SPORTURI  »  ALTELE  »  POLO

"Nu renunţ!"

Articol de - Publicat duminica, 09 martie 2008 00:00

Vlad Hagiu, antrenorul României, spune că i-ar fi cel mai uşor să abandoneze, dar vrea să arate că nu e laş

A fost vinerea neagră a "naţionalei" de polo a României. După patru ani de chinuri, antrenamente şi pregătire, băieţii îşi doreau să sărbătorească, în sfîrşit, calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani. Nu a fost însă să fie. "Tricolorii" au pierdut în faţa Canadei, 8-9, acelaşi scor cu care pierduseră şi anul trecut la Mondiale! Imediat după meci antrenorul Vlad Hagiu şi-a anunţat demisia, dar ieri a revenit asupra deciziei. Îşi va continua treaba începută în 2004.
Printre succesele sale şi ale echipei se numără locul cinci la CM din 2005 şi poziţia a patra la CE 2006.

- Domnule Hagiu, v-aţi revenit ?
- Trebuie să treacă mai mult timp. A fost o noapte albă, nici eu, nici băieţii nu ne-am odihnit. Nici acum nu pot să realizez ce s-a întîmplat. La ce jucaserăm toată săptămîna, înaintea meciului cu Canada, nici nu mă gîndeam să nu cîştigăm. Am avut însă şi ghinion, ratări incredibile, parcă mingea nu a vrut să intre în poartă. Încărcătura meciului, miza prea mare, presiunea publicului cred că au contat.

- Aţi anunţat că demisionaţi...
- Eram prea nervos, dar acum cred că nu aceasta e soluţia. Mi-ar fi mai uşor să renunţ acum, dar sînt bărbat şi doresc să arăt că această echipă nu a murit. Am primit multe mesaje de îmbărbătare. Cel mai mult a contat însă telefonul domnului Belu. A însemnat mult, pentru mine nu e doar ministrul sportului, ci şi un adevărat prieten.

- Şi ce veţi face acum?
- Campionatul European din luna iunie, de la Malaga, a devenit obiectivul principal. Ne vom pregăti să facem acolo un rezultat bun. Repet însă, dacă Biroul Federal al federaţiei va considera că eu sînt principalul vinovat şi mă va demite, eu mă supun deciziei. Nu ţin de acest scaun.

- Credeţi că aveţi contestatari acum?
- Întotdeauna am avut. Dar vreau să le transmit acestor lătrători că să mai aştepte. Nu mă interesează ce spun ei.

- Şi dacă veţi fi demis?!
- Nu m-am gîndit, dar poate plec în Italia sau într-o ţară care mă va dori.

La Mondialul veteranilor
Vlad Hagiu vrea să uite de meciul cu Canada cît mai repede. Însă orice întrebare i-ai pune, tehnicianul aduce invariabil aminte de disputa cu nord-americanii. "De zece ori dacă mai jucăm cu ei, de zece ori îi batem. Acum însă e tardiv", spune Hagiu. Antrenorul României va participa la Campionatul Mondial destinat veteranilor, la Perth (Australia), după care va reveni apoi să vadă finalul campionatului, în ţară.

La pescărie!
Tocmai pentru a ieşi din atmosfera apăsătoare de după meciul cu Canada, Vlad Hagiu şi-a dus ieri elevii la o pescărie aflată la 20 de kilometri de Oradea. Nimănui nu i-a ars însă de distracţie, jucătorii stînd la masă fără a scoate un sunet. România va întîlni azi, de la ora 14:00, Rusia, în meciul pentru locurile 5-6 la turneul de calificare de la Oradea.

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (23)
 •  10 Martie 2008, 23:25

nu renuntza hagiu... eshti singuru kare mai incearca sa puna in oki buni sportul romanesc..bravo... ai facut treaba mai buna decta oricare alt antrenor la o natzionala masculina... ;)

 •  10 Martie 2008, 13:47

Nu consider gest de onoare sa ti dai demisia, mai ales acum! Cum fac "marii" poloticieni, care si dau demisia una doua cand nu le iese pasa...In loc sa incerce, sa vada ce au gresit sa nu mai repete si sa si dea mai mult silinta. Faptul e deja consumat. Nu inteleg de ce trebuie sa cautam un miel pt taiere, sau un tap de ispasire. Si sa nu stergem cu buretele prestatiile si jocul baietilor de pana la partida cu Canada!

 •  10 Martie 2008, 12:35

nu este el de vina? dar cine? va pricepeti cumva la acest sport? pai sa joci zona cu canada tot meciul, cand nici portarii nu te ajuta? un prost!!!!! imi pare nespus de rau pt baieti, pt ca au muncit mult, si meritau o calificare. dar cu o astfel de strategie.....

Vezi toate comentariile (23)
Comentează