SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERE

Mărturii emoționante despre Stan Wawrinka, după ultimul meci al carierei: „E tipul cu care îți dorești să ieși la o bere”

Stan Wawrinka după ultimul meci al carierei, la Basel 2026 Foto: Imago Images
Stan Wawrinka după ultimul meci al carierei, la Basel 2026 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 28 octombrie 2026, 12:49 / Actualizat miercuri, 28 octombrie 2026 13:36

Stan Wawrinka (41 de ani, locul 151 mondial) a disputat ultimul său meci oficial în turneul ATP 500 de la Basel, fiind învins de Jiri Lehecka (24 de ani, numărul 21 ATP), 7-5, 7-6 (2). Antrenorul lui și colegi de circuit i-au lăudat cariera, influența și caracterul.

Triplu campion de Grand Slam, fost număr 3 mondial, campion olimpic la dublu, Stan Wawrinka a disputat ultimul său meci oficial la Basel, în fața propriilor suporteri. A cedat la luptă în fața cehului Jiri Lehecka, 5-7, 6-7 (2), iar emoția s-a revărsat apoi, începând cu protagonistul.

Care este însă moștenirea pe care o lasă elvețianul? Cum îl privesc colegii de circuit, activi sau retrași? „Nu depinde mine. Există viziuni diferite despre mine ca jucător în ultimii 20 de ani”, a mărturisit el pentru site-ul ATP. „În ce mă privește, mi-am dorit în cariera mea să dau totul, să nu am regrete, să lupt de fiecare dată, să dau sută la sută în fiecare meci – din respect pentru mine, pentru adversarul meu, pentru turneu, pentru fani, pentru toată lumea”, a enumerat elvețianul.

„Acesta a fost mereu lucrul cel mai important pentru mine timp de peste 20 de ani, iar acesta este singurul mod de a părăsi sportul: fără regrete”, a subliniat el.

Și pare că e puțin de pus în cutia cu regrete privind spre cariera sa, din care nu au lipsit însă momentele de dubiu. Unul dintre ele, rezolvat cu succes, a fost finala de la US Open 2016, când l-a învins pe Novak Djokovic în patru seturi și a devenit cel mai vârstnic campion de la Flushing Meadows la momentul respectiv.

„A fost ceva stresant, se poate întâmpla în sport”, a rememorat Wawrinka. „Aveam multe emoții înaintea finalei. Nu a fost ușor, dar am avut atunci o discuție grozavă cu Magnus, care m-a ajutat să trec peste acel moment. M-a ajutat să rămân concentrat și să nu mă gândesc la deznodământ”, a punctat Stan.

16titluri ATP are Stan Wawrinka în palmares, între care trei trofee de Grand Slam, Australian Open 2014, Roland Garros 2015, US Open 2016

Magnus Norman: „Nimeni nu are nimic rău de spus despre Stan”

Magnus Norman, antrenorul elvețianului începând din 2013 și cel alături de care a cucerit titlurile de Grand Slam, îl descrie drept o persoană față de care nu poți avea decât afecțiune și respect.

„E tipul cu care vrei să ieși în oraș, să bei o bere, cred că de aceea este atât de iubit peste tot în lume”, a spus suedezul, fost număr 2 mondial, pentru aceeași sursă.

„Discutând cu colegii lui din circuit, nimeni nu are nimic rău de spus despre Stan. Îi tratează pe toți la fel, indiferent că este șoferul, menajera de la hotel, copiii de mingi sau liderul mondial al momentului. Pentru Stan, chiar nu contează. Se comportă la fel cu toată lumea, acesta este lucrul cel mai important pe care îl iau cu mine”, a asigurat Magnus Norman.

El a fost primul meu adversar când am obținut prima mea victorie în turneul de la Roma în 2020. Pentru mine, a fost un început atât de frumos al carierei mele în fața unui adversar ca el, am crescut idolatrizându-l. El a fost unul dintre regii reverului cu o mână. Pentru mine, a fost un moment special să-l înfrunt, iar să-l bat era și mai important - Lorenzo Musetti

Mărturii emoționante despre Stan Wawrinka, după ultimul meci al carierei: „E tipul cu care îți dorești să ieși la o bere”
Stan Wawrinka și reverul său cu o mână, în ultimul meci oficial, la Basel 2026 Foto: Imago Images

Matteo Berrettini: „Întotdeauna mi-a oferit sprijinul”

Anul acesta, Wawrinka s-a înfruntat cu Matteo Berrettini în primul tur atât la Wimbledon, cât și la US Open, italianul impunându-se de fiecare dată. Interacțiunea lor este însă mai profundă, Stan încurajându-l pe italian într-o discuție avută la Monte Carlo, în primăvară. Atunci, Berrettini era într-o perioadă tulbure, cu accidentări și rezultate inegale.

„Întotdeauna mi-a oferit sprijinul. Ori de câte ori vorbeam, îmi împărtășea din cunoștințele lui vaste legate de sport, în special pasiunea pentru tenis. Se vede clar când de mult iubește sportul și cât de mult îi place să joace, să concureze”, a dezvăluit Matteo.

„Vorbeam cu el și mi-a spus că sezonul lui cel mai bun a fost când avea 30 de ani. Asta mi-a dat liniștea că nu sunt bătrân, că încă pot juca și obține rezultate bune”, a subliniat italianul.

Citește și:
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Campionate
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Mihai Iosif schimbă echipa după o lună » „Promovează” din Liga 3 în Liga 2
Liga 2
Mihai Iosif schimbă echipa după o lună » „Promovează” din Liga 3 în Liga 2
De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Tenis
De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Superliga
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează