SPORTURI  »  ALTELE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Articol de GSP - Publicat marti, 16 noiembrie 2010 00:00

Salt de trei locuri
Tenis. Victor Hănescu a urcat trei poziţii în clasamentul ATP şi se află acum pe locul 51 în lume. Alţi doi români, Victor Crivoi şi Adrian Ungur, sînt şi ei între primii 200 de tenismeni ai lumii, Crivoi pe locul 176, iar Ungur pe poziţia 186. Liderul ATP e în continuare spaniolul Rafael Nadal, acesta fiind urmat de Roger Federer şi Novak Djokovici.

În conducere
Antidoping. Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graziela Vâjială, a fost aleasă ca membru al boardului Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor Naţionale Antidoping (ANADO). "Pentru agenţia noastră nseamnă foarte mult această funcţie. Înseamnă o recunoaştere a activităţii pe care o desfăşurăm în România. Toată lumea s-a convins că România are o politică coerentă în domeniul antidoping", a declarat Vâjială.

Ultima cursă din carieră
Înot. Răzvan Florea, medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena în proba de 200 de metri spate, a disputat duminică ultima cursă a carierei la clubul MON, în Franţa, unde este legitimat de opt ani. La 30 de ani, Răzvan a luat startul în proba de ştafetă 4x100 de metri mixt. "Nu este uşor să renunţi. E multă emoţie. În România sîntem cinci-şase înotători care ne retragem. Nu va rămîne decît Camelia Potec şi un mare gol", a declarat Florea, care şi-a făcut şi în România retragerea, la Campionatele Naţionale din luna iulie.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează