Șumudică face spectacol și când are dreptate

Șumudică nu ratează ocazia să ne explice prin ce trece, cine îl persecută și cât de nedreaptă e lumea cu el. Numai că, în Gruia, printre toate grimasele, orgoliile și reflexele unui om care știe să joace pentru public, a făcut un lucru pentru care merită respect, chiar dacă asta nu-l face sfânt.

Șumi are o relație specială cu necazurile, necazurile altora trec, ale lui au conferință de presă. Unul îl scuipă la semafor și povestea trebuie spusă, mestecată, întoarsă pe toate părțile. Un tată își pierde mințile și îl înjură în prezența unei fetițe de 5 ani, iar Șumi mai primește un episod numai bun de pus în vitrina cu nedreptățile vieții, unde s-a simțit copleșit de spurcăciuni. Dacă mâine îl claxonează unul la trecerea de pietoni, nu m-ar mira să aflăm la următoarea conferință și marca mașinii, și temperatura de afară, și starea sufletească a șoferului.

Omul are talent, e un super povestitor și de asta spun că e bine să avem și oameni cu așa farmec în fotbalul nostru, tot mai corporatizat. El nu e niciodată un antrenor care a avut o zi proastă, e un om provocat, insultat, nedreptățit, urmărit parcă de un destin care a decis să-și facă abonament la meciurile lui.

Antrenorul Șumudică știe să se pună în lumină, știe să-și dozeze indignarea și știe că o replică bine plasată poate ține prima pagină mai mult decât o schimbare făcută în minutul 65. Nu s-a născut ieri și nici noi nu ne-am născut ieri și cum spune chiar el, s-a născut în Piața Amzei, unde se făceau 6 feluri de pâine.

Nedrept să ne uităm la actor

În minutul 69 al meciului cu Universitatea Cluj, în Gruia, Șumudică le-a cerut jucătorilor să trimită mingea afară și i-a chemat la margine după scandările rasiste pe care le-a reclamat. Spune că îi avertizase pe arbitri, că le ceruse să intervină și că nu mai voia să asiste la încă un episod în care toată lumea aude, toată lumea știe, dar nimeni nu pare să aibă chef să-și asume ceva. Crainicul a intervenit, jocul s-a reluat, iar Universitatea a câștigat cu 3-1.

Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren la CFR Cluj - U Cluj

Ar fi culmea să ne prefacem că omul nu știe să transforme un incident în spectacol și cu toate astea, rasismul nu devine teatru doar pentru că l-a denunțat Șumudică.

Se rupe filmul pentru cei care sunt atât de ocupați să-l antipatizeze încât uită să mai judece ce s-a întâmplat. Până când comisiile FRF nu vor închide porțile stadioanelor pentru scandările rasiste, care nu au ce căuta pe stadion, nu se va întâmpla nimic. Șumudică are dreptate de data asta 100%.

Se auzea și la TV, clar, „țiganule, țiganule”, așa că oricât ar avea Șumudică un ego cât peluza, insulta rasistă e mizerabilă când vine din gura unui suporter al echipei tale. Apoi, când un antrenor reclamă asemenea scandări, arbitrii și oficialii nu sunt acolo ca să se uite la el și să aștepte să-i treacă supărarea. Iar Chivulete jr are mari probleme în a gestiona situațiile astea.

Șumudică a povestit și cum a discutat cu Florent Poulolo și Issouf Macalou, cărora le-a explicat ce se striga. Potrivit relatării sale, cei doi i-au dat dreptate și i-au mulțumit. A spus că acela a fost unul dintre momentele care i-au adus cea mai mare satisfacție.

Rasismul e o mizerie

Nu-l canonizăm pe Șumudică, nu-i ridicăm statuie în fața stadionului din Gruia și nu ștergem cu buretele toate momentele în care a confundat conferința de presă cu scena unui spectacol personal, însă nici nu-i luăm dreptul de a avea dreptate doar fiindcă ne enervează felul în care își spune povestea.

Este clar că avem o problemă cu rasismul, dar mai ales cu reflexul de a scuza orice mizerie în numele rivalității. La noi, dacă înjuri suficient de tare, ești ultras, iar dacă umilești adversarul, ai atmosferă. Apoi, când arunci cu insulte legate de etnie, culoare sau origine, se găsește imediat cineva care să explice că așa e pe stadion, că trebuie să reziști, că nu e pentru domnișoare. Și la FCSB – Rapid s-au ajuns la acuze reciproce, că unii îi făceau pe ceilalți țigani, iar ceilalți le luau familiile la tăvăleală.

Nici povestea cu părintele care l-ar fi înjurat pe Șumudică de față cu fetița lui de 5 ani nu e de aruncat la rubrica de cancan. Un copil nu învață educația din discursurile adulților, ci din felul în care aceștia se comportă când se enervează. Dacă tata își pierde mințile la fotbal și consideră că orice insultă e permisă, copilul nu primește o lecție despre pasiune, ci o lecție despre lipsa de măsură. Pe stadioanele noastre, asemenea lecții se predau în fiecare weekend, cu tribunele pe post de sală de clasă.

În toată povestea asta, Șumudică are avantajul că știe să facă zgomot, el poate să transforme un incident banal într-o telenovelă și o nemulțumire într-un monolog de 10 minute. Mie nu-mi trebuie un Șumudică impecabil ca să înțeleg că rasismul e inacceptabil.

E corect, Șumudică se răsfață, își cultivă personajul, își spune poveștile și pare să nu rateze nicio ocazie de a ne aminti că lumea are ceva personal cu el. Dar, în Gruia, când a cerut să se oprească jocul, n-a fost nevoie să-i iubim teatrul ca să-i înțelegem gestul.

Sper ca oamenii din comisiile FRF să nu se prefacă și de data asta că, aseară, în Gruia, scandările rasiste au fost mai puțin grave fiindcă omul care le-a reclamat ne-a servit încă un episod din serialul Șumudică. El poate să facă spectacol cât vrea, dar rasismul trebuie stopat, că a devenit o mizerie pe stadioanele noastre!