OPINII  »  EDITORIAL

Am ridicat mănușa!

Articol de - Publicat joi, 30 martie 2023 16:07 / Actualizat joi, 30 martie 2023 16:45

M-a împins să scriu acest text interviul luat ieri de Vlad Nedelea lui Denis Alibec, dialog pe parcursul căruia vârful de atac al naționalei s-a plâns că "Nimeni nu are încredere în noi!". Observație discutabilă, chiar de amendat, din moment ce la meciul de marți cu Belarus au asistat la București aproape 30.000 de spectatori. Cum adversarul era unul fără CV, sigur că lumea a venit la stadion ca să-i vadă și să-i încurajeze pe băieții lui Edi Iordănescu, nu pe bieloruși.

Ca atare, e de presupus că reproșul lui Denis, asemănător cu cel al selecționerului, s-a adresat presei și, în paralel, câtorva foști reputați internaționali ce s-au situat, Dinu, Răducioiu, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Panduru și alții, pe aceeași poziție critică. Nu față de victoriile obținute de "tricolori", ci în raport cu prestațiile lor, care n-au sedus. Le-am comentat aici, nu mă mai repet.

Deși au salutat victoriile ce-au dus România pe 2 în calificările la Euro 2024, Dinu et Comp. n-au căzut pe spate, nu s-au entuziasmat, când s-a pus problema evoluțiilor echipei noastre, adesea nemulțumitoare. Firește că, realiști fiind, au descoperit numeroase slăbiciuni și n-au trecut peste ele.

În ton cu Iordănescu jr, acesta însă mai abil, Alibec a asociat exigența manifestată de gazetari și de analiști cu lipsa încrederii. Deși el s-a găsit de fiecare dată, după ambele meciuri, pe lista remarcaților. Ba chiar în fruntea ei.

Am ridicat mănușa!

Dacă vorbim despre încredere, să ne aducem aminte că Denis însuși n-a excelat la capitolul respectiv. Personal, l-am simpatizat și, arhiva e martoră, l-am susținut mereu. Ceea ce nu m-a împiedicat și nu mă împiedică să recunosc că a avut lungi perioade în care și-a risipit talentul și a rămas dator. Din fericire, s-a trezit la realitate după 30 de ani, a împlinit 32 pe 5 ianuarie. Relativ târziu, dar mai bine decât niciodată. Așa a ajuns om de bază și de gol la națională.

Concret, pe el și pe ceilalți i-a deranjat faptul că presa nu s-a extaziat când "tricolorii" i-au bătut pe andorrieni și pe bieloruși. Ea a păstrat măsura, făcând diferența, săritoare în ochi, între rezultate și evoluții. În versiunea jucătorilor, presa le-a pândit greșelile, le-a căutat noduri în papură și, în loc să ridice în slăvi succesele, a privit numai la sfertul gol al paharului!

Îndrăznesc să-l contrazic pe Denis. Ca și publicul, presa a menționat izbânzile, dar n-a putut neglija prestațiile unei echipe care, exceptând o jumătate de oră din repriza 1 cu Belarus, a jucat neconvingător. Chiar slab. Iar asta, nu-i nicio exagerare, în compania unor adversari de duzină. A unor neica nimeni.

Făcând o retrospectivă, vezi excelenta analiză semnată în Gazetă de Dan Udrea sub titlul "Răspuns lui Iordănescu&Alibec: lăsați văicăreala!", nu-i greu de dedus că naționala noastră a justificat rareori, după retragerea Generației de Aur, încrederea ce i s-a acordat. E ceea ce a sesizat și Alibec în clipa în care, bătându-le obrazul criticilor, a declarat că "Trebuie să le arătăm că greșesc". Evident, celor ce și-au pierdut încrederea în "tricolori".

De acord. Ridicăm mănușa și așteptăm demonstrația. 


Comentarii (36)
VardyParty
VardyParty  •  02 Aprilie 2023, 00:53
Postat de cita pe 01 Aprilie 2023, 22:41

:) :) :) hai că ești glumeț, m-ai înveselit, sincer o spun. Hai să fim și noi mai înțelegători cu băieții, că alții nu avem pentru calificare la Euro, zic bine? Da, zic bine!

Gata, zici bine. Mā grābesc, azi Heidi e cam nābādāiasā. Nu cum l-am vazut vreodata pre ***. “Nu mai da din mânā!”

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cita
cita  •  01 Aprilie 2023, 22:41
Postat de VardyParty pe 01 Aprilie 2023, 01:45

Deci Matale pricepi ca ai scris năzbâtiile astea despre Alibec: "Îl înțeleg, fiind atacant productiv, are nevoie de susținere și încurajări, chiar și când prinde o zi mai proastă." Despre Alibec, da??? Hai bre, ce dracu! Poate i-o place sa o bage in atse, ca si mie îmi place Heidi Klum, dar eu si vu Alibec avem productivitate cam pe undeva similara.

:) :) :) hai că ești glumeț, m-ai înveselit, sincer o spun. Hai să fim și noi mai înțelegători cu băieții, că alții nu avem pentru calificare la Euro, zic bine? Da, zic bine!

VardyParty
VardyParty  •  01 Aprilie 2023, 01:45
Postat de cita pe 31 Martie 2023, 19:46

Căruia-i place să bage mingea în plasă cât mai des și din orice poziție.

Deci Matale pricepi ca ai scris năzbâtiile astea despre Alibec: "Îl înțeleg, fiind atacant productiv, are nevoie de susținere și încurajări, chiar și când prinde o zi mai proastă." Despre Alibec, da??? Hai bre, ce dracu! Poate i-o place sa o bage in atse, ca si mie îmi place Heidi Klum, dar eu si vu Alibec avem productivitate cam pe undeva similara.

Vezi toate comentariile (36)
Comentează