Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 29 august 2023 11:00 / Actualizat marti, 29 august 2023 12:15
În urmă cu 45 de ani, în iunie și august 1978, Ilie Floroiu a reușit să stabilească două recorduri naționale, la 5.000 și 10.000 de metri, ce nu au putut fi doborâte nici până astăzi ♦ Ajuns la 71 de ani, acesta povestește că i s-a propus să se dopeze pentru a performa, explică cum a fost la un pas de moarte și cum a ajuns în Brazilia fără niciun leu, dar cu o pungă de portocale
- Domnule Floroiu, se împlinesc 45 de ani de la recordurile dumneavoastră naționale, care stau și astăzi în picioare!
- Pe 23 iulie am stabilit recordul la 5.000 de metri, iar pe 29 august pe cel de la 10.000. Primul a fost la București, al doilea a fost la Praga.
- A fost mai greu la București?
- Mai greu la Praga! Pentru că aveam presiunea. Eu nu visam niciodată că aș putea să fac record european. Și-am fost la două secunde! 13:13 e recordul european, iar cel al României e de 13:15, stabilit de subsemnatul.
- Și de ce nu le doboară nimeni?
- Alte persoane să dea răspunsul. Mai sunt recorduri naționale de 15-20 de ani încă în picioare. Putem să întrebăm același lucru.
- Da, dar aici vorbim de 45 de ani!
- Și în ce condiții... Noi ne pregăteam pe zgură. Înainte de Europenele de la Praga eram în cantonament. Aveam niște pantofi făcuți de Maior de la Oradea. Mi-a căzut talpa cu cuie, s-au dezlipit. Pe vremea aia, ne putem spăla la Piatra Arsă doar dacă ploua... Așa se făcea performanța.
Ilie Floroiu: „Mi s-a propus să mă dopez înaintea Jocurilor Olimpice”
- Înainte să începem dialogul îmi spuneați că aveți o supărare legată de cei care acuză sportivii care au scris istorie că s-au dopat!
- Mie mi s-a spus: "Lasă, domnule, că știm noi cum se făceau rezultatele". Adică, mai pe românește, toți se dopau ca să facă performanță. Vreau să-i asigur pe toți că am fost la mii de controale anti-doping, de la Campionate Balcanice până la Jocuri Olimpice. Poate au mai fost cazuri, dar nu poți să generalizezi. Poți să spui astăzi că sunt toți dopați și d-asta e sport de performanță? Nu!
- Ați fost vreodată tentat să luați ceva?
- Niciodată!
- Dar vi s-a propus?
- Da! De către două persoane din România. M-au chemat într-o zi, într-o cameră. "Băi Ilie, uite...". Eram în 1980 și am vrut să renunț la Jocurile Olimpice de la Moscova pentru că nu-mi mergea bine. Nu eram pregătit. Am venit pe locul 10 atunci. "Uite, Ilie. Știi... Să încercăm, să...". "Ce să încercăm? Dacă vă gândiți la niște lucruri altele decât cele normale, eu mă ridic și plec". "Băi copile, băi copile, stai ușor așa"...
- Spuneți-mi, vă rog...
- Eu le-am spus mereu tuturor că mă drogam! Vă dau și denumirea drogului, acesta se numește nisip. Nisipul de pe malul mării! Ăsta e mai modern, eu vorbesc de nisipul ăla natural din anii '70, când vara n-aveai loc să alergi pe malul mării din cauza turiștilor.
Cum a arătat copilăria lui Floroiu: „Am muncit și la CAP, am crescut rațe, porci”
- V-ați născut la Tulcea, din ce familie ați făcut parte?
- Părinții mei sunt din zona Olteniei, dar s-au refugiat în Cadrilater. Ulterior în satul Iulia, unde m-am și născut. Tatăl meu a fost poștaș, iar mama a fost casnică, dar muncea și la CAP.
- Și ați ales, surprinzător, atletismul.
- Nu l-am ales eu. A fost o întâmplare. Am făcut Liceul Agricol la Agigea, iar la crosurile care se țineau am câștigat faza pe clasă, școală, municipiu, județ, dar și faza finala. De-acolo am fost selecționat la Farul.
- Atunci se făceau selecții, acum s-a abandonat ideea.
- Pe lângă că se făceau selecții, se organizau și multe competiții la nivel de masă. De acolo se extrag marii sportivi, iar viața a demonstrat asta.
- V-ați înscris la liceu cu un gând, dar totul s-a schimbat brusc.
- Niciodată nu m-am gândit la activitatea sportivă. Aveam specialitate contabilitate și merceologie agricolă. După terminarea liceului, dacă mă ducea capul să dau la facultate ieșeam contabil șef. Din fericire, viața a luat o altă întorsătură.
- Îmi spuneați că proveniți dintr-o familie de țărani...
- Țărani care aveau șase copii, din păcate, mai suntem doar patru în viață. Oameni normali, care au muncit, care au fost obișnuiți cu greutățile vieții.
- Ați avut lipsuri mari?
- Nu, nu. Am muncit și la CAP, am crescut rațe, porci, dar și alte animale. Aveam grijă și de gospodărie. Ceilalți frați mai mari, toți lucrau la CAP. Din punctul de vedere al alimentației a fost totul extraordinar. Aveam de toate la nivelul satului.
Care erau condițiile pentru performanță în trecut? „Sacrificii? Erau lucruri normale”
- Ați făcut sacrificii ca să reușiți?
- Pentru o treaptă cât mai înaltă a performanței trebuie să faci sacrificii, dar eu nu le-am simțit. Eram copil de la țară și nu știam de alte tentații.
- Obișnuit fiind cu greutățile v-a fost mai ușor.
- Și faptul că veneam de la țară, o rezistență fizică formată în condiții naturale.
- Adidașii nu erau cei mai buni, terenurile la fel. Cum a fost începutul pentru dumneavoastră?
- În prima zi când am fost pe stadion antrenorul mi-a dat o geantă, un trening care mai fusese purtat și niște teniși. Și când eram în sfere mai înalte tot teniși chinezești am purtat. Erau foarte confortabili și mă simțeam bine în ei. Pe vremurile acelea aveam un meșter cizmar care făcea pantofi românești din piele, la Oradea.
- Poate și d-asta veneau copiii la sport, că mai primeau niște cadouri?
- În primul rând, atunci erau foarte mulți copii. Nu exista familie la țară fără trei copii. Nu aveau alte tentații, practic se jucau fără limită pe terenurile satului, în curtea școlii. Atunci era o deschidere pentru sport, care era prioritate națională!
- Dacă acum stadioanele sunt moderne, pe vremuri cum erau?
- Cu zgură roșie, era o performanță, pentru că mai exista și zgura neagră. Înainte de antrenamentele specifice veneam cu mătura și curățam pietrele, stropeam și începeam. Eu n-am simțit condițiile proaste pentru că nu le știam pe celelalte.
Ilie Floroiu a fost momit la București: „Am refuzat să fiu căpitan sau locotenent major”
- Când v-ați dat seama că veți atinge performanța?
- Niciodată! Toate au venit încet-încet. M-au luat în armată la Steaua, dar înainte fusesem la Marină, chiar dacă nu îndeplineam criteriile de a fi recrutat. Dar m-au luat pentru că urmau competiții cu alți sportivi militari... După patru ani de zbatere am ajuns la Steaua, unde am stat un singur an, dar am câștigat primul meu titlu de campion național la 10.000 de metri.
- Diferențe mari între București și Constanța?
- Eu m-am simțit bine la Constanța și am refuzat să mă duc la București, chiar dacă s-au purtat mari discuții. Cei de la Steaua mi-au spus că-mi dau gradul de căpitan, iar cei de la Dinamo de locotenent major. Dar i-am refuzat și-am venit la Constanța. Aici sunt și azi!
- Uitându-vă cât câștigă sportivii în ziua de astăzi, comparativ cu dumneavoastră...
- Noi n-am câștigat! Pe vremuri îți dădeau 800-1.000 de lei la titlul național, dar au fost și ani în care s-au tăiat banii și s-au dat pentru alte chestiuni. Inundații, cutremure etc..
- Ați avut avantaje ca sportiv de performanță?
- Da! În primul rând, am primit un apartament cu trei camere. Un avantaj extraordinar. L-am primit în 1976, cu zece zile înainte să plec la Montreal. Atunci mergeam și prin țări străine. Pentru mine plecarea într-o țară străină nu era ceva deosebit pentru că nu aveam timp să vizitez, eu stăteam două zile din trei pe stadion.
La un pas de moarte în avionul spre Iugoslavia: „I-am bătut ca la Rovine”
- Cum a fost deplasarea de la Balcaniada din 1976?
- A fost concursul în Iugoslavia, ultimul de verificare înainte de Jocurile Olimpice de la Montreal. Am plecat cu un charter. Stăteam lângă Stelică Marcu și ne-au anunțat că trecem printr-un val de turbulențe, să ne punem centurile. Eu am fost o fire glumeață, veneam de la țară, oltean după vorbă, și râdeam mult. Atunci am luat-o sub formă de glumă, dar a căzut avionul... Doamne! Când am aterizat ne-a spus pilotul că a fost o căzătură de 300 de metri.
- A aterizat forțat în altă parte?
- Cred că trebuia să ajungem la Zagreb și am aterizat la Ljubljana. Nu vă spun ce era în avion... Lumea culcată, palme ca să-și revină. Putea să fie fatal! Au alimentat cu kerosen și cine voia putea să continue drumul. Din 80-100 de inși, doar vreo zece au mai vrut să zboare, iar până la urmă s-a mers cu autocarele. Ca în basmele cu Prâslea.
- Drum lung...
- Da, și am ajuns noaptea într-un vârf de munte. Nici nu știam unde suntem. Eram obosiți, dar de-acolo am luat telecabina. Am dormit în niște cabane, iar a doua zi dimineața am zis să punem sângele în mișcare. Ce să alergi... Când te uitai, cădeai în prăpastie! Cu chiu-cu vai ne-au mutat la un cămin studențesc în oraș, apoi ziua următoare am început concursul.
- Dar de ce făceau asta?
- Iugoslavii au zis atunci că cine câștigă Balcaniada merge automat la Jocurile Olimpice. Normal că toți ai lor voiau. Și și-au luat măsuri cu principalii adversari. Concluzia e că am câștigat la 5.000 și la 10.000, i-am bătut pe iugoslavi ca la Rovine.
Pe burta goală și plasa de portocale până în Brazilia: „Ai grijă că se fură pașapoartele”
- Deplasarea spre Brazilia?
- În 1974 am primit un telefon de la Federație că plec la crosul care se ține în noaptea de Anul Nou, la Sao Paulo. M-au chemat în București cam cu o săptămână înainte. Toți alergători europeni se strângeau la Madrid și de acolo se pleca. Pe 24 decembrie trebuia să plec, dar vine secretarul federației: "Nu poți acum! Companiile străine nu merg de sărbătorile legale".
- Și ce-ați făcut?
- Am plecat pe 29 decembrie cu Tarom la Madrid. Am ajuns, am stat 24 de ore în Madrid, după era ceață și avionul n-a mai putut să zboare. A trebuit să mergem în oraș. În Spania era dictatură, Franco. Erau toți cu caschetele de nu le vedeai ochii și-au ajuns și la mine. "România?". "România!", "Comuniștii, comuniștii!". Nu mi-au dat viza de intrare să merg în oraș. Am fost singurul care a dormit în aeroport!
- Dar spuneți-mi...
- Înainte să plec de la București am fost instruit. "Domne, ai grijă că se fură pașapoartele!". L-am prins într-un buzunar cu nasture și ac de siguranță și dormeam cu mâna pe el. Am stat o noapte întreagă pe banchetele de acolo. Eu și femeia de serviciu cu aspiratorul.
- Și după multe peripeții ați ajuns acolo.
- Am ajuns la Sao Paulo și a doua zi am concurat. Am venit pe 30, nu știam traseu, nu știam nimic. Am condus jumătate de cursă, știam că la final e un brad, dar pe traseu au fost mulți brazi și tot ziceam că e cel final. Apoi, peste trei zile am concurat pe pistă la 10.000 de metri și am câștigat.
A venit unu' Lăptoiu, consulul României la Sao Paulo, și m-a dus la un restaurant românesc. Plin de români cu ștergare oltenești, cu oale. Am mâncat ciolan cu fasole! Atunci a venit la mine renumita cântăreață Magda Nicolau, care era fugită, și mi-a dat un parfum
Ilie Floroiu, fost atlet
Fuga din România și cea mai mare bucurie: „Îmi dau lacrimile când se cântă imnul”
- N-ați fost tentat niciodată să rămâneți în străinătate?
- Niciodată! Am fost în Noua Zeelandă și am stat 30 de zile, iar după patru, cinci zile mi se făcea dor de casă. Am fost în Mexic două săptămâni, în Algeria vreo trei. Niciodată nu m-a tentat, deși printre rânduri mi s-a spus. Eu sunt român, îmi dau lacrimile când se cântă imnul! Mi s-a cântat "Trei culori", imnul vechi. Nu mi s-a cântat niciodată imnul de după Revoluție.
- Credeți că veți vedea doborâte în timpul vieții cele două recorduri ale dumneavoastră?
- Aș vrea și eu înainte de... să știu și eu că X-ulescu a doborât recordurile. Dumnezeu știe! Vremurile sunt așa cum sunt, marea performanță înseamnă mari sacrificii. Astăzi sunt mai multe tentații. Dacă ai puterea să nu dai importanță acestor tentații, să nu umbli după cai verzi pe pereți, eu zic că se poate face. Altfel nu.
- Care e dorința cea mai mare?
- Să fiu sănătos să pot să fac mișcare! Dacă lucrurile vor decurge normal, în câteva luni vreau să încep un program, "Mișcare pentru toți". Totul gratuit, vreau să dau din ce-am acumulat ca sportiv de performanță omului de rând, de pe stradă.
CV de campion: performanțele incredibile ale lui Floroiu
- 21 de titluri de campion la 5.000 m, 10.000 m și cros, la campionate balcanice
- 25 de titluri de campion al României la 5.000 m, 10.000 m, cros și maraton
- 18 recorduri naționale de seniori și tineret în probele de 3.000 m, 5.000 m, 10.000 m și 15.000 m
- a concurat în peste 30 de țări din 5 continente și a câștigat peste o sută de curse la 5.000 m și 10.000 m
- este prima și singura personalitate din sportul românesc care a primit Ordinul Excelență Olimpică din partea COSR
Citește și alte interviuri speciale:
