SPORTURI  »  ALTELE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Articol de GSP - Publicat marti, 27 aprilie 2010 00:00

"Vreau să boxez acasă"
BOX. După ce şi-a apărat pentru a 5-a oară titlul de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute a revenit ieri la prînz acasă. "Vreau din tot sufletul să boxez acasă următorul meci" a fost prima declaraţie făcută de pugilist, care a fost primit la salonul prezidenţial de pe aeroportul Henri Coandă. "A fost o oportunitate să fiu văzut în toată America prin HBO, care şi-a exprimat dorinţa să fie alături de mine şi în România", a mai spus Bute, care a obţinut centura pe 19 octombrie 2007.

Zece pentru România
GIMNASTICĂ. Campionatul European feminin, junioare şi senioare, va debuta miercuri, la Birmingham, unde a avut loc şi ediţia masculină. Lotul României deplasat la CE este format din zece gimnaste: Ana Porgras, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu, Cerasela Pătraşcu (senioare); Diana Bulimar, Larisa Iordache, Anamaria Baicu, Maria Balea, Mădălina Neagu (junioare).

Al doilea succes!
Tenis. Edina Gallovits a cîştigat cel de-al doilea turneu din acest sezon, după cel de la Pelham. Românca s-a impus la Dothan (SUA), învingînd-o în finală pe bielorusa Anastasia Yakimova, cu scorul de 6-1, 6-4. Pentru performanţa reuşită, Gallovits a primit 70 de puncte WTA şi 7.315 dolari.

Se menţin pe 39!
Tenis. Sorana Cîrstea şi Victor Hănescu sînt cel mai bine clasaţi tenismeni români, ambii jucători menţinîndu-se pe poziţia 39, cu 1531 puncte, respectiv 1025 puncte. În TOP 100 WTA se mai află două reprezentante din România, Alexandra Dulgheru, pe 45 (1447 puncte), şi Raluca Ioana Olaru, pe locul 80, cu 817 puncte.

Au bătut şi la Baia Mare
Handbal. Oltchim Rm. Vîlcea a învins aseară cu 35-31 (18-17) în deplasare pe HCM Baia Mare şi şi-a trecut în cont a 24-a victorie în Liga Naţională. Ovaţionate de 2.000 de suporteri, vîlcencele au muncit mult pentru succes, gazdele reuşind unul dintre cele mai bune meciuri din actuala ediţie. Geiger 9 goluri, respectiv Neagu 6, Elisei 6, Fiera 5 şi Stanca 5 au fost principalele marcatoare. La HCM a reintrat, după 5 luni de absenţă, Camelia Balint, extrema stînga a "naţionalei", care a marcat de 5 ori.

Raluca învingătoare
Tenis. Raluca Olaru s-a calificat ieri în turul 2 al turneului de la Fes, dotat cu premii de 220.000 de dolari, trecînd cu 6-4, 2-6, 6-4 de Klara Zakopalova (Ceh), după două ore şi 54 de minute de joc. Românca şi-a asigurat 2.950 de dolari şi 30 de puncte, iar în următorul meci o va întîlni pe învingătoarea dintre Patty Schnyder (Elv), favorită 2, şi o jucătoare venită din calificări.

Asigurare pe degete
Formula 1. Banca Santander, principalul sponsor al echipei Ferrari, a lansat un nou produs de asigurări, iar dublul campion mondial Fernando Alonso a primit o poliţă de viaţă şi accidente, cu o clauză specială pentru degetele mari de la mîini. Acestea sînt importante la condus, dar îl şi ajută pe Alonso să facă gestul victoriei.

Tenis. Simona Halep a acces ieri pe tabloul principal de la Fes, ea cîştigînd în ultimul tur de calificări cu 6-1, 6-1 în faţa Estrellei Cabeza Candela (Spa).
Tenis. Alexandra Dulgheru şi Agnes Szavay (Ung) au învins ieri în prima rundă de dublu de la Stuttgart perechea Ceaknaşvili-Schruff (Geo/Ger) cu 6-4, 6-3.

Citește și:
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Superliga
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Profit.ro
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”

Comentarii (1)
 •  27 Aprilie 2010, 11:42

Astazi 27 aprilie 2010, Horia a reusit sa ajunga in sfarsit pe varful Annapurna. Este al treilea an in care incearca sa urce pe Annapurna si de data aceasta conditiile au fost favorabile si ascensiunea echipei a fost reusita. In acest moment Horia este in coborare, deja sub 7500m in drum spre Tabara 4. Mai multe detalii vor veni mai tarziu pe masura ce coboara in taberele inferioare. Felicitari!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!