OPINII  »  EDITORIAL

Cărămida din piept

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat joi, 02 noiembrie 2023 16:35 / Actualizat joi, 02 noiembrie 2023 16:45

Și pentru că s-a terminat 0-0, partida de Cupă dintre CSA Steaua și Rapid n-a impresionat. Nici nu era de presupus că va seduce întâlnirea dintre ocupanta locului 11 din liga secundă și garnitura de rezerve a giuleștenilor. Și nici n-a sedus, probă că Dan Șucu a părăsit stadionul înainte de fluierul final.

În consecință, mai mult interes au stârnit declarațiile de după meci. Mai ales cele ale colonelului de justiție Florin Talpan, juristul CSA. O dată în plus, acesta a ieșit în evidență și în decor. 

Nu numai că a atacat pe unul și pe altul, dar a emis păreri și despre calitatea jocului, contrându-i pe cei ce-și imaginau că se pricepe exclusiv la chestiuni de drept. Greșit. Iată, FT e specialist și în fotbal ori măcar își închipuie că e.

Printre cei pe care i-a arătat cu degetul, dacă nu i-a și pus la zid, s-au numărat dușmanii tradiționali Gigi Becali și FCSB. Cu care duce procese peste procese și iar alte procese. Pe lista indezirabililor au mai apărut Răzvan Burleanu și FRF, ca și, din interior, Daniel Oprița.

Cărămida din piept

 Privindu-l pe tehnicianul din Ghencea, colonelul nu s-a sfiit să-i dezvăluie salariul și să anunțe că "E mai bine plătit decât unii antrenori din Liga 1".

Dând din casă, cum se zice, Talpan a urmărit să-l bage pe Oprița în gura fanilor. Să-i ridice pe aceștia împotriva lui. Să-i asmută, ceea ce nu-i frumos. Cum nu-i în regulă, deloc fair, să faci public salariul cuiva, treabă strict confidențială.

Cel mai tare a deranjat, opinia mea, faptul că FT a continuat să se bată cu cărămida în piept, să se împăuneze că "Am câștigat (n.a. în instanță) marcă, nume, palmares. Această echipă e rodul muncii mele". Talpan exagerează, deși până la un punct are dreptate. În ideea că a contribuit, chiar da!, la relansarea CSA. N-a fost însă numai contribuția lui.

Are merite ce nu pot fi contestate, atât că ele trebuie apreciate de alții, nu de Talpan însuși. Căci lauda de sine nu produce nicăieri și niciodată impresii favorabile. Proverbul zice că ea miroase urât, ceea ce colonelul refuză să înțeleagă. Mai are puțin și se crede Napoleon sau măcar Florin Viteazul.

Multă vreme, colonelul a plăcut. Fie și pentru că îndrăznea să lupte cu adversari teoretic mai puternici. Mi-e teamă însă că a cam pierdut măsura, lucru regretabil la un ofițer ce umblă îmbrăcat în uniformă de gală. O asemenea ținută îl obligă pe purtător să ia seamă la cuvinte. Să le cântărească mai atent. 


Comentarii (54)
lefter_popescu
lefter_popescu  •  03 Noiembrie 2023, 18:19
Postat de ciucurel.depresivul pe 03 Noiembrie 2023, 08:46

imi pare rau mias dori sa fie adevara dar nu e ca asa scrie in articol nmu avem ce face uite- Avizul semnat de Florin Iordache, președintele Consiliului Legislativ și fost ministru al Justiției, amintește politica Uniunii Europene de a nu sprijini financiar decât sportul amator, nu și cel profesionist. Pasaj din aviz: „În ceea ce priveşte finanţările acordate de instituţiile publice cu scopul de a investi în sportul de performanţă, semnalăm că o astfel de finanţare este susceptibilă să fie considerată ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi, pentru a nu fi acordat ilegal, trebuie să poată fi justificat în temeiul art. 107 alin. (3) din tratat. Potrivit Comisiei Europene, promovarea sportului poate constitui un obiectiv de interes comun în sensul art. 107 alin. (3) lit. (c) din TFUE atât timp cât este sprijinit sportul de amatori și nu activitățile sportive profesioniste”. asta e am mers pe fenta lui talpan am crezut ca promovam dar atat sa putut

Din ceea ce îmi arăți inseamna ca " instituțiile statului" inseamna și primarii, consilii județene și ministere. Prin urmare din liga I , cred ca doar vreo 5-6 echipe nu beneficiază de bani publici. Ce sa mai vorbesc de cele din liga a II-a sau a III-a. Personal nu m-ar deranja sa avem o liga I doar din 6 echipe cu 3 tururi și 3 retururi dar nu știu ce facem cu echipele din celelalte ligi. Totuși cred ca o suma de 1 -1,5 mil euro/ an sa-i fie permis fiecărei echipe în asociere cu insituațiile statului pt o perioada de proba de 5 ani, indiferent dacă au patroni sau nu, ca și in orașele mici sa funcționeze echipe de fotbal. De aceea spun ca , în condițiile în care marea majoritate a echipelor din primele 3 ligi sunt susținute din bani publici, steaua nu trebuie ținută forțat în liga a II-a ci sa-i fie permisa promovarea dar cum am spus cu un ajutor minim la care sa adauge sponsori , drepturi de televizare, vânzări de jucători etc. ca sa se termine odată ca jocul acesta făcut de FRF și Liga în favoarea echipei lui Gigi Valiza. Odată promovata, Steaua va coagula suporterii în 3-4 ani și va duce spre anonimat fcsbeul. PS- Am spus ca regulamentul și legea nu au treaba cu fcsb ( care nu a fost retrogradata după cazul Valiza) și nici cu Dinamo care nu a retrogradat pt ca liga " a crescut" de la 14 la 16 echipe sau I s-au șters masiv din datorii. Pt aceasta doua " s-au găsit solutii".

parpalache
parpalache  •  03 Noiembrie 2023, 11:46

Sa va fie rușine GSP!***!L-ați ridiculizat pe bietul Talpan-care NU a facut altceva decât ce ii cerea fișa postului (de jurist al Clubului Steaua)!A susținut cu cinste interesele clubului- in procesele cu echipa *** din Pipera!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

stelu
stelu  •  03 Noiembrie 2023, 10:45

eu unul n-o sa va plang prea mult. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (54)
Comentează