SPORTURI  »  ALTELE  »  ALPINISM

Românul Alex Găvan a amânat tentativa de escaladare a Everestului fără mască de oxigen

Articol de GSP - Publicat duminica, 03 mai 2009 00:00

Alpinistul român Alex Găvan a decis să amâne escaladarea vârfului Everest (8.848 de metri) fără mască de oxigen, din cauza condiţiilor periculoase aflate de-a lungul traseul stabilit, se arată într-un comunicat de presă remis, duminică.

Expediţia a început la data de 31 martie şi se estima că va dura 70 de zile, dar a încetat la 1 mai, după ce alpinistul a decis să nu îşi asume riscuri prea mari, deoarece condiţiile din caderea de gheaţă Khumbru (aflată între cotele 5.360 şi 6.000 de metri) sunt extrem de periculoase. În zona respectivă există foarte multe seracuri (n.r. blocuri suspendate de gheaţă ce pot cântări câteva tone), iar acestea se pot prăbuşi oricând, punând în pericol viaţa alpinistului.

"Pentru mine, după trei ascensiuni reuşite la peste opt mii de metri, succesul înseamnă în primul rând să mă întorc înapoi viu. Experienţa şi instinctul îmi spun să amân, pentru moment, ascensiunea, iar eu am învăţat să preţuiesc lucrurile învăţate. Muntele rămâne munte, iar suveranitatea lui este absolută", a declarat Alex Găvan, care va reveni în ţară la sfârşitul săptămânii viitoare.

Anul trecut, alpinistul a reuşit în premieră românească escaladarea muntelui Makalu (8.463 metri - al cincilea din lume) din munţii Himalaya, atingând astfel vârfurile a trei munţi de peste 8.000 metri în mai puţin de doi ani. Ascensiuna a fost făcută fără oxigen suplimetar şi fără ajutorul şerpaşilor, ca de altfel toate ascensiunile românului. Vârful este considerat unul dintre cele mai dificile din lume.

În 2006, odată cu ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 metri - al şaselea din lume), Alex Găvan a devenit cel mai tânăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri.

La 30 iulie 2007, el a urcat în premieră românească vârful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru această realizare, Alex Găvan a fost numit de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă "Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine".

Alpinistul a primit "Medalia de aur pentru merit sportiv" acordată de preşedintele provinciei Navarra (Spania).

Constantin Lăcătuşu a fost primul român care a cucerit vârful Everest, la 17 mai 1995.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate

Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Superliga
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Campionate
Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Șeful lui Gaziantep l-a descris pe Rădoi în câteva cuvinte, după ce l-a dat afară de la Gaziantep: „Nu exagerez”

FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează