SPORTURI  »  BASCHET  »  LIGA ACB

Ce performanță! Pivotul naționalei României a ajuns la 200 de meciuri în puternicul campionat al Spaniei

Emanuel Cățe, performanță remarcabilă în campionatul Spaniei/Foto: Imago Images
Emanuel Cățe, performanță remarcabilă în campionatul Spaniei/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 31 decembrie 2025 13:32 / Actualizat miercuri, 31 decembrie 2025 13:34

Emanuel Cățe (28 de ani), pivotul naționalei României, a ajuns la meciul cu numărul 200 în puternicul campionat al Spaniei. Jucătorul lui UCAM Murcia a atins această performanță în confruntarea cu Real Madrid, pierdută la o diferență de 11 puncte: 80-91.

Ultima partidă a anului pentru UCAM Murcia a venit pe teren propriu, contra lui Real Madrid, într-un duel direct pentru locul 1 în clasamentul Ligii ACB. Pe lângă miza jocului, disputa din Palatul Sporturilor a mai consemnat un moment special: retragerea simbolică a maioului de joc al lui Sadiel Rojas, fostul căpitan al gazdelor.

La 10 ani de la debut, Emanuel Cățe a ajuns la partida cu numărul 200

În fața a 7500 de spectatori, Murcia a fost dominată de „Los Blancos”, care și-au arătat valoarea superioară în meciul din runda a 13-a a campionatului spaniol. Elevii lui Sergio Scariolo și-au adjudecat primele 3 sferturi și s-au impus cu 91-80, urcând pe primul loc în clasament.

Pentru Emanuel Cățe, pivotul Murciei, acest joc a reprezentat meciul cu numărul 200 în Liga ACB. El a jucat 17 minute și a fost aproape de un nou double-double, adunând 11 puncte, 8 recuperări și +14 la eficiență.

Românul a avut 4/7 din acțiune, 3/5 de la linia de libere și a pus și două capace. MVP-ul încleștării a fost veteranul Facundo Campazzo, care a contabilizat 15 puncte, 3 recuperări și un indice al eficienței de +22.

27e recordul de puncte al lui Emi Cățe în liga ACB, reușit într-un meci din sezonul 2019-2020

Peste 1000 de puncte marcate de Emi Cățe în campionatul Spaniei

Cățe a debutat în Liga ACB acum 10 ani, în sezonul 2015-2016, în maioul lui Real Betis Baloncesto. După două stagiuni petrecute la echipa din Sevilla și una în liga secundă, la CB Prat, jucătorul de 2,06 metri a semnat cu UCAM Murcia, unde a stat 4 sezoane.

Au urmat doi ani în România pentru Cățe, la U-BT Cluj-Napoca, după care acesta s-a întors în Spania, la BAXI Manresa, pentru sezonul 2024-2025. În vara acestui an, baschetbalistul de 28 de ani a revenit la Murcia, contribuind la o stagiune excelentă a trupei lui Sito Alonso.

În cele 200 de meciuri în campionatul Spaniei, Cățe a strâns 1082 de puncte, 781 recuperări și 89 de capace. În ediția curentă, el are medii de 7,3 puncte, 6,6 recuperări și 11,7 pase decisive.

13recuperări a izbutit pivotul naționalei României în confruntarea cu Girona din stagiunea 2024-2025

Citește și:
Gigi Becali aruncă prosopul: „Aveam așteptări de la el, dar acum nu mai am” » Confirmă o despărțire: „Ne luăm adio”
Cupa Romaniei
Gigi Becali aruncă prosopul: „Aveam așteptări de la el, dar acum nu mai am” » Confirmă o despărțire: „Ne luăm adio”
„Bîrligea, ca un demon!” » Ce scriu italienii, după reușitele la foc automat ale românului
Stranieri
„Bîrligea, ca un demon!” » Ce scriu italienii, după reușitele la foc automat ale românului
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Reghecampf recunoaște, după prima înfrângere de la revenirea la FCSB: „Rușinos! M-am hazardat”
Cupa Romaniei
Reghecampf recunoaște, după prima înfrângere de la revenirea la FCSB: „Rușinos! M-am hazardat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează