ATLETISM  ·  JOCURILE OLIMPICE

Victorie pe jumătate » Lidia Şimon s-a încadrat la Osaka în baremul olimpic, dar IAAF nu-l ia în considerare

Articol de — Miercuri, 02 Noiembrie 2011

Pentru a participa la Jocurile Olimpice din 2012, alergătoarea română trebuie îndeplinească baremul într-o cursă agreată IAAF


Duminică a alergat 42,195 kilometri în Japonia, ieri a zburat mii de kilometri cu avionul şi a ajuns acasă, în Statele Unite ale Americii. Plină de încredere pentru că a reuşit să termine pe primul loc maratonul de la Osaka, dar dezamăgită că deşi a fost cronometrată cu un timp bun (2h32:48), ce se încadrează în baremul olimpic, 2h37:00, rezultatul nu va fi luat în calcul de către federaţia internaţională. Cursa niponă, care s-a aflat la prima ediţie în noul format, deschis acum şi amatorilor, nu se regăseşte pe lista IAAF a competiţiilor agreate pentru JO. Lidia Şimon (38 de ani) a fost medaliată cu argint la JO Sydney 2000 şi a devenit campioană mondială în 2001.

- Lidia, cum a fost prima vizită în Japonia după cutremurul din martie, pe care l-ai prins acolo?
- Nu am vrut să mă gîndesc la ceea ce am păţit în martie, la Nagoya. În viaţă trebuie să mergi mai departe. Nu ai alternativă.

- Cum a fost cursa?
- A fost o experienţă nouă pentru mine în Japonia pentru că aici am alergat mereu numai în curse pentru elită, pentru profesionişti, iar acum au luat startul şi amatorii, oamenii de rînd. A fost extraordinar. Şi pentru că am cîştigat pentru a patra oară aici mă respectă toată lumea. Practic, Japonia este a doua casă a mea.

- Cei de la federaţia română spun că nu te-ai calificat la Olimpiadă...
- Eu nu m-am lămurit încă dacă rezultatul obţinut la Osaka nu e valabil şi pentru Londra 2012. Am văzut că maratonul este ân calendarul IAAF! Eu, oricum, voi continua să alerg, iar dacă Dumnezeu va dori să merg la Olimpiadă, voi ajunge şi acolo. Şi sper să se întîmple pentru că ar fi a cincea ediţie pentru mine. Ar fi o performanţă mondială pentru că aş fi singura alergătoare din lume cu un astfel de palmares. Nu am verificat sută la sută, dar nu cred că mă înşel.

- Care va fi următoarea cursă?
- Nu ştiu încă. Managerul se ocupă de acest lucru, dar cred că va fi în primăvară, tot în Japonia.

- Ţi-a dat încredere cursa de la Osaka?
- Mai mult decît încredere. Faptul că am trecut linia de finiş a însemnat pentru mine depăşirea unui prag psihologic pentru un maratonist. După o serie de eşecuri în acest an, a fost vital să obţin un rezultat bun.

"Maratonul la care a alergat Lidia nu se află pe lista IAAF cu competiţiile agreate pentru obţinerea standardului olimpic"
Sorin Matei, preşedinte FRA

"Îmi doresc ceva mai mult suport moral din ţară pentru că acesta ar reprezenta 20% din pregătire. Eu sînt o luptătoare, dar vrea să ştiu că sînt dorită în ţară"
Lidia Şimon

65 de sportivi români au obţinut pînă acum biletul pentru JO 2012, dintre care însă 10 au obţinut baremul B valoric



Breaking News. Lovitură pentru români, după ce s-a modificat un alineat dintr-o lege

Libertatea

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
10:00 Tenis

Australian Open

Eurosport, Eurosport 2
11:30 Schi Alpin

Cupa Mondială

Eurosport 2
12:15 Handbal F

Măgura Cisnădie - Copenhaga

Digi 1
13:00 Fotbal, La Liga

Atletico Madrid - Leganes

Digi 2, Look Sport
13:30 Fotbal, Serie A

Inter - Cagliari

Digi 1, Look Plus
15:00 Fotbal, La Liga

Celta Vigo - Eibar

Digi 2, Look Sport
16:00 Fotbal, Ligue 1

Lyon - Toulouse

Digi 4, Look Sport 3
16:00 Fotbal, Serie A

Sampdoria - Sassuolo

Look Sport 2
16:30 Fotbal, Bundesliga

Werder Bremen - Hoffenheim

Digi 3, Look Plus
17:00 Fotbal, La Liga

Getafe - Betis

Digi 2
18:00 Fotbal, Ligue 1

Nantes - Bordeaux

Digi 4
18:00 Handbal F

CS Gloria Bistrița-Odense

TVR 1
19:00 Fotbal, Serie A

Roma - Lazio

Digi 1, Look Plus
19:00 Fotbal, Bundesliga

Leverkusen - Fortuna Dusseldorf

Digi 3, Look Sport 2
19:30 Fotbal, La Liga

Real Sociedad - Mallorca

Digi 2, Look Sport
20:00 Handbal F, Liga Campionilor

Gyor - Brest

Digi 4
21:45 Fotbal, Serie A

Napoli - Juventus

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:00 Fotbal, La Liga

Valladolid - Real Madrid

Digi 2, Look Sport
22:00 Fotbal, Ligue 1

Lille - PSG

Digi 4, Look Sport 2
Program TV complet

Liga 1