)
Articol de Narcis Drejan - Publicat marti, 29 septembrie 2026, 12:01 / Actualizat marti, 29 septembrie 2026 12:01
După 2-4 cu Bosnia și Herțegovina reiese la iveală o problemă pe care o ascundem de prea mult timp sub cuvinte frumoase, sub „proiecte”, „familii”, „grupuri”, „ștaif de Mondial” și tot felul de explicații care sună tare bine la TV, dar care au o valoare minimă când ni se dă cu tabela în cap. Problema este ipocrizia și devine cu atât mai vizibilă cu cât memoria noastră se scurtează fix când ne amintim ce am spus cu doar câțiva ani înainte.
Să ne întoarcem în 2023, că o tot spun de atâția ani că trecutul are prostul obicei să ne prindă din urmă și să ne arate adevărata față a oamenilor. România făcea preliminarii foarte bune pentru EURO 2024, Edi Iordănescu construise o echipă de Serie B care avea rezultate și care, în cele din urmă, avea să câștige grupa fără să piardă vreun meci și să ne ducă la Campionatul European.
La Lucerna, cu Elveția, România a fost condusă cu 2-0, a suferit teribil vreo 75 de minute, dar a revenit și a obținut un 2-2 care avea să fie important în economia acelei campanii.
Edi a ieșit după meci și a vorbit despre grup, despre familie, despre suflet și despre faptul că echipa este pe drumul cel bun. Ok, nu câștigase meciul, dar Edi credea și avea să ducă România la EURO, iar ceea ce construia în jurul naționalei urma să fie confirmat de clasamentul final al grupei.
A uitat Gică Popescu?
Gică Popescu, însă, a avut o reacție devastatoare, imediat după meci, deci făcusem 2-2 cu Elveția, sfert-finalistă la Mondialul din vara asta, unde a pierdut cu Argentina. Nu era loc pentru nuanțe, pentru context sau pentru răbdare. „Băi băiatule, habar nu ai ce înseamnă echipa națională!”, spunea fostul căpitan al României, explicând că nu vrea să mai audă despre grup, familie sau drum bun și că adevăratele valori sunt calificările. Asta era în 2023.
Acum, în 2026, România pierde cu Bosnia, 2-4, într-un meci în care apărarea cedează, echipa primește 4 goluri de Liga a IV-a, iar diferența dintre ceea ce vrem să credem că suntem și ceea ce arătăm pe teren devine destul de greu de ascuns. Gică Popescu nu mai are însă tonul din urmă cu 3 ani, deodată Bosnia devine o echipă „cu ștaif de Mondial”, apar explicațiile despre fundașii centrali care nu au mai jucat împreună, despre greșeli individuale și despre speranța ca acest rezultat să fie doar un „eșec punctual”.
Miroase urât de tot, Gică, a ipocrizie, ok, nu spune nimeni că omul nu are voie să-și schimbe opiniile, ai dreptul să te răzgândești, dar nu cumva pe Hagi îl super protejezi, iar pe Edi l-ați luat la șuturi de când l-a numit Federația?
Atunci când folosești două unități de măsură pentru două situații asemănătoare și pretinzi că vorbești despre fotbal în aceeași logică dă cu virgulă de caracter.
Edi era certat, Hagi e protejat
Păi ori rezultatele contează, ori nu mai contează? Ori judecăm selecționerul după ceea ce face echipa pe teren și după rezultatele pe care le obține, ori ne construim discursul în funcție de cât de apropiat este omul respectiv de cercul nostru de fotbal.
Aici este adevărata problemă a fotbalului românesc: prea multe lucruri se judecă prin relații, simpatii și apartenențe, iar prea puține prin realitatea simplă a terenului. Astăzi îl poți face praf pe unul pentru un egal obținut în deplasare cu Elveția, mâine poți găsi suficiente explicații pentru o înfrângere cu 2-4 în fața Bosniei.
Ieri familia și grupul erau vorbe goale, astăzi un „eșec punctual” trebuie pus sub lupă cu toate circumstanțele lui.
Hai să recunoaștem, noi avem mereu nevoie de o explicație care să ne convină. Dacă vrem să lovim un om, rezultatul este suficient și nu mai avem nevoie de context. Dacă vrem să protejăm un om, găsim contextul până când scorul aproape că dispare din discuție. B
osnia a fost puternică, fundașii nu s-au înțeles, au fost greșeli, nu am făcut presiune suficientă, atacul nu a mers. Toate pot fi adevărate. Dar exact aceleași nuanțe puteau fi căutate și atunci când România pleca de la Lucerna cu un 2-2, după ce fusese condusă cu 2-0. Atunci era mai simplu să fie executat Edi.
Și Edi, cu toate defectele lui, cu toate limitele lui, a făcut ceva ce rămâne în istorie: a dus România la EURO și a câștigat grupa de calificare, iar la EURO a încheiat grupa pe primul loc. A luat o echipă de jucători din Serie B și a făcut-o să creadă că poate.
Să lăsăm taberele și să trecem la muncă
Noi nu mai avem demult analiză fotbalistică, avem tabere, oameni din fotbal care n-au nicio pregătire pentru apariții la TV, care își apără interesele și nu-și critică cunoștințele din fotbal, mai ales când știu că mâine pot ajunge antrenori sau manageri ori mai știu eu ce. E ușor să dăm un bună seara, domnu’ Becali, dar să nu criticăm situația fotbalului românesc, să vedem realitatea. Asta simt eu, că în România taberele au fost întotdeauna mai puternice decât fotbalul.
Astăzi, când vedem un 2-4 cu Bosnia, ar trebui să avem suficientă luciditate încât să nu transformăm adversarul nici în Barcelona, nici într-o echipă de care trebuie să ne fie rușine că am pierdut. Bosnia ne-a bătut pentru că a fost mai bună aseară, categoric, că Hagi a greșit complet primul unsprezece, și pentru că noi am avut probleme serioase, iar asta trebuie spus fără să căutăm nici scuze, nici vinovați de serviciu.
Dacă nu învățăm să privim lucrurile așa, următorul pas este să ne uităm la Luxemburg cu frică și să ne spunem că avem o deplasare complicată.
Haideți să ne uităm în oglindă, că asta ne lipsește de ani întregi: să judecăm corect fotbalul românesc după aceeași regulă, indiferent cine este în vestiar, cine stă pe bancă și cine vorbește la televizor. Pentru că ipocrizia nu ne-a calificat niciodată la vreun turneu final și nici nu ne va califica, doar vedeți și voi că se fac imediat 32 de ani de la ultima apariție la Mondial!
