OPINII  »  EDITORIAL

A sosit Argentina!

Articol de - Publicat joi, 01 decembrie 2022 14:20 / Actualizat joi, 01 decembrie 2022 17:25

Grație acestui 2-0 cu Polonia de miercuri, naționala albicelestă a câștigat grupa C a Mondialelor și va întâlni pe 3 decembrie Australia, un obstacol ceva mai ușor de trecut. După un început catastrofal cu saudiții și o repriză mediocră cu mexicanii, Messi și ceilalți i-au învins clar, la pas, pe Lewandowski et Comp.

Subliniind că, sigură pe ea, dominantă, Argentina s-a arătat într-o evidentă creștere, în progres, mă rezum la comparația următoare, menită să ilustreze superioritatea sud-americanilor: dacă în primele 45 de minute polonezii au avut 20 de pase în ultima treime, „pumele” au reușit în același interval 147! De unde, logică, o posesie argentiniană, pe ansamblul confruntării, de 74%!

Totuși, elevii lui Scaloni nu au reușit să schimbe tabela până la pauză din pricină că portarul Szczesny a intervenit providențial în câteva rânduri. Miraculos. Între altele, i-a parat lui Messi o lovitură de la 11 metri. Una acordată, la 0-0, de arbitrul olandez Makkelie după consultarea VAR, dar zgomotos și justificat contestată de polonezi. 

De pildă, expert la Sky Sport, fostul internațional englez și star al lui Liverpool, Jamie Carragher, a caracterizat decizia „centralului” ca fiind „o glumă proastă, jenantă”.

Punctul forte al învingătorilor l-a reprezentat linia de mijloc, harnică, inspirată. Formată din De Paul, E. Fernandez și Mac Allister, lângă care a coborât des și J. Alvarez, ea a fluidizat acțiunile. Le-a conferit consistență, ordine și ritm. Ca atare, cotidianul Clarin din Buenos Aires i-a pus lui Enzo Fernandez, pe merit, nota 9. Deși golurile le-au marcat Mac Allister și J. Alvarez.

Messi n-a prins ziua cea mai fericită. Nici n-a înscris, nici n-a contribuit la goluri, ba a și irosit un penalty. Dacă regula era, de-a dreptul axiomă, ca el să salveze echipa, rolurile s-au inversat miercuri și echipa l-a salvat pe el. I-a transmis încredere și energie. „Puricele” a avut însă calitatea de a nu se fi ascuns de joc, postură din care a și împărțit, specialitatea casei, câteva pase de manual.

A sosit Argentina!
Lionel Messi, înconjurat de polonezi (foto: Guliver/Getty Images)

Meciul de sâmbătă cu Australia va fi, au calculat statisticienii, al 1.000-lea pentru Messi ca profesionist, de aceea se presupune că sărbătoritul se va strădui să onoreze momentul printr-o prestație deosebită. Oricum, să reținem că, în loc să-l fluiere pentru ratarea loviturii de la 11 metri, conaționalii săi aflați în tribunele de la Doha s-au ridicat în picioare și au scandat în cor „Messi, Messi!”. Oare se va întâmpla și la noi vreodată o asemenea „minune”?!

În rest, presa de pretutindeni a sesizat și a lăudat noua față a selecționatei albiceleste. Salutând că „A îmbrăcat haine de gală”, A Bola a numit-o la Lisabona „Argentina de lux”, în vreme ce O Globo a constatat, la Rio, că „Deși cu o oarecare întârziere, în sfârșit, acea Argentina cotată printre favorite a sosit în Qatar! Fie binevenită!”.

Remarcă, nu-i așa?, plină de optimism. Unul pe care băieții lui Scaloni ar trebui să-l confirme, alimentând speranțele celor care văd Argentina măcar în finală cu Portugalia ori Franța. Unii chiar încoronată campioana lumii. S-ar repeta astfel istoria din 1978 și 1986, dar e drum lung până acolo. Și greu.

Citește și:
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
Nu-l amestecați pe Messi cu urâtul! Spania face catenaccio de modă nouă, iar Anglia a ajuns la vorba cu boul și căpăstrul a lui Adrian Porumboiu » 6 concluzii după optimi
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Nu-l amestecați pe Messi cu urâtul! Spania face catenaccio de modă nouă, iar Anglia a ajuns la vorba cu boul și căpăstrul a lui Adrian Porumboiu » 6 concluzii după optimi
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice

Comentarii (11)
itu52
itu52  •  01 Decembrie 2022, 21:44

„A sosit Argentina!” A sosit în gara fotbalui mare. Să sperăm că năstrușnicul nostru acar(Păun) nu o trage pe linie moartă și-o pune în vârful penițelor otrăvite de la GSP. Messi va deveni miesilă, iar biata echipă o amărâtă de cotoroanță ce a uitat să cumpere fixodent. GSP exemplifică cel mai bine complicata teorie a relativității.

Dan1263
Dan1263  •  01 Decembrie 2022, 20:06

Stimate domnule Ioanițoaia, Duminică, 27 noiembrie, Gazetă a organizat un concurs cu ocazia meciului Spania - Germania. Unde putem afla care au fost câștigătorii? Mulțumesc anticipat!

Macondo
Macondo  •  01 Decembrie 2022, 19:50

Argentina s-a deblocat psihic, pe când Polonia a arătat ca o echipa copleșită de emoții. Vorba lui Viorel Moldovan: echipele mari reușesc sa gestioneze momentele critice pe când cele mici clachează dupa ce au început bine cu victorii din calitate de outsider. Argentina poate fi considerata uneori ca o Germanie a Americii de Sud. Dacă joacă prost poate ajunge în finala( vezi 1990). Daca joacă bine castiga (1978,1986). Uneori este o umbra și nu trece de grupe sau e eliminată în optimi. ( de noi în 1994).

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close