actualizat marti, 27 octombrie 2026 19:19
Aflat la turneul de la Basel, Novak Djokovic (39 de ani, 12 ATP) a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, și despre alegerile parlamentare din Serbia, exprimându-și admirația față de studenții care l-au dat jos pe fostul președinte Aleksandar Vucic și pe Partidul Progresist Sârb pe care îl conduce.
Duminică, 25 octombrie, în Serbia au avut loc alegeri parlamentare, lupta fiind dată între Partidul Progresist Sârb, condus de fostul președinte Aleksandar Vucic, și Lista Studenților, o mișcare politică născută după protestele masive ale studenților, în urma tragediei din gara de la Novi Sad, de la finalul anului 2024.
Lista Studenților, victorie în Serbia în fața Partidului Progresist Sârb, condus de Aleksandar Vucic
Studenții au denunțat corupția din instituțiile statului, modul de operare al lui Vucic, legăturile sale cu mafia și orientarea spre Rusia și China. După numeroase proteste care nu au avut efect, ei au fondat o mișcare politică, implicându-și profesorii și propunându-și să lupte cu Partidul Progresist Sârb.
Efortul lor a dat roade, iar duminică, 25 octombrie, Lista Studenților a câștigat alegerile parlamentare din Serbia, s-a asigurat că va putea forma majoritate și a dat jos de la conducere partidul lui Vucic.
De-a lungul ultimilor doi ani, mai multe personalități din lumea sportului și-au exprimat susținerea față de demersul studenților. Unul din ei este Dejan Bodiroga, președintele Euroleague Basketball și fost baschetbalist de legendă, care va intra în Parlament din partea acestei formațiuni.
Novak Djokovic: „Tot respectul pentru studenții și tinerii care au luptat”
De asemenea, Novak Djokovic i-a susținut pe studenți, el intrând chiar într-un conflict cu fostul președinte Vucic, care l-a determinat să plece într-un „exil autoimpus” în Grecia, la Atena, unde s-a și mutat turneul de tenis organizat anterior în Belgrad, capitala Serbiei.
În această săptămână, tenismenul cu 24 de titluri de Grand Slam se află în Basel, acolo unde, în turul inaugural, îl va avea ca adversar pe Ugo Humbert (28 de ani, 38 ATP). În cazul în care se va impune miercuri, 28 octombrie, el va juca în „optimi” fie cu Yannick Hanfmann (34 de ani, 59 ATP), fie cu Jan-Lennard Struff (36 de ani, 47 ATP).
La o conferință de presă organizată înainte de startul turneului din Elveția, Djokovic a fost întrebat și despre alegerile parlamentare din Serbia, iar sportivul de 39 de ani și-a arătat admirația pentru studenți.
„Sunt foarte mulțumit! Tot respectul pentru studenții și tinerii care au luptat și au demonstrat o mare rezistență în fața presiunilor. Felul în care s-au comportat este, într-adevăr, un motiv de mândrie pentru toți oamenii”, a declarat Djokovic.
„Nu doar pentru cei din Serbia. Victoria este asigurată, iar acum cu toții avem speranță în țara noastră, că va merge înainte și că ne vom putea bucura de viitor”, a adăugat el, citat de sportal.rs.

Ce se va schimba după preluarea puterii de Lista Studenților
Primul pe lista de candidați a studenților este cardiologul Ilija Srdanovic. Un alt candidat proeminent este Mirjana Nikolic, rectorul Universității de Arte din Belgrad.
Ea a explicat pentru The New Union Post că „principiile fundamentale ale Listei Studenților, care ar putea permite Serbiei să facă progrese suplimentare în direcția integrării europene, nu decurg «doar din dorința de a îndeplini cerințele externe pentru aderarea la UE», ci din «respectarea celui mai înalt act juridic al țării noastre»”.
Într-adevăr, reprezentanții Listei Studenților s-au ferit din a schimba la 180 de grade direcția Serbiei, care este rusofilă, o atitudine accentuată de evenimentele din anii `90, când țara a fost bombardată de NATO.
Lista Studenților nu a promis ca va aborda atitudinea europeană de sancționare a Rusiei pentru declanșarea războiului din Ucraina și nici nu a declarat fățiș că obiectivul ar fi intrarea în Uniunea Europeană.
În schimb, această mișcare pare să fie concentrată, în prima fază, pe rezolvarea problemelor interne, pe democratizarea statului și a instituțiilor sale, pe întărirea justiției și pe construcția unei societăți în care „valorile universale, care au fost degradate profund în această țară, să primeze”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.