SPORTURI  »  ALTELE  »  COMPETITIE

Campionatele Naționale de schi alpin, organizate pe pârtiile din Poiana Brașov

Articol de - Publicat miercuri, 16 februarie 2022 18:20 / Actualizat miercuri, 16 februarie 2022 18:20

La competiția din 22-25 februarie vor lua parte și schiori din străinătate. Urmează zile pline pe pârtiile din Poiana Brașov, în perioada 1-3 martie fiind programat și concursul pentru juniori FIS Children Trophy

Campionatele Naționale de schi alpin ale României vor avea loc, în premieră, sub egida Federației Internaționale de Schi, iar la competiție vor lua parte, tot pentru prima dată, schiori din străinătate.

Este vorba despre Benjamin Szollos (Israel), Jan Rechtenberg (Austria) şi Kristian Pavelka (Slovacia), organizatorii așteptând confirmătri și de la sportivi din Georgia și chiar din Australia.

FIS Race va avea loc în perioada 22-25 februarie, pe pârtia Subteleferic din Poiana Brașov și va cuprinde probe de slalom uriaș și slalom, ambele atât la masculin cât și la feminin.

Chiar dacă, până în prezent nu era asimilat Campionatelor Naționale, evenimentul face parte, alături de FIS Children Trophy, din seria evenimentelor care, începând cu 2018, s-au dorit a fi un nou start pentru schiul alpin din țara noastră.

Cele două competiții vor aduna la start și în acest an peste 200 de schiori din țară și din străinătate.

„Campionatele Naționale sub egida FIS înseamnă o nouă abordare. Muncim de vreo cinci ani să facem în aşa fel încât Federaţia Internaţională de Schi să vadă în noi un partener. Şi dacă acest lucru se va întâmpla, sunt convins că nu vor întârzia să apară competiţii mari şi vorbim de Cupa Europei în principiu, cu această cupă au început şi alte staţiuni europene. Un exemplu sunt vecinii noștri bulgari. La Bansko sunt etape de Cupă Europeană și Cupă Mondială"
Dan Ghiţă, preşedintele comitetului de organizare

100 de juniori, din Ucraina până în Argentina

În ceea ce priveşte FIS Children Trophy, care se va desfăşura în perioada 1-3 martie şi care a ajuns la cea de-a cincea ediţie, la startul probelor de slalom și slalom uriaș se vor afla aproximativ 100 de schiori, fete şi băieţi, din categoriile U14 şi U16, din mai multe ţări din lume: Austria, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Grecia, Turcia, Liban, Brazilia, Argentina, Ucraina.

Campionatele Naționale de schi alpin, organizate pe pârtiile din Poiana Brașov

Ştefan Ţînţ, promotor al acestor competiţii, a anunţat că, pentru prima dată, SES (Small Evolving Ski Nations) a alocat 15.000 de euro pentru organizarea evenimentelor din Poiana Braşov.

„Am reușit să ajungem la o etapă importantă în promovarea schiului alpin din țara noastră, în special a tinerilor sportivi care practică această disciplină. Competițiile sunt cele mai importane pentru promovarea stațiunilor de munte. Poiana Brașov s-a născut în 1895, a trăit până acum și va trăi în continuare ca o stațiune de schi alpin”
Ștefan Țînț

Citește și:
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
Superliga
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
La 47 de ani, mama juniorului din Superligă a rămas în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
Stiri extrasport
La 47 de ani, mama juniorului din Superligă a rămas în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!
Superliga
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!
Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
Campionate
Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
O nouă lovitură pentru români: Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor
Profit.ro
O nouă lovitură pentru români: Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close