Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 28 august 2026, 09:40 / Actualizat vineri, 28 august 2026 09:54
S-a stins din viață unul dintre cei mai buni fundași laterali ai României, Nicolae Ungureanu, Dumnezeu să-l odihnească în pace! Supărător de puțin cunoscut în prezent pentru ceea ce a făcut în trecut pe terenul de fotbal.
Nicolae Ungureanu (1956 - 2026) a fost unul dintre cei mai buni fundași stânga din fotbalul românesc. După fanii Craiovei Maxima, cu siguranță primul. În tot cazul, în Top 3 all time. O spun cifrele lui impresionante.
Nae Ungureanu a jucat în două echipe legendare, a evoluat în fiecare an al carierei în cupele europene!
A jucat în două echipe de legendă ale fotbalului românesc. Mai întâi, a scris istorie cu Universitatea Craiova, cu care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA în 1983, apoi a jucat alături de Steaua București în finala Cupei Campionilor Europeni în 1989.
A evoluat pentru juveți în perioada 1977-1987, apoi a ajuns în Ghencea, unde a evoluat între 1987-1992, încheindu-și cariera în Grant, la Rapid București, în ediția 1992/1993.
Impresionant, având în vedere ce ani trăim: a jucat în fiecare an al carierei sale în cupele europene, dar, deși fundaș lateral, a marcat cel puțin un gol pe sezon în Divizia A.
10trofee a cucerit Ungureanu, patru campionate, două cu Știința, două cu "viteziștii", șase Cupe ale României, trei pentru Știința, trei pentru "viteziști"
Ștefan Kovacs i-a pus porecla „Roșu". Tăios verb mai avea nea Nae!
Ștefan Kovacs, marele antrenor, i-a pus porecla „Roșu”, fiindcă se înroșea la chip la efort fizic. De fapt, „Roșu” a fost porecla românizată, nea Piști îl striga „Piros”, pronunție „piroș”, „roșu” în maghiară.
L-am întâlnit în câteva rânduri pe fostul mare fotbalist, în 2023 am făcut împreună un interviu la Calafat, la Spitalul de Recuperare Medico-Balnear „Buna Vestire", cu ocazia elaborării revistei dedicate Craiovei Maxima cu ocazia împlinirii a patru decenii de la marea performanță, prima echipă românească ajunsă în semifinalele unei competiții europene. Îmi spunea că este la „recuperare”, cu soția, de vreo două săptămâni.
Era contondent în declarații, nu se ascundea după virgule, era tăios precum jocul prestat la nivel înalt pe teren. Și când vorbea despre prezent, și când se raporta la trecut, nu farda verbul.
„Acum, sunt terenuri încălzite, de șmecheri. Atunci, erau terenuri bocnă, erau tari ca lemnul. Crampoanele ascuțite le făceam la... Zi, mă! La freză! Noi le comandam, noi le plăteam.
Toți aveam crampoane făcute cu patent, cu pânză de bonfaier, ziceai că eram lăcătuși mecanici. Eu alternam stilurile, îi studiam pe unde driblează, cum. Ăștia, acum, sunt visători, trece fiecare cum vrea", a povestit Nae Ungureanu. O să ne lipsiți, nea Nae, Dumnezeu să vă odihnească în pace!
Gullit era suplu ca o felină, frumos, bun. Mă, dă-l în p... mă-sii. Bun rău. Și l-am reîntâlnit în finala CCE, pe el și pe Van Basten. 'Tu-le muma lor... Ne-au făcut de cacao. Erau prea buni. Până atunci, noi, Steaua, eram de neînvins. Ne-au făcut varză pe Nou Camp! La 4-0 cred că au zis ei să oprească motorul. Altfel ne făceau de băcănie
Nae Ungureanu
Cel mai tare adversar până să-l întâlnesc pe olandezul Gullit a fost Cămătaru, de mi-era coleg la Craiova. Doar cu el făceam la antrenamente. Ieșeam cu nasul strâmb după dueluri. Îmi plăcea, că era mare, înalt, voiam să văd cât rezist
Nae Ungureanu
La Steaua, 150 de dolari jocul de acasă și 300 de dolari afară. Și în campionat. Am avut un an și ceva în care n-am pierdut deloc. Luam banii la sfârșit de lună, apoi mergeam la «Shop» să iau chestii deosebite
Nae Ungureanu
Am jucat finala cu Milan și nu a mai vrut Ceaușescu să ne dea mașinile! "Păi ce, mă! Fotbaliștii câștigă câte un Ford și eu nu-i las pe ambasadorii mei să ia mașini străine?!" Și în loc de automobil ne-a dat contravaloarea în lei a 3.000 de dolari, atât. «Vă mai dăm, stați liniștiți!» Ne-a mai dat... Ciuciu
Nae Ungureanu
Jucasem cu Italia, la națională (n.red victoria celebră cu 1-0 împotriva campioanei mondiale en titre), am pierdut noaptea de după meci, alături de ceilalți de la Știința. Am venit cu autocarul de la București la Craiova și am rămas în pană! Cu un șofer pe care-l chema Ciocan, doar că el n-avea ciocan să bată în roata aia, să-i facă, Doamne iartă-mă!, ceva ca să o repare. Am făcut pană, apoi am ajuns storși la Craiova să jucăm meciul decisiv cu Benfica. Și-am ratat ocazia vieții
Nae Ungureanu