SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

UPDATE Încă un succes la canotaj! Barca feminină de 8 plus 1 și-a apărat titlul continental pentru al cincilea an la rând

Barca tricoloră la Varese FOTO worldrowing.com
Barca tricoloră la Varese FOTO worldrowing.com

Articol de - Publicat duminica, 11 aprilie 2021 14:09 / Actualizat duminica, 11 aprilie 2021 18:41

Nicoleta-Ancuţa Bodnar și Simona Geanina Radiş au adus primul titlu continental pentru România la Campionatele Europene de la Varese, ele concurând în proba de dublu vâsle. România a încheiat CE cu un total de șase medalii

UPDATE 16:45 » Argint și pentru băieți

Barca masculină de 8 plus 1 a încheiat Campionatele Europene pentru România, care a reușit să adune, duminică, la Varese, șase distincții: două de aur și patru de argint. Alexandru Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Arteni-Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Munteanu au urcat pe treapta a doua a podiumului continental, ei fiind învinși doar de Marea Britanie. 

6 medaliia obținut România la ediția din 2020 a Campionatelor Europene, disputate la Poznan, dintre care patru de aur, una de argint și una de bronz

România la Campionatele Europene în ultimele cinci ediții

Ediția Aur ArgintBronz Total
20212406
20204116
20191416
20183227
20173148

UPDATE 16:00 » Aur la 8+1

România  a cucerit al doilea titlu european grație bărcii feminine de 8 plus 1. Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea au dominat cursa de la Varese. Pe podium au mai urcat Olanda și Rusia.

Este al cincilea succes consecutiv la 8 plus 1 pentru România și al 12-lea în ultimii 14 ani! O probă în care România nu are rival în Europa, dar marile puteri vin de peste mări și țări: SUA, Australia, Noua Zeelandă sau Canada. Drept dovadă, la ultimul Mondial, Europa nu a prins podiumul cu nicio barcă. În luna mai, fetele vor merge la Lucerna, în Elveția, pentru a obține biletul de Tokyo.

UPDATE 15:00 » România ajunge la 4 medalii

.Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu, Cosmin Pascari în barca de patru rame au mai pus un argint la totalul României de la Varese, care a ajuns la patru medalii. Ei au încheiat cursa de patru rame din Italia în spatele echipajului din Marea Britanie și în fața celui din Italia. 

Încă un succes la canotaj! Barca feminină de 8 plus 1 și-a apărat titlul continental pentru al cincilea an la rând
Băieții din barca de patru rame FOTO Imago

Prima medalie de aur  pentru delegația României la CE de la Varese a venit grație evoluției fetelor din barca de dublu vâsle. Tinerele Nicoleta-Ancuţa Bodnar și Simona Radiş s-au instalat la conducerea cursei după 200 de metri și au zdrobit concurența. La  al doilea punct de control, ele aveau 17 metri față de Lituania. Bodnar și Radiș și-au păstrat  titlul cucerit în 2020 la Poznan și sunt printre echipajele favorite la o medalie și la Tokyo. 

Încă un succes la canotaj! Barca feminină de 8 plus 1 și-a apărat titlul continental pentru al cincilea an la rând
Ancuţa Bodnar și Simona Radiş FOTO worldrowing.com

„Ne-am dorit foarte mult această medalie, ne-am antrenat din greu. Suntem în Italia de patru luni, departe de familie. Suntem conștiente că acesta este doar un test pentru Tokyo” – Simona Radiș

Medalii pentru România la canotaj

Cea care a deschis ziua pentru România a fost Gianina Beleagă, care a concurat la simplu, categorie ușoară. Din cauza unei probleme la umăr, canotoarea în vârstă de 25 de ani a intrat în această întrecere, ea fiind titulară în barca de la dublu vâsle, categorie ușoară, o barcă deja calificată la JO. 

Astfel, Gianina a încercat să tragă la aceste Europene fără presiune și pentru a-și testa umărul. A încheiat pe locul al doilea, în spatele Alenei Furman din Belarus, cea care a condus de la un capăt la altul cursa. Chiar dacă nu este probă olimpică, Beleagă s-a bucurat pentru că a urcat pentru a doua oară pe podiumul european la seniori, după bronzul din 2020 pe care l-a cucerit alături de Ionela Cozmiuc la dublu vâsle, categorie ușoară.

Argint de ziua ei 

Echipajul din proba de două rame format din Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuş, medaliat cu aur în 2020, a fost următorul care s-a luptat pentru podium. La 500 de metri româncele au fost pe primul loc, apoi pe locul doi la 1.000 și la 1.500.  Au încercat o revenire pe ultimii metri, dar britanicele Glover/Swann au fost mai puternice. Adriana Ailincăi și-a serbat împlinirea celor 22 de ani cu un argint european. 

Cursa masculină la dublu rame i-a avut la start pe Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, campioni europeni en titre. Pe o ploaie supărătoare, „tricolorii” nu au mai reușit cursa de anul trecut și au încheiat lângă podium în spatele bărcilor din Croația, condusă pe apă de legendarii frați Sinkovic, Italia și Serbia.  

Rezultatele echipajelor României la Campionatele Europene

  • simplu feminin, categorie uşoară: Gianina-Elena Beleagă-medalie de argint
  • dublu rame, feminin : Adriana Ailincăi, Iuliana Buhuş-medalie de argint
  • dublu vâsle, feminin: Nicoleta-Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş-medalie de aur
  • dublu vâsle, categorie uşoară: Ionela-Livia Cozmiuc, Elena-Iuliana Mihai-locul 4
  • 4 rame, feminin: Mădălina Hegheş, Roxana Parascanu, Nicoleta Paşcanu, Elena Logofătu-locul 4
  • 8 plus 1, feminin: Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea- medalie de aur
  • dublu rame, masculin: Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă- locul 4
  • 4 rame, masculin: Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu, Cosmin Pascari- medalie de argint
  • 8 plus 1, masculin: Alexandru Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Arteni-Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Munteanu- medalie de argint

Citește mai multe știri din alte sporturi:

Cinci goluri de apărat » CSM București joacă duminică meciul decisiv la Moscova: „Avantajul nu ne poate liniști!"

E rândul ei! Andreea Roșca, primul titlu al anului: s-a impus în Antalya, după ce în semifinale a trecut de Andreea Prisăcariu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
leu.mr
leu.mr  •  11 Aprilie 2021, 22:21

Bravo lor ! Hai Romania !

831959706877275
Cristian Baltaru  •  11 Aprilie 2021, 21:27

Felicitări canotorilor români pentru performanțele realizate la C.E.de canotaj din Italia desfășurate la Varese.

dobrin
dobrin  •  11 Aprilie 2021, 20:21

Bravo!!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează