Opt ani cu Burleanu și Iorgulescu

Final de 2021. Burleanu și Iorgulescu fac opt ani în scaune, adică termină fiecare al doilea mandat. Au trecut ceva mai mult de douăsprezece ore de când România a mai dat cu piciorul unei prezențe la un turneu final, al treilea eșec la rând, CFR Cluj este ultima într-o grupă de Conference League, o competiție inventată pentru că UEFA s-a săturat ca impostorii din Est să strice spectacolul Ligii Campionilor și al Europa League, FCSB a fost eliminată de Karagandy, iar Universitatea Craiova de Laci în preliminariile ilustrei competiții, iar la sediile Ligii și Federației se pregătesc chiolhanuri. 

Burleanu și Iorgulescu urmează să câștige și un al treilea mandat pentru că fidelii „afiliați”, singurii care contează cu adevărat pentru cei doi, nu dau doi bani pe unicul criteriu care contează în Europa aia la care noi ne uităm cu invidie, performanța. 

Să vedem ce au preluat cei doi și să comparăm cu ceea ce lasă în urmă după două mandate.

Gino Iorgulescu

Gino Iorgulescu devenea președinte LPF pe 14 noiembrie 2013. Cu o noapte înainte, în barul unui hotel bucureștean, candidatul Iorgulescu, însoțit de primul ministru al vremurilor respective, Victor Ponta, și de proaspăt eliberatul din închisoare Liviu Dragnea, avea să convingă electoratul format din patroni și președinți de cluburi, că Mitică Dragomir trebuie să zboare de la Ligă. Camarazi vechi de-ai Oracolului din Bălcești, oameni care îi juraseră credință și implicit votul, l-au trădat fără remușcări, la recomandarea politicului. 

Iorgulescu prelua atunci al șaisprezecelea campionat al Europei conform coeficientului de țară, fapt care permitea României să trimită câștigătoarea titlului în preliminariile Ligii Campionilor plus alte trei formații în preliminariile Europa League.

Precedenții 5 ani înainte de Gino Iorgulescu

În sezonul în care fostul mare apărător al Sportului devenea președinte LPF, FCSB ne-a reprezentat în Champions League, eliminându-le pe rând pe Vardar Skopje, Dinamo Tbilisi și Legia Varșovia, ajungând în faza grupelor. Din duelurile cu Chelsea, Schalke 04 și Basel, echipa antrenată pe atunci de Laurențiu Reghecampf a scos trei puncte, datorită egalurilor cu Basel și Schalke, terminând pe ultima poziție.

În preliminariile Europa League, Astra le-a depășit pe Omonia Nicosia și Trencin, fiind eliminată de Maccabi Haifa, Petrolul i-a lăsat acasă pe islandezii de la Vikingur și pe olandezii de la Vitesse, însă a cedat în fața lui Swansea, în timp ce Pandurii au eliminat Levadia, Hapoel Tel Aviv și Braga, participând în grupe!!!

Ce a rămas după meciurile cu Fiorentina, Dnipr și Pacos? Două puncte plus una dintre cele mai frumoase reușite românești din istoria cupelor europene semnată de Eric de Oliveira în poarta Fiorentinei.

Coeficientul României în perioada Iorgulescu

• 2013-14: locul 16
• 2014-15: locul 15 
• 2015-16: locul 15
• 2016-17: locul 17
• 2017-18: locul 20
• 2018-19: locul 29
• 2019-20: locul 28
• 2020-21: locul 25
• 2021-22: locul 25

Unde suntem astăzi, după două mandate ale lui Gino Iorgulescu? De pe poziția a 16-a, România s-a prăbușit până pe locul 25, fiind depășită de tări precum Cipru, Bulgaria, Scoția sau Israel, campioana noastră intră în primul tur prelimiar al Ligii Campionilor, iar alte trei formații își ocupă, cuminți, locul în preliminariile Conference League.

