SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROLIGĂ

Meciuri spectaculoase în Euroligă la Istanbul, Barcelona și Monaco! Un american a înscris coșul victoriei în ultima secundă + Cum arată clasamentul

Nigel Hayes-Davis, coșul victoriei/Foto: euroleaguebasketball.net
Nigel Hayes-Davis, coșul victoriei/Foto: euroleaguebasketball.net

Articol de - Publicat miercuri, 26 martie 2025 15:59 / Actualizat miercuri, 26 martie 2025 16:02

Marți, 25 martie, s-au disputat 6 meciuri din etapa a 31-a a Euroligii, iar două partide s-au încheiat la o diferență de un punct, după aruncări marcate sau ratate în ultima secundă. De asemenea, un joc a avut nevoie de prelungiri.

Runda a 31-a din sezonul regulat al Euroligii a început spectaculos, cu niște dueluri intense în cele mai cunoscute arene ale Europei. ASVEL Villeurbane a reușit surpriza în fața lui Olympiacos (81-70), Real Madrid a câștigat derby-ul cu Olimpia Milano (96-89), iar Partizan Belgrad a dominat-o pe Alba Berlin (85-71).

Oklahoma City Thunder, prima echipă din acest sezon la 60 de victorii: „Jucăm în fiecare seară pentru a deveni mai buni”
NBA
Oklahoma City Thunder, prima echipă din acest sezon la 60 de victorii: „Jucăm în fiecare seară pentru a deveni mai buni”

Nigel Hayes-Davis, eroul lui Fenerbahce în victoria contra lui Paris Basketball

Însă, cele mai interesante confruntări au fost primele 3 din programul zilei de marți. Fenerbahce Istanbul a primit vizita nou-venitei Paris Basketball, care a câștigat EuroCup în 2024.

Fără să se lase intimidați de atmosfera creată de fanii turci, francezii au controlat o bună parte din meci și au condus la 15 puncte în sfertul al treilea (48-63). A urmat o revenire impresionantă a gazdelor, iar finalul a fost echilibrat.

În ultimele 30 de secunde s-a marcat de 3 ori: Tarik Biberovic a egalat pentru Fenerbahce (98-98), TJ Shorts a readus-o pe Paris în avantaj (98-100) și, chiar înainte de a se auzi sirena, Nigel Hayes-Davis a marcat coșul victoriei (101-100).

Americanul a adunat 19 puncte, fiind depășit doar de Marko Guduric (25 de puncte). S-au mai remacat Errick McCollum (18 puncte) și Tarik Biberovic (14 puncte). De partea cealaltă, TJ Shorts și Nadir Hifi au avut câte 19 puncte.

Kevin Punter, ratare la ultima fază! Bayern s-a impus în Barcelona

Tot marți, în Palau Blaugrana, Barcelona a jucat împotriva lui Bayern Munchen, meci care ar putea să fie cu ușurință un derby și în fotbal. Încleștarea a fost deosebit de echilibrată, niciunul dintre cele 4 sferturi nefiind câștigat la o diferență mai mare de 2 puncte.

Catalanii s-au văzut nevoiți să treacă peste accidentarea lui Chimezie Metu și, cu puțin peste 2 minute rămase din partidă, conduceau cu 101-96. Până la final, Barcelona nu a mai marcat nici măcar o dată, în timp ce nemții au înscris 6 puncte, prin Nick Weiler-Babb, Carsen Edwards și Vladimir Lucic.

Kevin Punter a ratat aruncarea decisivă, iar Bayern Munchen s-a impus cu 102-101, profitând de cele 56 de puncte marcate de Carsen Edwards (23 de puncte), Elias Harris (17 puncte) și Nick Weiler-Babb (16 puncte).

Liderii Barcelonei au fost Jabari Parker (23 de puncte), Kevin Punter (20 de puncte) și Willy Hernangomez (13 puncte, 14 recuperări).

Monaco, succes după prelungiri împotriva lui Zalgiris Kaunas

Trecând de la Barcelona, la Monaco, în Principat s-a desfășurat un duel care a avut nevoie de o repriză suplimentară pentru a decide învingătoarea. Monaco și Zalgiris Kaunas erau la egalitate după 40 de minute, astfel că s-a intrat în prelungiri.

Gazdele, antrenate de celebrul Vassilis Spanoulis, au dominat cele 5 minute suplimentare și, în cele din urmă, au câștigat cu 96-86. Cei mai buni jucători au fost Mike James (22 de puncte), Elie Okobo (21 de puncte) și Daniel Theis (16 puncte, 9 recuperări).

Miercuri seara vor avea loc alte 3 partide:

  • Anadolu Efes vs. Baskonia – ora 19:30

  • Steaua Roșie Belgrad vs. Virtus Bologna – ora 21:00

  • Maccabi Tel Aviv vs. Panathinaikos Atena – ora 21:05

Clasamentul Euroligii în acest moment

Meciuri spectaculoase în Euroligă la Istanbul, Barcelona și Monaco! Un american a înscris coșul victoriei în ultima secundă + Cum arată clasamentul
Clasamentul Euroligii, după ce s-au disputat două treimi din etapa cu numărul 31/Foto: captură euroleague.basketball
Citește și:
Gigi Becali i-a anunțat plecarea de la FCSB: „La revedere! Să-mi dea 200.000 de euro pe el”
Europa League
Gigi Becali i-a anunțat plecarea de la FCSB: „La revedere! Să-mi dea 200.000 de euro pe el”
Germanii s-au îngrămădit să cumpere noul model Dacia: „Dramatic!”
Noutati auto
Germanii s-au îngrămădit să cumpere noul model Dacia: „Dramatic!”
Final de drum?! Panduru l-a pus la zid pe fotbalistul FCSB-ului: „Toată viața a făcut asta”
Europa League
Final de drum?! Panduru l-a pus la zid pe fotbalistul FCSB-ului: „Toată viața a făcut asta”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Profit.ro
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează