Un articol emoţionant, pe MySport, despre un sport ignorat » Şah la zero grade

Nu cred că Clubul Central de Şah este un caz izolat. Sunt convins că mulţi părinţi şi copii se vor recunoaşte în povestea „refuzaţilor”: unii pentru că au trecut deja prin asta, alţii pentru că ar fi putut accede şi ei la medalii, dar nu au ajuns să se bată pentru ele din varii motive – fie financiare, fie pentru că locul lor a fost luat de alţii, cu mai multă trecere pe la diverse mărimi locale, dar nu neapărat mai buni.
În vremuri tulburi, în care situaţia materială a celor mai mulţi dintre români oscilează în general între nivelul mediu şi cel de supravieţuire, iar relaţiile interumane se reduc adesea la formula homo homini lupus, părinţii încearcă să le pună copiilor în faţă o alternativă luminoasă: şahul, sportul în care adversităţile încep şi se încheie cu o strângere de mână. Iar copiii se lansează cu entuziasmul caracteristic vârstei în descoperirea tainelor lui, în confruntările între inteligenţe şi strategii, în prieteniile care se nasc între cei care simt şi gândesc la fel.