Fan Lorimer

Peter Lorimer (foto: Guliver/Getty Images)

În rest, seninătate. Man United l-a vrut. Cineva a sunat și i-a lăsat în fața casei o valiză cu £ 5000. Inutil. Don Revie, Psiho Maestrul lui Leeds, luase deja o amendă pe drum, dar a ajuns la timp. Mama și tatăl lui Lori l-au văzut om de încredere. Lori a semnat. Leeds le-a trimis whisky pentru tată și ouă plus sherry "ca să se întărească Lori la trup". S-a întărit. A debutat la 15 ani. În următorii 23 de ani, a rămas la Leeds și a bombardat cu "170 km/h" tot ce i-a ieșit în cale.

Echipa era brutală. Faimoasa Dirty Leeds juca la sistemul osos. Nu Lorimer. Mereu senin, a devenit cel mai bun mijlocaș-aripă englez, dar a rămas străin de pasiuni. Mai puțin cursele de cai și fanii din tribună. Fotbalul? Splendid, dar nu merită zbuciumul. În 1973, Leeds a pierdut o finală europeană cu AC Milan și arbitrul grec a fost suspendat pe viață pentru furt în spațiu public. În 1975, Leeds a pierdut altă finală europeană, cu Bayern, și arbitrul a furat în public fără suspendare. Lorimer: "Nu merită să pui la inimă și să duci așa ceva acasă".

Alte considerații: "Tata a băut. Mama m-a făcut fotbalist". Plus concluzia generală: "Numai fanii contează". Prin urmare, după Leeds, a deschis un pub: The Commercial. Aproape de stadion. A servit la tejghea, în fiecare zi, și a vorbit cu orice fan, până după închidere. A acceptat o poziție în board-ul lui Leeds, dar numai cu o condiție: să fie reprezentantul fanilor. Marele Lorimer n-a acceptat interviuri și a scris o carte de amintiri considerată naivă. N-a mai prins niciodată 170, dar asta l-a amuzat. Numai fanii contează.