SPORTURI  »  ATLETISM  »  CIO

Cei trei care au speriat CIO » Elita olimpică în care va pătrunde Octavian Morariu are oile sale negre

Sepp Blatter (dreapta) şi Issa Hayatou (stînga), la inaugurarea Centrului de Excelenţă în fotbal din Prampram (Ghana) în ianuarie 2008 +1   FOTO
Sepp Blatter (dreapta) şi Issa Hayatou (stînga), la inaugurarea Centrului de Excelenţă în fotbal din Prampram (Ghana) în ianuarie 2008

Articol de , - Publicat sambata, 06 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 05 iulie 2013 21:31

Blatter, Hayatou, Diack. Toţi anchetaţi pentru corupţie. Toţi membri ai Comitetului Internaţional Olimpic. Morariu va fi coleg cu ei din septembrie.

CIO nu înseamnă doar clasă, stil, inteligenţă, valoare. Chipuri deschise şi destinse, costume impecabile, parfumuri scumpe. Nume vestite ale sportului, prinţi din lumea întreagă, oameni de afaceri de succes, politicieni importanţi.

Splendidul sediu de sticlă de la Lausanne ascunde şi protejează multe secrete, afaceri dubioase, figuri controversate. În această lume va pătrunde în septembrie Octavian Morariu. Şi va avea cel puţin trei colegi cu un trecut îndoielnic.

SEPP BLATTER (77 de ani, Elveţia) - membru CIO din 1999
Preşedintele FIFA, contestat vehement în presa internaţională din cauza stilului tiranic cu care conduce forul mondial din 1998 şi a legăturilor cu mulţi dictatori africani şi asiatici, a fost anchetat pentru corupţie (ar fi luat milioane de franci elveţieni în scandalul falimentului companiei ISL, fost partener de marketing al FIFA). Găsit nevinovat.

ISSA HAYATOU (66 de ani, Camerun) - membru CIO din 2001
Actual vicepreşedinte FIFA şi liderul Confederaţiei africane, Hayatou a fost de două ori investigat pentru corupţie, de fiecare dată acuzaţia fiind luare de mită.
- A primit 500.000 de franci elveţieni pentru ca ISL să cîştige drepturile TV ale Mondialelor
- A primit 1,5 milioane de dolari pentru a deschide drumul Qatarului spre organizarea CM 2022
Inclusiv CIO l-a anchetat pe Hayatou. Nu s-a descoperit nici o infracţiune.

LAMINE DIACK (80 de ani, Senegal) - membru CIO din 1999
Preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF) din 1999, oficialul senegalez a fost prins şi el în mijlocul furtunii ISL. Acuzaţia?
- În contul său au ajuns 90.000 de dolari şi 30.000 de franci francezi în 1993, cînd IAAF negocia cu ISL pentru un contract de marketing

Diack a pretins că luase acei bani de la prieteni, care voiau să-l ajute după ce îi arsese casa. Argument fragil, dar acceptat în ancheta CIO. La sfîrşit, a fost doar avertizat, considerîndu-se că senegalezul nu era în acea perioadă membru al Comitetului Olimpic.

Şi momentele tulburi ale CIO nu se opresc aici.

Corupţia din CIO
Forul olimpic internaţional a fost zguduit de un scandal imens în 1998, cînd mai mulţi membri au fost acuzaţi că au luat mită, bani şi cadouri, pentru a vota oraşul Salt Lake City drept gazdă a JO de iarnă din 2002. Creierele acestei operaţiuni au fost americanii Tom Welch şi Dave Johnson, cei care s-au ocupat de candidatura oraşului Salt Lake City.

Aceştia au mers în Europa, America Latină şi Africa, unde s-au întîlnit cu membrii CIO şi cărora le-au oferit diverse cadouri. Milioane de dolari au fost cheltuiţi pentru excursii la schi, treisprezece burse şcolare, bilete la Super Bowl, operaţii estetice, terenuri în SUA sau slujbe pentru rudele acestora.

Samaranch: "Refuzul ar fi fost o ofensă"
Unii dintre ei chiar au recunoscut acest lucru. Jean Claude Ganga, care reprezenta Congo în CIO, a admis că a primit 70.000 de dolari, îngrijire medicală gratuită şi o poziţie privilegiată într-o afacere imobiliară în statul Utah, afacere ce i-a adus 60.000 de dolari.

Chiar şi preşedintele CIO de la acea vreme, Juan Antonio Samaranch, a fost acuzat că a primit cadou două arme. "Da, am primit două arme de foc. Nu am putut să refuz darurile pentru că în aceste oraşe, armele fac parte dintr-o anumită tradiţie. Dacă le-aş fi refuzat ar fi fost o ofensă", spunea atunci Samaranch.

Şiperco, printre acuzaţi
Acuzaţii de corupţie au apărut şi în cazul candidaturii oraşului Sydney pentru JO de vară din 2000. Printre numele vehiculate în acest caz s-a aflat şi cel al românului Alexandru Şiperco. Presa australiană a susţinut că ginerele lui Şiperco ar fi primit o slujbă de inginer la căile ferate din statul New South Wales pentru ca românul să favorizeze candidatura oraşului Sydney.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează