SPORTURI  »  ALTELE  »  SCHI ALPIN

Mikaela Shiffrin e gata să încerce lucruri diferite în noul sezon de Cupă Mondială + Referirea la Djokovic: „Am destul aur”

Mikaela Shiffrin și cele 3 Globuri de Cristal cucerite sezonul trecut Foto Imago
Mikaela Shiffrin și cele 3 Globuri de Cristal cucerite sezonul trecut Foto Imago

Articol de - Publicat miercuri, 25 octombrie 2023 19:25 / Actualizat miercuri, 25 octombrie 2023 21:32

Americanca Mikaela Shiffrin, 28 de ani, va lua startul pe 28 octombrie în cursa inaugurală a sezonului 2023-2024 al Cupei Mondiale. Ea își propune că participe la mai multe curse de viteză și îl pomenește pe Novak Djokovic printr-un exemplu concret

Noul sezon de schi alpin debutează sâmbătă, 28 octombrie, în mod tradițional pentru al 30-lea an la rând, cu slalomul uriaș de la Solden, în Austria.

Pentru Mikaela Shiffrin, 28 de ani, schioara cu cel mai mare succes în Cupa Mondială – a ajuns la 88 de victorii, record absolut – concurența va fi aspră. Ea însă nu are de gând să ia piciorul de pe accelerație.

În ediția anterioară a câștigat 7 din cele 10 curse de slalom uriaș la care a luat startul, adunând 800 de puncte, un total remarcabil. A adăugat acestor victorii primul titlu mondial în proba respectivă, cucerit în stil mare la Courchevel Meribel.

Shiffrin nu mai are nimic de dovedit, însă asta nu o oprește să-și fixeze noi ținte, să încerce lucruri diferite, cum ar fi să concureze în mai multe probe de viteză: coborâre și Super-G.

Mikaela Shiffrin: „Cât de rapid pot schia?”

„Sincer vorbind, nu mai e nimic rămas pe lista mea cu lucruri de făcut. Nici nu sunt sigură că am avut una”, a mărturisit americanca pentru Reuters într-o discuție video de la New York.

Totuși, simt că vreau să schiez în continuare. Vreau să văd cât de departe pot ajunge în acest sport. Cât de rapid pot schia? Am senzația că e loc de mai bine”, a concretizat Mikaela.

Avea doar 16 ani când a intrat în circuitul Cupei Mondiale și deja așteptări grele i se așezaseră pe umeri. Sezonul trecut a bătut un record vechi de trei decenii, cel de 86 de victorii, care îi aparținea suedezului Ingemar Stenmark.

Am avut o mare claritate într-un sezon spectaculos, iar asta mă face să revin pentru mai mult. Încă mai am ceva de spus - Mikaela Shiffrin

Mikaela Shiffrin e gata să încerce lucruri diferite în noul sezon de Cupă Mondială + Referirea la Djokovic: „Am destul aur”
Mikaela Shiffrin în cursa de la Solden din sezonul trecut Foto Imago

Faptul că în 2023-2024 va fi un interval fără Jocuri Olimpice sau Campionate Mondiale îndeamnă la un calendar mai ambițios.

„Este o ocazie pentru mine de a explora, de a încerca mai multe curse de viteză. Nu o voi face dacă nu voi fi pregătită, dar dacă mă voi simți bine, va fi ceva incitant de încercat”, a explicat Shiffrin.

Jocurile Olimpice într-un loc „mai tipic”

Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă va avea loc în 2026 la Milano-Cortina, iar pentru americancă revenirea lor într-un loc „mai tipic” pentru schiul alpin e motiv de fericire. În 2018 gazdă a fost Pyeongchang, iar în 2022 Beijing.

„Adevărul este că e greu să organizezi curse alpine, nu o poți face oriunde”, a admis ea. ”Iar ultimele două ediții au fost în locuri unde organizatorii au trebuit să facă mari eforturi pentru a reuși”.

Novak Djokovic și singurul gol din palmares

Mikaela Shiffrin e gata să încerce lucruri diferite în noul sezon de Cupă Mondială + Referirea la Djokovic: „Am destul aur”
Novak Djokovic și dezamăgirea de la Tokyo 2020 Foto Imago

Beijing a însemnat un punct de minimum pentru americancă, rămasă fără medalie. Asta nu îi strică însă notarea de „10 din 10” pe care o acordă experiențelor olimpice pe care le-a traversat, a lecțiilor învățate.

„M-aș simți bine și fără încă o medalie de aur, cred că asta arată unde mă aflu în cariera mea. Pentru mulți sportivi Jocurile Olimpice sunt ultimul obiectiv din carieră.

1 este numărulmedaliilor olimpice cucerite de Novak Djokovic, un bronz la Beijing 2008, el având alte două locuri 4, 2012 și 2020

Iată-l pe Djokovic. E singurul lucru pe care nu l-a câștigat încă, titlul olimpic. De aceea mă simt norocoasă. Am destul aur, însă foamea e acolo, cu siguranță”, a încheiat Shiffrin.

Cursa de aur mondial la slalom uriaș 2023 a Mikaelei Shiffrin

Citește și: 

Dinamo și CSM Constanța, drum drept spre o înfruntare în Europa, în grupele principale!
EUROPEAN LEAGUE
Dinamo și CSM Constanța, drum drept spre o înfruntare în Europa, în grupele principale!
Afacerea pornită în Israel de sportivul celebru cu părinți români: „A deschis-o acum un an” + ce s-a întâmplat de la startul războiului
RĂZBOI ÎN ISRAEL
Afacerea pornită în Israel de sportivul celebru cu părinți români: „A deschis-o acum un an” + ce s-a întâmplat de la startul războiului
Citește și:
Gigi Becali, despre invitația lui Radu Miruță de a se asocia cu CSA: „Am vorbit cu ministrul. Vreau numele Steaua pentru fani”
Superliga
Gigi Becali, despre invitația lui Radu Miruță de a se asocia cu CSA: „Am vorbit cu ministrul. Vreau numele Steaua pentru fani”
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
Campionate
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Superliga
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Profit.ro
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (1)
Otago
Otago  •  26 Octombrie 2023, 07:34

Ca de obicei, nici un comentariu la acest articol, sau la victoria echipei Alba Blaj. Oricum, ma bucur ca pot citi si astfel de articole, noul sezon al sporturilor de iarna batand la usa. Si nu in ultimul rand, si din NBA sau NHL care tocmai au inceput. PS Cred ca ar fi o minune sa citesc articole despre meciurile din prima liga engleza sau franceza de rugby.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează