Articol de GSP - Publicat duminica, 29 martie 2020 12:46
Olimpiada de la Tokyo din această vară a fost reprogramată pentru 2021. Jurnalistul Barney Ronay, de la The Guardian, a scris un articol despre cum pot profita șefii sportului de această oportunitate pentru a rescrie felul în care ne uităm și ne bucurăm de sport.
Iată articolul integral:
„Decizia de a reprogama Jocurile Olimpice nu a venit ca o surpriză pentru nimeni. Pandemia e mai importantă oricând decât sportul, iar întârzierea hotărârii a fost doar din motive politice și financiare, din nevoia de a construi argumente puternice și mecanisme anti-vină.
Nimeni nu vrea să fie generalul care anunță înfrângerea.
Acum sugestia e că Tokyo 2020 ar putea fi reprogramată pentru primăvara 2021. Este un moment pentru adevăruri nefardate. Olimpiada, oricând va avea loc, va aduce mixul obișnuit de inspirație umană și stimul economic. Dar va fi și plină de mizerii, pe modelul fals și egoist al marilor sporturi, aceste evenimente care odată la 4 ani fac înconjurul planetei.
Reprogramarea ar putea costa 2,23 miliarde de euro, indicație clară că evenimentul inițial erea mult prea mare. Dumnezeu știe cum va arăta asta și cum se va resimți într-un moment de anxietate globală și de adâncă recesiune economică. E o șansă totuși de a face lucrurile diferit?
În timpul Blitz-ului londonez, George Orwell a scris despre cum s-au scos toate gardurile din piețele private ale capitalei pentru că armata făcea rezerve de fier. Fiecare trecător putea intra acum în aceste spații până atunci inaccesibile. Orwell și le imagina rămânând deschise, un egalitarism care putea schimba viața pentru toată lumea, o obsesie cu spațiile publice care atingea și ura sa de nezdruncinat pentru terenurile de golf. Gardurile de fier au revenit. Acum orașul e mai opac și inaccesibil ca înainte. Dar nu trebuie să fie așa. În Marele Sport, ca și în viață, e o șansă de a corecta lucrurile în ceva ce ni se pare acceptabil. De a reduce. De a curăța colțurile întunecate. De a scăpa de tot ceea ce oricum nu aveai nevoie. Avem curajul de a o face?
Întrebarea pentru Tokyo 2020 e suficient de simplă. Vrea să arate precum Mondialul Nazist pierdut din 1942 (n.r. competiția a fost anulată din cauza celui de-al doilea Război Mondial), o notă de subsol grandioasă și judecată greșit, copleșită de lumea din jur care se prăbușește?
Sau s-ar putea inspira din Jocurile Austerității din 1948, probabil cea mai înălțătoare Olimpiadă modernă, într-o perioadă în care lumea era în haos?
Nu au fost construite noi arene pentru acele jocuri. Torța Olimpică a venit pe Tamisa, într-o barcă cu vâsle. Atleții au ajuns la stația Fenchurch Street și au fost adăpostiți câte opt într-o cameră, pe paturi de război.
Toată lumea era slabă, palidă și extraordinar de fericită de a alerga și sări pe afară. Harrison Dillard, SUA, a câștigat cursa de 100 de metri masculin pe o pistă cenușie, care l-a stropit cu noroi. Fanny Blankers-Koen a câștigat cursa feminină, dar aproape a pierdut ștafeta finală pentru că ieșise să-și cumpere o haină de ploaie.
A fost vesel și emoționant, o experiență care a venit dintr-un cu totul alt loc față de marea mașinărie a Marelui Sport modern, acest circ global profitor, care îți spune constant că sportul e al altcuiva, e pur și simplu un circ care trebuie consumat la anumit preț.
Jocurile Olimpice nu sunt cel mai rău infractor. Oferă încă momente de inspirație individuală. Dar tind să amplifice viciile celor care le pun în scenă. La Beijing a fost un show uimitor de putere națională a statului, dar a costat 45 de miliarde de euro și majoritatea arenelor putrezesc. Grecia 2004 a «ajutat» la uciderea economiei locale. Londra 2012 a fost un triumf al stilului, dar a lăsat în urmă o participare scăzută și populație pasivă. Rio 2016 a fost un minunat studiu de caz pentru corupția la nivel de elită.
De ce să propagăm asta? De ce să fie ăsta modelul? Nimănui nu-i place felul în care Marele Sport e aranjat acum, în afară de minoritatea care are beneficii.
E o șansă de a reseta totul, de a scoate pleava și profitorii. De a ne revolta, de exemplu, împotriva rezervelor FIFA în valoare de 1,7 miliarde de euro și a cere să se dea banii înapoi. De a scăpa de influențele sponsorilor din zona jocurilor de noroc (dacă ai nevoie de jocuri de noroc pentru a fi interesat de sport, nu ești interesat de sport).
Și, dincolo de asta, de a rescrie termenii fiecărei competiții în favoarea incluziunii și a accesului, de a ne întreba constant cât de ușor e pentru fiecare membru a societății să joace și să se bucure de acest sport.
Oamenii vor spune că e imposibil, că nimic nu se poate schimba. Dar chiar asta simțiți acum? Sportul în forma în care a fost inventat, sportul fără aditivii nesănătoși, sportul în spiritul Londrei '48 și a gardurilor lui Orwell. Asta încă mai putem avea”.
Citește și alte știri despre JO de la Tokyo:
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
){kind=small}
