OPINII  »  NAȚIONALA

Lipsit de patriotism?!

Editorial Ioanițoaia
Editorial Ioanițoaia

Articol de - Publicat duminica, 22 martie 2026 18:17 / Actualizat duminica, 22 martie 2026 18:33

Daily Sports Match e un cont de fb care se ocupă, printre altele, de anunțarea echipelor în ajunul unor meciuri importante. Rareori greșește, dovadă că numără peste 850.000 de urmăritori.

Privind barajul Turcia - România din 26 martie, crucial pe drumul către Mondialele 2026, DSM a anticipat că naționala Semilunii va fi Bayndir (Man Utd, 7 milioane euro) - Zeki Çelik (Roma, 12), Demiral (Al Ahli, 14), A. Bardakci (Galata 6,5), Kadıoğlu (Brighton, 30) - Çalhanoğlu (Inter, 22), Arda Güler (Real Madrid, 90), Kökçü (Beșiktaș, 25) - Alper Yilmaz (Galata, 26), Aktürkoğlu ( Fenerbahce, 22), Kenan Yildiz (Juventus, 75). Cu mențiunea că cifrele din paranteză reprezintă cota în milioane de euro a fiecărui fotbalist conform transfermarkt.com

Lipsit de patriotism?!
Echipa probabilă a Turciei, conform Daily Sports Match

În cazul în care italianul Vincenzo Montella, din 2023 selecționerul „ienicerilor", va trimite în teren garnitura de mai sus, atunci echipa Turciei ar valora de 4 ori și ceva mai mult decât a României în varianta ei probabilă: Radu (8 milioane) - Rațiu (18), Drăgușin (20), Burcă (1,8), Bancu (1) - R. Marin (3,5), Dragomir (2), I. Hagi (1,8) - Man (13), Bîrligea (4,5), Mihăilă (2,8).

E posibil însă ca după ce a luat act de suspendarea lui Drăguș și de câteva accidentări (M. Popa, Alibec, Chipciu, M. Marin, L. Munteanu), Mircea Lucescu să alinieze la Istanbul o formație totuși diferită de cea de mai sus.

Clar însă că orice comparație referitoare la valoarea celor două reprezentative e favorabilă adversarei noastre. Fie și pentru că, simplificând la maximum, Kenan Yildiz e cotat cam cât toți cei 11 "tricolori" luați împreună, iar Arda Güler singur valorează chiar mai mult! De asta am ținut cont și eu atunci când, în emisiunea matinală de pe GSP.ro a lui Alex Barbu, am spus că Turcia pornește din pole-position în duelul din 26 martie, că are o șansă în plus.

Afirmația i-a deranjat pe unii, iar pe alții i-a indignat. Mai în glumă, mai în serios, un prieten bun m-a acuzat chiar de lipsă de patriotism! M-a rugat să mă uit în buletin ca să aflu dacă nu cumva mă cheamă Ali ori Mehmet!

Evident că nu cotele joacă și s-au văzut destule buturugi mici răsturnând care mari. Cine și-ar fi închipuit, ca să mă rezum la un exemplu de aici, că Metaloglobus, "lanterna roșie" a Superligii, va reuși vreodată să o învingă pe FCSB, campioana în exercițiu?! Și totuși s-a întâmplat, de necrezut, nu?

Ca atare, nu-mi retrag cuvintele și repet că, oricum am judeca, Turcia pleacă favorită. Fie și pentru că joacă la ea acasă, în fața unui public renumit pentru patima cu care-și susține naționala. Încurajând-o frenetic, furibund.

Din păcate, un regulament prost gândit, căci nu-i logic ca o miză imensă precum calificarea la CM să se decidă într-o manșă unică, fără retur, îi avantajează pe otomani. Asta nu-i în regulă. În clasamentul FIFA la zi, Turcia ocupă locul 25, iar România 49, de ce să-i oferi un atu în plus tocmai echipei mai bine clasate?! Atât că un regulament, bun sau rău, chiar rău în situația asta, trebuie respectat.

