)
Articol de Mihai Mironică - Publicat luni, 26 ianuarie 2026, 13:22 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2026 16:09
În debutul anului, Gigi Becali spunea că de-abia așteaptă să se reia sezonul. Era încrezător că jucătorii cu care a făcut performanță își vor reveni. Și primea rapoarte încurajatoare din cantonament.
După numai 3 meciuri, Becali a căzut în cealaltă extremă și dă un verdict apocaliptic: FCSB nu mai are niciun fotbalist. Unde este adevărul, la Mihai Stoica, managerul care a militat pentru păstrarea acestui grup spunând că lotul este complet, sau în cealaltă extremă, la Gigi Becali, care afirmă că FCSB este complet golită de valoare? Adevărul este întotdeauna pe tabelă și în clasament.
FCSB este în cel mai negru moment al istoriei sale interne. Fie că mergem până la granița artificială trasată pe la 1998 sau 2003, nimeni nu știe clar, fie că am continua să coborâm în istoria stelismului, nu găsim o astfel de decădere decât, probabil, în vremuri imemoriale. FCSB are o apărare comică, inclusiv după aducerea lui Duarte, cel care a debutat cu o pasă decisivă pentru adversari.
Portarul e ca în faimosul slogan, mereu aproape. Iar atacul fie arată reprize întregi de neputință, fie își creează ocazii care sunt ratate inconștient, precum Toma aseară.
Viitorul bun rău al lui FCSB
FCSB este într-un vertij din care ar putea fi salvată de un antrenor priceput. Au demonstrat-o Pancu la CFR Cluj, Bergodi la U Cluj sau Kopic la Dinamo. Iar Rădoi la Craiova sau Gâlcă la Rapid au ridicat și ei echipele. Ca să nu mai zic de Grozavu la Botoșani sau Bogdan Andone la FC Argeș care fac adevărate minuni. Dar Gigi Becali nu dorește. Preferă să păstreze o marionetă care-i acceptă fără crâcnire toate fanteziile.
Gigi Becali nu călătorește decât cel mult la Muntele Athos. Nu merge la spectacole. Cel mult o nuntă. Nu citește decât cel mult Biblia. Este ținut în priză de joaca sa de la FCSB. Este o patimă de care nu se poate vindeca. Și de care nu se va trata nici până la 105 ani, după cum chiar el spune. Suporterii rămân prizonierii acestui cerc vicios.
Pe de o parte, e o veste bună că Becali nu intenționează să părăsească fotbalul, spre deosebire de toți patronii din generația sa care au plecat lăsând în urma lor ruine fumegânde. Pe de altă parte, spectacolul dictaturii Becali, al achizițiilor făcute după ureche, al formulelor de start trâmbițate la telefon cu zile-nainte, al schimbărilor haotice va continua. Un viitor bun rău pentru FCSB.
Vise, taică!
Suporterii au cedat și au cerut “demisia” pe finalul catastrofei cu CFR. Demisia cui? De regulă, se cere demisia antrenorului. La FCSB, această cerere este imposibilă, absurdă. Pentru că, de fapt, ar fi vorba de demisia patronului.
Și tocmai ce scriam despre planurile lui Becali pentru următorii 40 de ani. Fotbalul este deja într-o eră a tehnologiei, cine știe unde va ajunge cu această folosire a datelor. Dar la FCSB, Gigi Becali va continua să sune din vastele sale apartamente pentru a-i spune lui Mihai Stoica „să-l schimbe pe ăla” în timp ce Charalambous își vântură brațele pe marginea terenului fără să fie băgat de nimeni în seamă.
FCSB a fost martelată aseară de un antrenor care mi-a dat un răspuns feroce când l-am întrebat de posibilitatea unor astfel de ingerințe tehnice ale conducătorilor.
Îmi place că Pancu a adăugat în timpul meciului un strop de calm felului în care administrează echipa. Cred că fanii FCSB, care strigă-n cor „demisia” pe stadion și pe rețele sociale, ar accepta și un rapidist cu copilărie dinamovistă numai să vadă pe margine o mână autonomă de profesionist. Vise, taică!, ar răspunde însă Becali, zâmbind.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
