Comentarii (45)
Cititor
Cititor  •  01 Octombrie 2026, 13:45

Dar pe cei care au așa numitele,,academii"de fotbal de ce nu-i comentați?La acele academii au fost și sunt numai copii care au avut părinții bani să le plătescă antrenamentele.Fostbaliștii de azi sunt cei care atunci părinții au avut bani să-i facă fotbaliști chiar dacă aveau talent sau nu.Cîți dintre fotbaliștii de ,,aur"au plătit când erau juniori?Nici unul,acum trebuie să dai bani grei la aceste academii în loc să caute talente.

therealreddog33
therealreddog33  •  30 Septembrie 2026, 11:20
Postat de cirus11 pe 30 Septembrie 2026, 00:07

Da, a fost mult noroc dar la retur nu a mai fost niciun noroc, i-am batut clar pe elvetieni la Bucuresti. Asa ne-am si calificat.

Da, ăla și meciul de la Budapesta cu Israel au fost singurele cu adevărat bune în mandatul lui Edi Iordanescu. Chiar și victoria cu Ucraina la European a fost norocos obținută. Dacă e să fim realiști, Edi a avut 10 victorii în 28 de meciuri la națională - puncte pe meci 1,3. Asta în condițiile în care în afară de Olanda, Belgia la European și Elveția în preliminariile de calificare, am avut adversari modești. Hagi a jucat până acum 4 meciuri, toate cu adversari din punct de vedere al lotului peste România, valoric cel puțin. Are o victorie și un egal, două înfrângeri. 1 punct pe meci practic. Eu nu văd mare diferență. Asta apropos de analize obiective.

JohnnyB.Good
JohnnyB.Good  •  30 Septembrie 2026, 10:31

Gheorghe Popescu la aproape 60 de ani este exemplul perfect al zicalei: "omu' la batranete... ori tampeste, ori cheleste". Ca umbla cu c i oara vopsita pana la perciuni de vreo douaj' de ani, stie toata lumea, e jenibil castaniu', nea Jicu:) Edi Iordanescu si-a asumat nu doar parul carunt - sic-Jicu'! - dar si misiunea de a (re)construi Nationala Romaniei, care, din pacate, nu cred ca va mai prinde o generatie asa cum a avut Jicu' Vopsitoru'. Insa, chiar si asa, a facut din ce a gasit bici si a mai si pocnit. Dar ce iese acum la iveala, sub bagheta Regelui, e o rusine absoluta, iti sangereaza ochii dupa o repriza... Dar sa claxonezi ipocrizia, nea Jicule, bai baiatule, e inca si mai Jenibil decat castaniul esuat punctual de (pe) la perciuni...

cirus11
cirus11  •  30 Septembrie 2026, 00:07
Postat de therealreddog33 pe 29 Septembrie 2026, 12:41

Concluzia e o prostie. Nu judecățile și analizele despre fotbal lipsesc. Ne lipsesc fotbaliștii. Până o să îi găsim, o să tot luăm bătaie, indiferent de antrenor.P.S.: Edi a avut în meciul respectiv extrem de mult noroc. Dacă Elveția jucau concentrat și nu ne luau la preț de matineu, ne dădeau 7. Asta apropo de analize nepărtinitoare

Da, a fost mult noroc dar la retur nu a mai fost niciun noroc, i-am batut clar pe elvetieni la Bucuresti. Asa ne-am si calificat.

Enora.Alessia
Enora.Alessia  •  29 Septembrie 2026, 20:53

Corect scris. Sa vedem cand si cu ce selectioner vom mai ajunge macar la rezultatele lui Edi... La rezultatele facute de generatia lui Hagi nu stiu cand se va ajunge,poate peste cateva zeci de ani...

utilizator șters
utilizator șters  •  29 Septembrie 2026, 20:39
Postat de MorometiiSiBisisica pe 29 Septembrie 2026, 13:35

Ipocrizie de oltean din Calafat! Doldora...

nu stiam ca dl Narcis e din Calafat, credeam ca e din Caracal...altfel e bine, "osnia a fost puternică", vorba lu nea Narcis

GuatemalaExpress
GuatemalaExpress  •  29 Septembrie 2026, 19:45
Postat de sorinvision pe 29 Septembrie 2026, 12:23

Calificarea la Campionatul European a fost o întâmplare. Acel 2-2 cu Elveția, nici dacă joci meciul de 10 ori, nu poate să fie egal. Acolo ne-au călcat elvețienii în picioare și am obținut un „Elveția – Mihăilă 2-2”. Uităm că, tot în acele calificări, Israel și Belarus NU au avut voie să joace acasă și au disputat meciurile la Budapesta. Așa, pe burtă cumva, ne-am calificat. Am bătut la Campionatul European Ucraina, care nu mai jucase fotbal de doi ani, iar în rest nu am existat. Pe Ucraina nu a mai bătut-o nimeni la acel turneu de jena, noi le-am dat 3-0. Iordănescu Jr. a plecat atunci pentru că a știut că echipa nu are valoare. Acea calificare a fost un accident și a plecat cât era încă pe val și cu un CV ok. Unde s-a dus, nu a confirmat nici el ca antrenor. Ne aflăm aici datorită lui Gigi, Giovani, Mike, SecuSucu, Gică, Neluțu și, desigur, capului del tuti capi, Răzvan de la FRF.

A fost pe naiba o întâmplare,nu poți să câștigi grupa de calificare din întâmplare și să mai și ieși din grupe la un turneu final.Ai învins acasă Elveția ai uita si aia.Dar toate astea le minimalizezi că nu au fost reușite de Hagi.Să vedem pe cine bați cu regele selecționer.Edi a plecat pentru ca nu i-au fost acceptate anumite condiții financiare pentru staff-ul său.

piccolo
piccolo  •  29 Septembrie 2026, 18:56
Postat de 10SB pe 29 Septembrie 2026, 12:31

Bai voi nu ati inteles ce se intampla in Romania in ziua de azi !! Bai fratilor am ajuns ultimii din europa la toate capitolele !! Economia tarii este la pamant , au disparut hotii care furau din masină si din buzunare , puscariile sunt goale !! Acum se fura la alt nivel de sus !! Adica tara este praf cum nu a fost niciodata !! Cum ati vrea sa fim buni la fotbal ???? Cu atatea cluburi in insolventa ???? Toti se vaita de bani ??? Problema este de sus !! A fost si Mircea Lucescu la nationala , rezultatul a fost acelasi !! Nu vedeti ca si la echipele de club suntem de ras in europa ?? Nu este Hagi antrenor , este cel mai slab , dar a fost si cel mai bun ( Lucescu) si am avut aveleasi rezultate !! Realitarea a spus-o CornelDinu aseara !!

Lucescu a ajuns cu vreo 20 de ani intarziere la nationala. Nu a schimbat deloc lotul facut de Edi. Probabil nici nu stia numele tuturor fotbalistilor convocati. A fost o copie palida a unui antrenor de mult apus. Si problema actuala si mai veche e ca sunt selectionati fotbalisti rezerve la cluburi.

piccolo
piccolo  •  29 Septembrie 2026, 18:52
Postat de sorinvision pe 29 Septembrie 2026, 12:23

Calificarea la Campionatul European a fost o întâmplare. Acel 2-2 cu Elveția, nici dacă joci meciul de 10 ori, nu poate să fie egal. Acolo ne-au călcat elvețienii în picioare și am obținut un „Elveția – Mihăilă 2-2”. Uităm că, tot în acele calificări, Israel și Belarus NU au avut voie să joace acasă și au disputat meciurile la Budapesta. Așa, pe burtă cumva, ne-am calificat. Am bătut la Campionatul European Ucraina, care nu mai jucase fotbal de doi ani, iar în rest nu am existat. Pe Ucraina nu a mai bătut-o nimeni la acel turneu de jena, noi le-am dat 3-0. Iordănescu Jr. a plecat atunci pentru că a știut că echipa nu are valoare. Acea calificare a fost un accident și a plecat cât era încă pe val și cu un CV ok. Unde s-a dus, nu a confirmat nici el ca antrenor. Ne aflăm aici datorită lui Gigi, Giovani, Mike, SecuSucu, Gică, Neluțu și, desigur, capului del tuti capi, Răzvan de la FRF.

Perfect de acord.

corectorul
corectorul  •  29 Septembrie 2026, 18:45

Ei, jurnalistule, si tu ai dat cu piatra inainte de timp. Vezi ca si parcursul lui Edi la nationala a inceput tot cu esecuri pe banda, i-a trebuit timp pt a inchega o echipa. Da tu un exemplu de judecata cu masuri egala, judecandu-l pe Hagi peste timp.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • •••
  • 5
Comentează