Lipsit de patriotism?!
Mircea Lucescu / FOTO: Imago

În ciuda dificultăților întâmpinate, unele ținând de propria sănătate, Mircea Lucescu rămâne optimist. Un luptător ca el crede până la capăt și nu se împacă niciodată cu ideea înfrângerii. Niciodată, niciodată. Să mergem deci pe mâna lui, poate pentru ultima oară, să le ținem pumnii strânși lui și "tricolorilor", să strigăm Hai, România! Să înțelegem că a fi lucid, cu picioarele pe pământ, nu înseamnă a fi lipsit de patriotism. Nu, nici vorbă!

Citește și:
Planul pregătit în secret peste noapte! » Imaginile surprinse în stadionul lui Beșiktaș
Nationala
Planul pregătit în secret peste noapte! » Imaginile surprinse în stadionul lui Beșiktaș
Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații de la trimișii GSP la Istanbul
Nationala
Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații de la trimișii GSP la Istanbul
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
Nationala
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție

Comentarii (41)
MaxiP7
MaxiP7  •  25 Martie 2026, 12:38
Postat de Enora.Alessia pe 23 Martie 2026, 15:51

Asa este ,suntem o tara marisoara ,nu tocmai mare ,dar rezultatele in fotbal,dar si la restul sporturilor se lasa asteptate. Da, croatii ,ungurii ,portughezii etc. sunt tari mai putin populate,dar cu rezultate mai bune in sport,in general .Dar asta tine de investitii ,atat de stat,cat si private. La noi... dupa revolutie investitiile in sport au fost minime. Fara bani si investitii NU avem cum sa pretindem rezultate.

Dar prin ce anume obiectivati voi rezultatele mai bune in sport ale portughezilor si croatilor? Astept un argument, ca aruncati niste declaratii pe care eu nu le gasesc in versiune obiectiva nicaieri. Ungurii da, nu comentam, dar ungurii sunt foarte apreciati ca o exceptie pozitiva de tara "mica" si performera la nivel mondial, ei nu doar pe noi ne-au lasat in spate. Apropo, ca vad ca in aceasta discutie puneti si voi accentul si am remarcat aceasta obsesie legata de populatiile anumitor natiuni si performanta sportiva, a carei legatura in mare masura eu nu o gasesc: ca populatie, Romania este al 67-lea stat al lumii, ca rezultate sportive cel mai usor de obiectivat (am sa iau ultima editie de JO de vara), locul 23 in lume. Deci daca chiar vrem sa ne legam de raportul populatie/performanta sportiva, sa intelegem ca Romania e mult mai sus ca performanta sportiva decat ca populatie. Un alt exemplu sugestiv: cea mai populata natiune a lumii nu prea conteaza in sport. Concluziile din discutia voastra mi se par complet eronate si intr-adevar sunt clisee vazute la foarte multi oameni, mie mi se pare o enorma lipsa de informare inainte sa ne dam cu parerea.

MaxiP7
MaxiP7  •  24 Martie 2026, 11:32
Postat de Eglwyswrw pe 23 Martie 2026, 10:34

Pai o chestie sa zicem "patriotica" ar fi sa ne intrebam de ce avem atat de putini sportivi (si deci si fotbalisti) de valoare. Orice s-ar spune, Romania e o tara mare. Cu tot cu diaspora trece lejer de 22 milioane cetateni. O tara atat de mare ar trebui sa fie mult mai bine reprezentata la nivel international. Portughezii au mai multe valori decat noi, desi nu-s decat 9 milioane. Ma refer la valori d-alea care reprezinta ceva in sport, nu la d-alea care se sparg in figuri pe autostrada. Cehii, ungurii, danezii, croatii si multi altii au o populatie mult mai mica dar obtin performante bune sau foarte bune. La fotbal noi ar trebui sa fim undeva in zona locului 15 european. Si-n loc de asta, suntem cam pe locurile 23-25 atat la nivel de nationala cat si la nivel de cluburi. La handbal "traim" strict pe baza cluburilor finantate gros de la bugete. La alte sporturi mai ridicam capul doar ocazional. Sporturile individuale mai obtin ceva performante, dar strict de talentul si puterea de munca a unui numar foarte redus de insi. Romania, ca tara, produce mult sub potentialul sau.

Pai ma scuzi, dar daca ne raportam la tot domeniul sportiv, in afara de unguri, dintre cei mentionati stam mai bine ca toti. Apoi vii cu exemplul handbalului din banul public. Ok, restul tarilor de unde baga bani? Exceptand sporturile in care chiar investesc privatii. Sau la ei nu se pune? Pai repet, dintre cei mentionati de tine, ca rezultate sportive mai bine stau doar maghiarii. Sunt recunoscuti ca statul investeste mult in sport, de-aia sunt peste multe alte tari. De unde concluzia ca la sporturile individuale se obtin rezultate strict pe munca sportivilor? La care sporturi: la canotaj? E cel mai finantat sport individual din Romania si se vede de la o posta ca e printre cele mai organizate la nivel mondial, nu e nimic individual acolo (adica e, munca exista, dar organizarea federatiei le asigura tot). Din contra, se vede clar ca sporturile care aduc rezultate dispun de niste conditii. Mai umbla legenda ca David Popovici e doar o exceptie, ca de fapt noi nu contam la inot, e doar munca lui. Dar mai vorbim peste 3-4 ani, ca daca ma uit la rezultatele de pe la competitiile de juniori, mi se pare ca nu e deloc Popovici o exceptie izolata, e cel mai in ascensiune sport din Romania, ce sa vezi, dupa ce s-au construit niste bazine, da, de catre stat. Va rog eu frumos, informati-va inainte sa faceti comparatii aiurea, ca lumea e complet in necunostinta de cauza si repeta cliseu dupa cliseu. Tarile date exemple de tine nu sunt peste noi ca performante sportive.

Enora.Alessia
Enora.Alessia  •  23 Martie 2026, 15:51
Postat de Eglwyswrw pe 23 Martie 2026, 10:34

Pai o chestie sa zicem "patriotica" ar fi sa ne intrebam de ce avem atat de putini sportivi (si deci si fotbalisti) de valoare. Orice s-ar spune, Romania e o tara mare. Cu tot cu diaspora trece lejer de 22 milioane cetateni. O tara atat de mare ar trebui sa fie mult mai bine reprezentata la nivel international. Portughezii au mai multe valori decat noi, desi nu-s decat 9 milioane. Ma refer la valori d-alea care reprezinta ceva in sport, nu la d-alea care se sparg in figuri pe autostrada. Cehii, ungurii, danezii, croatii si multi altii au o populatie mult mai mica dar obtin performante bune sau foarte bune. La fotbal noi ar trebui sa fim undeva in zona locului 15 european. Si-n loc de asta, suntem cam pe locurile 23-25 atat la nivel de nationala cat si la nivel de cluburi. La handbal "traim" strict pe baza cluburilor finantate gros de la bugete. La alte sporturi mai ridicam capul doar ocazional. Sporturile individuale mai obtin ceva performante, dar strict de talentul si puterea de munca a unui numar foarte redus de insi. Romania, ca tara, produce mult sub potentialul sau.

Asa este ,suntem o tara marisoara ,nu tocmai mare ,dar rezultatele in fotbal,dar si la restul sporturilor se lasa asteptate. Da, croatii ,ungurii ,portughezii etc. sunt tari mai putin populate,dar cu rezultate mai bune in sport,in general .Dar asta tine de investitii ,atat de stat,cat si private. La noi... dupa revolutie investitiile in sport au fost minime. Fara bani si investitii NU avem cum sa pretindem rezultate.

Vezi toate comentariile (41)
Comentează