În ultimii cinci ani FCSB a prins o dată, iar CFR de două ori grupele Europa League, într-un sezon nu am avut nicio reprezentantă care să treacă de fazele preliminarii, iar în actuala stagiune formațiile noastre au fost pur și simplu penibile, FCSB fiind scoasă de Karagandy, Craiova de Laci, Sepsi de Trnava, iar CFR Cluj a avut nevoie de prelungiri cu Borac Banja Luka pentru a nu părăsi de tot Europa, s-a chinuit cu Lincoln din Gibraltar, fiind ulterior desființată fotbalistic de către Young Boys Berna și Steaua Roșie Belgrad. Nici grupele nu s-au dovedit mai prietenoase, CFR ocupând ultima poziție, fără victorie după patru partide contra lui Alkmaar, Jablonec și Randers. 

Pe plan intern avem un campionat cu șaisprezece echipe cu play-off și play-out față de formatul preluat în 2013, care conținea optsprezece formații. Din acest punct de vedere a crescut spectaculozitatea, românii bucurându-se practic de două finaluri încinse de sezon, ambele cu doza de dramatism aferentă. 

Un alt plus aparent ar fi acela al stabilității cluburilor, campionatul conținând la momentul în care Gino a devenit președinte formații precum, Vaslui, Rapid, Ceahlăul, Oțelul sau FC Brașov care aveau să se dizolve la scurt timp după acel moment. Astăzi doar Dinamo și Clinceni sunt într-o situație vecină colapsului, dar surprize pot apărea oricând.

Procentual, a crescut și numărul străinilor din Liga 1. În sezonul 2013-14 aveam 199 de jucători importați care se împărțeau la 18 formații, adică 33.6% din totalul fotbaliștilor legitimați în Liga 1.

Acum, cele 16 echipe beneficiază de serviciile a 160 de străini, ceea ce ne duce la un 36.8%, iar în iarnă ne așteaptă o nouă fereastră de mercato care ar putea crește acest procent! De altfel în era Iorgulescu s-a atins vârful de 41.3% străini în ediția de campionat 2018-19. 

Răzvan Burleanu

„Fără dubiu, naționala este locomotiva fotbalului! Asta e realitatea. Din punctul meu de vedere, așa vor și continua lucrurile în următorii cinci ani. De aici, practic, și obiectivul nostru de a ne califica la următoarele trei turnee finale, CM 2018, Euro 2020 și CM 2022. Fiindcă atât timp cât în ultimii 15 ani prima reprezentativă s-a calificat la un singur turneu final, da, nu mai puteai să ai naționala care să-ți tracteze fotbalul, dar azi doar naționala are această capacitate. Și toată strategia noastră merge în direcția asta”

Vorbele îi aparțin lui Răzvan Burleanu și au fost oferite colegilor de la Libertatea într-un interviu acordat în 2016. M-aș întoarce însă cu doi ani mai devreme, la momentul înscăunării necunoscutului de 29 de ani. 

Naționala noastră venea după un eșec fără istoric în barajul de calificare pentru Campionatul Mondial 2014. Echipa condusă de Victor Pițurcă reușise ceea ce la vremea respectivă părea un rezultat mulțumitor, să termine pe locul doi o grupă cu Olanda, Ungaria, Turcia, Estonia și Andorra (astăzi e de nimaginat așa ceva), însă fusese învinsă cu 4-2 la general de Grecia, iar senzația că mai jos nu se poate era omniprezentă.

Burleanu preluase o federație care îl avea ca director tehnic pe Anghel Iordănescu, omul cu cele mai importante rezultate din istoria României și pe Victor Pițurcă selecționer, adică antrenorul cu cele mai multe jocuri pe banca tricolorilor. 

Naționala noastră se situa pe locul 32 în ierarhia FIFA-Coca-Cola și urma să ia startul în preliminariile pentru Euro 2016. Cu oamenii moșteniți de la Mircea Sandu, România a încheiat grupa de calificare cu cea mai solidă apărare din Europa, obținând bilete pentru turneul final, a înregistrat rezultate suficient de bune încât urce pe locul 14 în lume și să devină cap de serie la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2018, insă la European a dezamăgit, pierzând meciul decisiv în fața Albaniei, ceea ce a dus la îndepărtarea lui Anghel Iordănescu.

