Articol de Alin Buzărin - Publicat joi, 07 mai 2026, 15:43 / Actualizat joi, 07 mai 2026 16:43
Hunedoara revine în prima ligă după 34 de ani. E un eveniment care trebuie salutat cum se cuvine.
Acum doi ani, Mircea Lucescu, într-una dintre ultimele sale vizite în orașul căruia i-a deschis ochii spre fotbal, dădea lovitura de începere a unui meci de Cupă dintre Corvinul și CFR Cluj, soldat cu victoria la scor a hunedorenilor și cu surprinzătoarea lor ascensiune către un trofeu la care, cu alți doi-trei ani înainte, nici nu cutezau să se gândească.
Licitație pentru răscumpărare
Practic, totul a pornit în toamna lui 2021, când Corvinul (club înființat în 1921) și-a celebrat centenarul. Echipa abia mijea în liga a treia, dar se numea FC Hunedoara, pentru că brandul Corvinul, cu palmares cu tot, se afla în posesia unei persoane fizice.
A fost atunci sărbătoare mare, cu un meci de veterani privit de un stadion prăbușit, degradat, dar plin de oameni nostalgici și cu o licitație a tricourilor foștilor mari jucători. Cu banii strânși s-au răscumpărat numele, stema, culorile și tot ce trebuia să se răscumpere.
Europa în locul promovării
De atunci Corvinul a urcat mereu. Nu direct. Prima tentativă de acces în liga secundă s-a oprit la Baia Mare. ”Corbii” au trebuit să mai aștepte un an. În sezonul următor s-a câștigat Cupa, cu totul surprinzător. Divizionara secundă putea evolua în Europa League. A fost atunci un moment de cotitură, o decizie grea. Dacă se schimba forma de organizare (din drept public în drept privat) se pierdea accesul internațional.

Dacă nu se schimba, echipa n-avea drept de promovare în campionatul următor. S-a ales Europa, promovarea s-a trecut pe planul doi. Câți ar fi făcut asta?
Pentru un meci internațional pe care-l oferi suporterilor tăi (și-l joci la Sibiu, că tu n-ai stadion!), lași baltă promovarea, pe care dacă o reușești, iei doar din drepturile TV un milion de euro?! Până la urmă, n-a fost doar un meci internațional, au fost trei tururi, adică șase partide! Poate că a meritat...
Salutul de ... adio?
Acum, la meciul decisiv cu Voluntariul, care a certificat promovarea matematică, în tribunele bătrânei arene au fost peste zece mii de oameni. Pentru a saluta prima ligă, dar, probabil, și pentru a-și lua adio de la bătrânele gradene de piatră, în locul cărora în vreo doi-trei ani se va ivi un stadion nou.
Echipa a ales să joace în Liga 1 la Petroșani, tocmai pentru a rămâne în județ. La Sibiu sau la Arad (în ambele locuri se ajunge ușor, pe autostradă, iar arenele arată mult mai bine decât cea din Valea Jiului), idolii autohtoni sunt alții, iar ideea principală ar fi fost de bejenie, de exil, de dezrădăcinare.
Fotbalul din plămâni
Corvinul aduce o cincime din populația orașului pe stadion la meciul decisiv, ceea ce înseamnă o emulație indiscutabilă. Vorbim despre o urbe care trăiește doar din turismul generat de Castel, care în ultimele decenii și-a pierdut Combinatul, adică însuși motorul existenței, și care a mai pierdut și vreo 30 de mii de locuitori din cei peste 80 de mii pe care-i avea în 1990. Discutăm doar în context social și economic, fotbalistic vom avea destul timp să vorbim despre echipa lui Florin Maxim, poate cel mai longeviv antrenor în funcție din fotbalul nostru.
Hunedoarei îi va fi foarte greu în prima ligă, însă probabil că o importantă sursă de subzistență va fi acest entuziasm retrezit al unui oraș într-ai cărui plămâni fotbalul a suflat mereu aer curat ...