Codul bunelor maniere

1. Când inviți jurnaliștii la o conferință de presă nu le faci un serviciu, de aceea, trebuie să le dai măcar impresia, de fiecare dată, că așa e frumos, că te simți onorat să petreci o juma de ceas sub acoperișul clubului, stadionului, că nu stăm sub coviltir. Expresiile folosite des „a face cinste”, „vezi ce mărțișoare ți-am dat”, „de mâine să-ți cauți alt loc de muncă” reprezintă grosolănii. Cinste îți face omul care acceptă așa ceva.

2. Nu te așeza niciodată cu ziariștii la masă, înainte ca gazdele să fi luat loc, și nu da vina pe Chirilă, pe Petrescu, pe Rotaru, pe Cârțu, pe Colțescu, pe Becali, pe Balaj, e bine să aștepți, să te informezi, iar dacă nu ți-a fost indicat locul, informează-te, dar calm, cinstit, educat.

3. Nu mai urla! Îți ies substanțe, nedorite de cei din jur, din cavitatea bucală, iar când vei pleca spre Turcia sau cât mai spre est, te vor băga în seamă doar cei care au halitoză. Dar nu halitoza ca termen medical, ci atunci când pun pixul pe hârtie sau deschid social media ori te plătesc să faci miștouri ieftine.

4. Ține-ți coatele lipite, când ești pe bancă, ca și când ești călare, nu sta așa, cu haina aia gonflabilă, de zici că ești exponat la standul de bricolaj. Măcar nu atârnă etichetele. Și dacă toți invitații de pe bancă sau cei de la conferință ar sta cu coatele așa, lăsând la o parte latura estetică, atunci banca ar trebui să aibă un kilometru și ai avea nevoie de cască sau cum spunea franțuzu’: haut parleur.

5. Nu mai intra pe stadion cu farfuria în mână și nu-i mai acuza pe unii jurnaliști că ți-au tăvălit canapelele și mâncat cozonacii, mai ales când i-ai invitat pentru un interviu. Aici e valabilă regula numărul 1.

6. Niciodată nu folosi termeni franțuziți, precum furculision, fripturision, învârtision, cum folosea Guguliță, din Coana Chirița, personajul lui Alecsandri. Încearcă să vorbești singura limbă pe care o stăpânești, deși observăm că de cele mai multe ori nu știi să folosești prepoziția “pe” și nici nu știi de ce este necesar să o folosim în anumite contexte.

Nu te deranjează că de multe ori se schimbă sensul cuvintelor PE CARE le transmiți în vestiar? Știi foarte bine că ai antrenat fotbaliști cu nota 10 la examenul de bacalaureat, iar uneori e bine să-i întrebi cum se folosește corect “care“ și “pe care”, să verifici cum stă treaba cu pronumele, complementul direct în acuzativ, adică partea de vorbire care răspunde la: pe cine? ce?

7. Pe timp de iarnă sunt șanse mari ca niște copii zglobii să se joace cu zăpadă pe stadion, mai zboară și un bulgăre și poate te nimerește în cauciucul gonflabilei, deci nu simți mare lucru. Nu te enerva, nu amenința cu demisia, nu te juca niciodată cu ea, a doua oară te va da afară patronul, cu scandal, vei vedea!

8. Folosirea a 3 limbi în același context, engleza, româna și portugheza, mai ales în Turcia, a pus rugină pe mormintele unor lingviști, gen David Adger, Ovidiu Densușianu sau Iorgu Iordan. Săracul Jose Saramago, dacă te-ar fi auzit vorbind în portugheză, posibil să fi scris Eseu despre impostură, nu despre orbire.

9. O vorbă veche din popor spune așa: Cine se scuză se acuză! Nu are sens să cauți scuze pentru orice, dacă tu nu te simți vinovat. Scuzele te aduc în ipostaza omului care a greșit.