Acela a fost momentul în care Răzvan Burleanu a devenit cu adevărat președinte FRF, tot atunci rostind și fraza de mai sus cu naționala-tractor. Noul șef FRF și echipa sa scăpaseră de ultimul om din gașca veche și aveau posibilitatea să își arate calitățile, să transforme o echipă șovăielnică, într-una predictibilă ca rezultate, cum îi place să spună fostului absolvent de SNSPA. 

Naționala în mandatul lui Burleanu

Ce a urmat? Daum-Contra-Rădoi au fost alegerile administrației Burleanu. Rezultatele se știu. Se tot aduce în discuție faptul că nu președintele FRF numește selecționerii și că, de fapt, el are datoria de a produce bani pentru forul pe care îl conduce iar partea tehnică aparține, vezi Doamne, altcuiva. În excelentul editorial „Să facem să fie bine?” al lui Radu Naum, apar declarațiile de după Jocurile Olimpice ale lui Claude Onesta, fost mare antrenor de handbal ajuns între timp șef al Agenției Naționale pentru Sport din Franța: 

„Când o federaţie iese în decor, nu se poate mulţumi să ne spună că mâine va fi mai bine cu aceeaşi actori şi aceleaşi metode”. Organismul condus de Onesta finanțează federațiile la care făcea referire, deci are putere de decizie asupra lor. FRF este pe cont propriu, nu are stăpân, în afara afiliaților chemați la vot la fiecare patru ani, doar că esența discursului lui Onesta rămâne. 

Din 2016 FRF a produs o regulă bună, în folosul fotbalului românesc, U21, a generat rezultate la nivelul naționalei de tineret, care însă nu au adus niciun ban în conturile FRF, dar a rămas mereu corijentă la cel mai important capitol, cel al naționalei mari. Actorii au rămas aceiași, Burleanu, Stoichiță, Vișan, Bodescu, metodele de asemenea, însă ieșirile în decor nu au fost niciodată amendate. În afara antrenorilor, știți să fi căzut vreun cap important din fruntea FRF? 

Noiembrie 2021 ne găsește fără selecționer după ceea ce a părut mai degrabă un experiment. Mirel Rădoi a fost plin de bune intenții, dar totodată lipsit de experiență, fapt vizibil pe parcursul celor aproape trei ani în care a condus naționala și în care a comis erori de selecție, de tactică și de discurs. 

În opt ani, Burleanu a trecut de la cel mai experimentat selecționer din istoria României, Pițurcă, la un tehnician care avusese doar 28 de partide ca principal la o echipă de club plus alte 16 la U21, Rădoi, iar în postul de director tehnic FRF, cel mai titrat antrenor din istoria naționalei, Anghel Iordănescu, a fost înlocuit, între timp, de Mihai Stoichiță. Puneți în balanță personajele și veți avea explicația situației dezastruoase în care a ajuns România.

Ce urmează?

Au trecut opt ani cu Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu în fruntea fotbalului nostru. Naționala nu a fost capabilă să termine pe doi o grupă cu Macedonia de Nord, Armenia, Islanda U21 și Liechtenstein, cluburile sunt în groapă, regulamentele sunt la fel de neclare ca pe vremea lui Sandu și Dragomir, în curând ajungem să avem ultimul campionat din Europa fără VAR, arbitrajele nu au fost niciodată atât de proaste iar la anul avem alegeri atât la LPF cât și la FRF. 

Fotbalul românesc nu produce momentan niciun contracandidat pentru cei doi, iar șansele ca Iorgulescu și Burleanu să se trezească într-o dimineață, să se uite în oglindă și să zică „băi, dar dacă nu sunt făcut pentru jobul ăsta?”, sunt nule. 

Iar cea mai proastă veste este că până și Hagi tace de un an. Nu mai are nici el puterea să ceară proiecte, implicarea multinaționalelor, o viziune unitară pentru zona tehnică...nimic. Când i se ia până și lui Hagi, e rău de tot!