SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Bronzul unei mame » Simona Gherman a urcat pe treapta a treia a podiumului la Campionatele Europene de la Strasbourg

Articol de - Publicat luni, 09 iunie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 08 iunie 2014 22:18

Spadasina s-a întors la scrimă în luna aprilie, după o pauză de doi ani, timp în care a născut o fetiţă.

Cu doar trei luni de antrenament Simona Gherman a reuşit ieri să cucerească bronzul la Campionatele Europene de la Strasbourg. Înainte de competiţia din Franţa, ea a participat la doar două etape de Cupă Mondială.

Chiar dacă abia se reobişnuieşte cu ce se întîmplă în scrima mondială, Simona a avut ieri o zi lungă, aşa cum doar medaliaţilor li se întîmplă. A tras în grupe, iar apoi, ajunsă pe tabloul de 64, a reînceput să retrăiască emoţiile unui concurs cu miză mare. În primul tur a învins-o pe Ekaterina Davidzou, din Israel, cu 15-5.

Apoi a venit întîlnirea cu cea mai mare încărcătură pentru că a fost nevoită să o înfunte pe planşa verde pe colega sa, Ana Maria Brînză. Un meci apăsător, care s-a încheiat în minutul de aur, cu Simona învingătoare cu 9-8.

În optimi de finală a trecut pe Monika Sozanska, din Germania, cu 10-6. Şi ca ziua să-i ofere şi mai multe a întîlnit-o în sferturi de finală pe Iana Şemiakina, din Ucraina, cea care o învingea la Londra 2012 în "sferturi", la o singură tuşă.

Eşecul de la JO a făcut-o pe Simona să se întoarcă la scrimă, după ce în luna decembrie a anului trecut a născut-o pe Ioana Teodora. La 14-14, cineva din tribună i-a strigat "Hai, mami!", iar Simona a dat tuşa care i-a asigurat medalia.

Pe margine, antrenorul Octavian Zidaru ridica mîinile în semn de victorie. El a crezut în ea şi şi-a sacrificat biletul de Cuba pentru ca Simona să adune cît mai multe concursuri înainte de Europene.

În semifinale, spadasina în vîrstă de 29 de ani a dat peste o franţuzoaică înaltă. Una pe care n-o mai întîlnise pînă acum şi care i-a pus multe probleme. Marie Florence Candassamy a învins-o cu 15-9. Însă revenirea Simonei promite.

8 medalii are în palmares Simona Gherman, dintre care şase sînt de aur

Citește și:
Sapă fundația pentru noul stadion Dinamo, înainte să fie dărâmat tot vechiul stadion! Ce urmează în arena din Ștefan cel Mare
Superliga
Sapă fundația pentru noul stadion Dinamo, înainte să fie dărâmat tot vechiul stadion! Ce urmează în arena din Ștefan cel Mare
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Mario Iorgulescu rămâne cu pedeapsa de 8 ani și 8 luni de închisoare
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu rămâne cu pedeapsa de 8 ani și 8 luni de închisoare
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”
Superliga
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (3)
redknapp
redknapp  •  09 Iunie 2014, 16:02

Jos palaria! Sunt sigur ca poate mai mult.

glorie
glorie  •  09 Iunie 2014, 10:05

Ma bucur ca a revenit dar e departe de forma ei dinainte.

bamse1901
bamse1901  •  09 Iunie 2014, 09:43

FELICITARI!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează