SPORTURI  »  ATLETISM  »  LIGA DE DIAMANT

Nicoleta Grasu, locul trei la Londra. Tyson Gay, lider mondial cu 9.78

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 august 2010 00:00

Nicoleta Grasu s-a clasat pe locul trei în proba de aruncare a discului din cadrul reuniunii de atletism de la Londra, la cea de-a doisprezecea etapă a Ligii de Diamant.

Vicecampioana europeană a obţinut acest rezultat din cea de-a patra aruncare, de 61,78 m. Prima încercare a fost ratată, în timp ce următoarele două au măsurat 60,12 m, respectiv 59, 44 m. Aşa cum s-a întîmplat şi la Campionatele Europene, Nicoleta Grasu a fost întrecută şi de această dată de croata Sandra Perkovic (63,30 m). Proba a fost cîştigată de cubaneza Yarelis Barrios, cu o performanţă de 65,62 metri.

 

Tot în cadrul reuniunii atletice de la Londra, Tyson Gay a stabilit cel mai bun timp al anului la proba de 100 m.

În lipsa lui Usain Bolt, care va lipsi tot sezonul din cadrul unor probleme medicale, şi a lui Asafa Powell, atletul american a fost cronometrat cu timpul de 9.78 secunde. Precedentul record al sezonului era de 9.82 secunde.

“Nu mă aşteptam să merg atît de repede în aceste condiţii, dar ştiam că sînt într-o formă bună. Nu este neapărat un mesaj pe care am vrut să-ş transmit lui Usain sau Asafa, am alergat pentru mine", a declarat Gay.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
papitor
papitor  •  14 August 2010, 13:51

GSP, va rog, scrieti mai mult despre atletism!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează