SPORTURI  »  ATLETISM  »  DECLARAȚII

Ștefania Uță, după ce a devenit campioană mondială: „E ca și cum ai păși pe nori”

Ștefania Uță  a devenit campioană mondială U20 // foto: Guliver/GettyImages
Ștefania Uță a devenit campioană mondială U20 // foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 10 august 2026 17:53 / Actualizat luni, 10 august 2026 17:55

Ștefania Uță (18 ani) a vorbit în premieră după ce a devenit campioană mondială U20 la 400 de metri garduri.

Sportiva din România a făcut o cursă excelentă în Oregon, Statele Unite ale Americii, și a reușit să încheie finala pe primul loc.

În finală, sportiva de 18 ani a pornit de pe culoarul al 7-lea și a dominat cursa, deși în semifinale intrase cu al 4-lea timp. Dacă în semifinale Uță a scos un timp de 56,87 secunde, de această dată ea a terminat cursa de 400 de metri garduri în 55,33 de secunde și a reușit o performanță incredibilă, câștigând medalia mondială de aur la U20.

Acum a dezvăluit cum a trăit cursa și ce planuri are pentru viitor.

Ștefania Uță, după ce a devenit campioană mondială: „E ca și cum ai păși pe nori”

„Mă bucur foarte mult! Sunt foarte mândră și vă mulțumesc pentru toate vorbele frumoase pe care le-ați spus despre mine. Să vedem ce urmează pe viitor. Sper să fie la fel de bine ca acum. A fost o perioadă destul de grea. Am avut emoții.

Nu știam la ce să mă aștept de la cursă. A fost o cursă frumoasă, destul de curată. Mi-a ieșit bine și am reușit să câștig. Sper să fie așa toate cursele. E un sentiment pe care nu pot să îl explic. E ca și cum ai păși pe nori. La competițiile majore mi-au ieșit cursele perfecte aproape de fiecare dată. Sunt emoții de fiecare dată, dar încerc să le canalizez pe cursă. Am reușit să îmi controlez emoțiile de ceva timp, iar acum îmi e din ce în ce mai ușor”, a declarat Ștefania Uță, potrivit digisport.ro.

Originară din Râmnicu Vâlcea, Uță izbutise în urmă cu un an, la Campionatele Europene U20 de Atletism, să își adjudece aurul, bifând cea mai bună prestație din istoria competiției. Atunci, ea terminase în 55,55 de secunde.

Citește și:
Gigi Becali: „L-am sunat pe Stanciu să îl aduc la FCSB! Asta mi-a zis”
Superliga
Gigi Becali: „L-am sunat pe Stanciu să îl aduc la FCSB! Asta mi-a zis”
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
A absolvit Medicina, apoi s-a căsătorit cu fotbalistul Rapidului: „Mult noroc, golgheterule!”
Superliga
A absolvit Medicina, apoi s-a căsătorit cu fotbalistul Rapidului: „Mult noroc, golgheterule!”
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
Superliga
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aici jucăm cu Suedia! » „Căpșuna” de 300 de milioane de euro, cu un cub de 64 de tone și două hoteluri

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (2)
ostile_rumeliei
ostile_rumeliei  •  11 August 2026, 07:26

Felicitari, Stefania!

rva4
rva4  •  10 August 2026, 20:44

O performanță uriașă! Merită toate felicitările. Mare păcat că este așa slab promovat acest eveniment de către presă! Ștefania, respectele mele!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează