OPINII  »  FCSB

Randamentul lui Becali: un titlu în 9 ani

Alexandru Barbu, jurnalist GSP
Alexandru Barbu, jurnalist GSP

Articol de - Publicat luni, 08 aprilie 2024 13:19 / Actualizat luni, 08 aprilie 2024 13:19

E o părere pe care fanaticii FCSB, entuziasmați pe bună dreptate de câștigarea iminentă a titlului, o vor detesta.

După 2-0 cu Universitatea Craiova, FCSB e ca și campioană, are 10,5 puncte avans cu 7 etape înainte de finalul play-off-ului. E un trofeu meritat, roș-albaștrii au dominat categoric SuperLiga și dau cei mai buni jucători ai competiției, pe Olaru și pe Coman.

Randamentul lui Becali: un titlu în 9 ani
FCSB a trecut cu 2-0 de Universitatea Craiova în runda #3 din play-off

Fie că ne convine sau nu, patronul echipei are un merit indiscutabil pentru succesul din acest an. Cu siguranță, Gigi Becali știe mai mult fotbal decât în urmă cu 20 de ani, chiar și în comparație cu 2015. FCSB va termina pe locul 1 și pentru că Becali a fost mai inspirat la schimbări, a avut mai mult tact în alegerea fotbaliștilor și antrenorilor.

Dar nu e un exemplu de urmat. Modelul Becali e mai degrabă un garant al eșecului sportiv decât al performanței constante.

Rețeta Becali prevestește rateuri

Haosul antreprenorului Gigi Becali a generat un singur titlu în ultimii 9 ani, timp în care FCSB a rulat bugete mari, a investit sume enorme în transferuri, salarii, cantonamente. Asta înseamnă că rețeta finanțatorului absorbit de rolul lui în viața echipei nu asigură succesul. Din contră.

Având exemplul precedentului deceniu, e de așteptat ca FCSB să se facă de râs în Europa și să ia un titlu din următoarele 9, nu să urmeze o hegemonie roș-albastră.

Încă o mențiune: Charalambous și Pintilii nu trebuie ocoliți în discuția despre personajele-cheie care au condus la parcursul FCSB. E complicat să gestionezi o echipă și un vestiar dinamitate periodic de ordinele stăpânului.

Citește și:
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri

Comentarii (16)
simifzr
simifzr  •  09 Aprilie 2024, 23:08
Postat de cipinho79 pe 08 Aprilie 2024, 14:07

de data asta a iesit se pare, bravo lui, dar sa nu uitam si conjunctura in care in afara de Farul nicio echipa n-are antrenor si Becali s-a dovedit a fi cu o clasa peste Petev, Bergodi si Mutu :D in Europa insa nu mai merge cu tactica asta, acolo trebuie antrenor ;)

Peste Bergodi, cand? La 4-0 pt. Rapid? Ahahaha, din ce film prost ai aparut?

mzm1
mzm1  •  09 Aprilie 2024, 16:35

Becali- un titlu în 9 ani? Încă nici nu la câștigat pe ăsta! Dar Dinamo, câte titluri are în 15 ani, câte locuri 2 și câte retrogradări? De câte ori s-a calificat în play-off? De câte ori s-a clasat pe podium? Dar Universitatea Craiova, câte titluri are în ultimii 30 de ani? Niciunul! Domnule ziarist, lasă-l pe Gigi, îndreaptă-ți mitraliile spre alte ținte!

concret.
concret.  •  09 Aprilie 2024, 12:55

Cum poate o echipa fara antrenor, condusa de la cap la coada de patronul fariseo-puscarias (lucru rostit pana si de stelistul Anghel Iordanescu in weekend), sa aiba un asemenea avans de puncte in play-off, daca nu prin jocuri de culise de cea mai joasa speta? Amicale cu Sepsi, CSU Craiova care le asigura 12 puncte, plus ca oltenii le incurca rivalele. Laurentiu Popescu a lasat sutul lui Coman sa intre in poarta cand inca mai era 0-0 si noi vorbim de campionat dominat de bercenari. Partea buna e ca ne vom distra copios cand vor incepe umilintele din tururile preliminare. :)))

Vezi toate comentariile (16)
Comentează